Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPPRM

Embargoul intern este mult mai periculos decît cel extern

|versiune pentru tipar| PPRM, 23 octombrie 2014 | 

PPRM trage incă un semnal de alarmă în privinţa situaţiei din Agricultură din Republica Moldova. Agricultura trebuie să devină o prioritate pentru guvernare, iar acum este “Cenuşăreasa Moldovei”. De 20 de ani guvernanţii se întrec în promisiuni, iar ţăranii şi fermierii noştri rămîn cu recolta pe cîmp.

Una din problemele acute este cea a compensaţiilor. O parte din agenţii economici au beneficiat de aceste compensaţii din plin, în timp ce cei mulţi vor primi cel mult 10% din ceea ce li s-a promis. Am cerut Primului Ministru al Republicii Moldova să îşi asume răspunderea în faţa Parlamentului şi să vină cu modificări la Legea Bugetului pentru a mări fondul de subvenţionare. Acest lucru nu se întîmplă şi aceasta va genera o serie de proteste pentru ca vocea agricultorilor să se facă auzită.

Avem informaţia că există în Republica Moldova scheme frauduloase prin care se măresc costurile pentru utilaje şi se fraudulează fondul pentru subvenţionarea producătorilor agricoli. În acest sens, avem chiar şi documente care au fost depuse la organele competente, de la care solicităm investigarea minuţioasă a cazurilor de fraudare desconspirate, cu informarea opiniei publice despre schemele prin care se sustrag banii din bugetul de stat şi asigurarea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.

Criza merelor, mai acută ca niciodată în acest an, ne dezvăluie o înţelegere de cartel, dincolo de care producătorul de fructe se află în pragul unui faliment real, iar guvernarea încurajează preţuri mici de achiziţie de către fabricile de conserve şi mimează acordarea de suport agricultorilor. Suportul promis s-a redus pînă la cote prin care nu se poate amortiza efectele embargoului asupra producătorilor de fructe. Ne întrebăm — cine va avea de căştigat din această “operaţiune de salvare a mărului”? Producătorii de conserve? Guvernarea care stă în spatele unor false lozinci de sprijinire a agricultorului?

Dar ca să răspund la întrebarea “Unde sînt, pînă la urmă subvenţiile promise?” trebuie să înţelegem că actuala campanie electorală va costa partidele şi candidaţii peste 500 milioane de lei. Dacă am direcţiona aceşti bani din campania electorală către Fondul de Subvenţionare, atunci ţăranii şi fermierii noştri ar fi mult mai fericiţi! Ar fi cea mai mare contribuţie pe care partidele politice pot să o aducă economiei şi agriculturii Moldovei!

Partidul Popular urmăreşte cu atenţie şi problema legată de blocajele instituite de Federaţia Rusă la exportul de carne din Moldova. Este adevărat că avem de a face cu o decizie politică, sau mai bine zis, geopolitică, care din păcate, o substiuie cu uşurină pe cea economică, însă mai grav este embargoul intern pe care îl avem în Moldova de mulţi mulţi ani şi care tinde să lichideze cu desăvărşire fermierii. Cînd vorbim de embargoul intern ne referim la lipsa oricăror condiţii pentru micii fermieri de a-şi dezvolta afacerea, lipsa oricăror condiţii pentru tinerii din Republica Moldova care doresc să înfiinţeze o afacere la noi în ţară şi nu în ultimul rînd lipsa oricăror condiţii pentru a ne face un viitor aici, la noi acasă. Nu se află într-o situaţie mai bună nici producătorii autohtoni de carne, din moment ce exportul de carne este de 18 milioane, iar importul este de peste 48 mil. Deci avem piaţă internă, dar din cauza acestui embargou intern nu sunt create condiţiile pentru cei care produc aici în ţară.

Fermierii şi ţăranii sunt foarte nemulţumiţi. Sunt lăsaţi baltă cînd au mai multă nevoie de ajutor. Anunţăm că MĂRUL, care este simbolul formaţiunii noastre, va deveni SIMBOLUL PROTESTELOR ŞI AL SCHIMBĂRII. Vom mobiliza fermierii pentru o serie de proteste în Chişinău.

Sursa: pprm.md