Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPPCD

Consiliul Naţional al PPCD a decis: formaţiunea va participa la alegerile parlamentare din acest an

|versiune pentru tipar| PPCD, 2 octombrie 2014

La 1 octombrie curent s-a întrunit în şedinţă extraordinară Consiliul Naţional al Partidului Popular Creştin Democrat. Forul a decis că PPCD va participa la alegerile parlamentare ordinare ce vor avea loc la 30 noiembrie curent. În acest sens au fost luate toate hotărârile inerente procesului electoral.

Astfel, Consiliul Naţional al PPCD a aprobat lista de candidaţi la funcţia de deputat, simbolul electoral al partidului şi programul de guvernare.

Una dintre surprizele creştin-democraţilor este sigla electorală. De această dată PPCD va avea drept simbol un cerc alb pe un fundal kaki (culoare galbenă-cafenie cu nuanţe verzi) cu o sabie in mijloc şi cu inscripţia “Planul Roşca”. Decizia de a numi programul electoral “Planul Roşca” a fost luată în legătură cu faptul că acest document are la bază o serie de elaborări publicate în ultimii ani de Iurie Roşca. Una dintre lucrările politicianului şi publicistului, monografia “Republica Moldova, de la independenţă politică spre independenţă economică”, lansată la Academia de Ştiinţe a Moldovei, a servit drept bază pentru programul economic al PPCD. De asemenea cartea “Republica Moldova — partea care a devenit întreg” a fost una dintre sursele de bază pentru programul de reformare a sistemului constituţional, sectorului social, dar şi pentru viziunea PPCD asupra politicii externe a Republicii Moldova.

Elementele de bază ale “Planului Roşca” sunt Credinţa în Dumnezeu, unitatea naţională, stat puternic, patriotism economic şi neutralitate permanentă.

“Credinţa ortodoxă a poporul Republicii Moldova este zestrea noastră fundamentală, care ne defineşte profilul identitar comun. Ortodoxia este numitorul nostru comun. Ea se manifestă şi în felul de a fi a celor care nu sunt practicanţi activi, aparţin altor religii sau chiar se consideră atei. Omenia şi ospitalilatea noastră, înţelegerea valorilor morale, reacţia faţă de nedreptăţi îşi trag originea anume din acest izvor nesecat, cel cu apă dătătoare de viaţă. Republica Moldova îşi poate atinge obiectivele politice, economice şi sociale şi se poate afirma ca ţară prosperă şi independentă doar dacă îşi va apăra şi păstra vie tradiţia sa religioasă şi culturală”, se spune în programul PPCD.

Documentul conţine referiri la necesitatea consolidării unităţii naţionale. Republica Moldova, potrivit “Planului Roşca”, trebuie să-şi dezvolte propria concepţie asupra identităţii sale colective. Aceasta trebuie să ţintească atingerea unităţii naţionale ca valoare supremă a societăţii noastre. Având patrii istorice diferite, vorbind în limbi diferite, alimentându-ne cultural din spaţii diferite, avem datoria să definim propria noastră unicitate. “Noi, moldovenii de toate originile etnice, suntem legaţi laolaltă prin naşterea pe acelaşi pământ, prin morţii pe care îi avem în solul Patriei, prin copiii şi nepoţii care au văzut lumina zilei anume aici. Avem acelaşi cer deasupra noastră, respirăm acelaşi aer, bem aceeaşi apă şi mâncăm aceeaşi pâine. Convieţuirea de-a lungul vremii în spaţiul nostru comun a produs în mod firesc o mentalitate colectivă unică. Ideea unităţii naţionale a poporului nostru cuprinde, în mod firesc, respectul pentru fiecare comunitate etnică, lingvistică sau religioasă, precum şi pentru toate regiunile ţării”, scrie în document.

Totodată “Planul Roşca” lansează ideea că “independenţa politică a statului nostru trebuie să se împlinească prin atingerea independenţei lui economice. Avem şi competenţa, şi condiţiile necesare pentru a deveni o societate prosperă. Însă prosperitatea noastră depinde în mare măsură de capacitatea elitei naţionale, a conducătorilor statului de a înţelege cum să apere şi să afirme în lume dreptul nostru suveran de a ne gestiona gospodăria naţională fără amestecuri dinafară şi fără a ne dizolva în spaţii geopolitice şi economice mari, ce ar putea domina în mod devastator economia noastră. Adică, e nevoie să practicăm patriotismul economic”.

Organelor de forţă le este dedicat un capitol aparte în document. Pe acestea, potrivit documentului, se bazează Forţa Statului. Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate, ai Centrului Naţional Anticorupţie, ai Procuraturii, ca şi ofiţerii şi soldaţii Armatei Naţionale, trebuie să se bucure de întreaga susţinere a statului. Oamenii în uniforme, care sunt gata să-şi rişte viaţa pentru ţară şi pentru fiecare cetăţean, trebuie să aibă parte de salarii onorabile şi de garanţii sociale deosebite.

Referinduse la familii şi în mod special la cele tinere “Planul Roşca” subliniază că statul are obligaţia să creeze oportunităţi de angajare în câmpul muncii şi să stimuleze tinerele familii cu posibilitatea de a avea o locuinţă în condiţii accesibile, precum şi cu ajutorul unor indemnizaţii considerabile şi crescânde la naşterea fiecărui copil. La naşterea celui de al doilea copil statul trebuie să acorde o indemnizaţie unică de douăzeci mii lei, iar familiilor cu trei şi mai mulţi copii statul le va acorda în folosinţă fără plată, la solicitare, teren pentru construcţia casei.

În document se mai spune că “se impune anularea imediată a obligaţiei de a-şi cumpăra poliţă de asigurare pentru persoanele care nu dispun de venituri corespunzătoare. Aceste categorii de persoane trebuie să fie asigurate de stat”.

Politicii externe îi este dedicat ultimul capitol programatic din document.. Statutul de neutralitate permanentă, potrivit “Planului Roşca”, urmează să devină principalul element al discursului diplomaţiei moldoveneşti.

La rândul său Iurie Roşca li se adresează cetăţenilor, spunându-le “Eu revin”. Politicianul subliniază că revine cu noi forţe, cu noi cunoştinţe, cu o mulţime de prieteni noi din toate colţurile ţării şi de toate etniile. “Alături de mine este echipa de tineri, care s-au format în preajma mea în condiţiile grele din ultimul deceniu. Alături de mine sunt oameni de toate meseriile şi vârstele”, a subliniat liderul politic.

Sursa: www.ppcd.md