Alegerile locale generale din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPSRM

Partidul Socialiştilor despre mersul campaniei electorale a PSRM în cadrul alegerilor parlamentare

|versiune pentru tipar| PSRM, 14 noiembrie 2014

În decurs de 30 de zile ale campaniei electorale, candidaţii la funcţia de deputat din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova şi persoanele împuternicite ale acestora au organizat peste 8 mii de întîlniri în toate raioanele Moldovei — de la Briceni pînă la Vulcăneşti. La aceste întîlniri au participat de la 250 pînă la 300 mii de cetăţeni ai ţării. Au fost organizate întîlniri cu toate categoriile populaţiei Moldovei — pensionari, studenţi, locuitori din localităţile urbane şi cele rurale, lucrători ai întreprinderilor şi ai sectorului agrar, reprezentanţi au comunităţilor naţionale.

Au avut loc întîlniri şi cu migranţii muncitori, aflaţi peste hotarele ţării, în primul rînd în Rusia. La astfel de întîlniri a participat un număr de peste 15 mii de cetăţeni moldoveni din Moscova, Sankt-Petersburg, Soci, Tiumen, Surgut şi alte oraşe ale Federaţiei Ruse. În timpul întrevederii cu preşedintele FR, Vladimir Putin, şi cea cu şeful Serviciului Federal de Migraţiune al FR, Constantin Romodanovski, a fost luată o decizie istorică despre amnistierea migranţilor muncitori din Moldova care, în perioada de pînă la 30 noiembrie vor veni în Patrie pentru a-şi onora obligaţia de cetăţean, în ciuda de facto a interdicţiei din partea autorităţilor pentru cei peste 700 mii de cetăţeni ai Moldovei, aflaţi pe teritoriul Rusiei, de a participa la scrutinul parlamentar.

Candidaţii şi activiştii noştri au trecut din casă în casă, vizitînd, cel puţin o dată, toate gospodăriile casnice din toate localităţile Moldovei. Zilnic, am comunicat şi continuăm să comunicăm cu oamenii, să le acordăm ajutorul, pe care ar trebui să-l acorde autorităţile ţării. Noi am ajutat un număr de peste 50 mii de pensionari să-şi înlocuiască paşapoartele de tip vechi cu buletine de identitate noi pentru a nu-i oferi guvernării posibilitatea de a le fura voturile.

În cadrul întîlnirilor electorale, majoritatea absolută a cetăţenilor ţării s-au arătat extrem de nemulţumiţi de politica internă şi cea externă a actualei guvernări din Moldova. Cetăţenii ţării se pronunţă categoric împotriva Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi cer anularea acestuia. Locuitorii Moldovei se pronunţă pentru cele mai strînse legături cu Rusia şi integrarea Moldovei în Uniunea Vamală.

Partidul Socialiştilor a organizat şi continuă să organizeze proteste în toată ţara împotriva politicii actualei guvernări a Moldovei, pentru anularea Acordului de Asociere cu Europa, pentru dreptul la vot pentru cetăţenii ţării, aflaţi pe teritoriul Rusiei, împotriva atentatelor la adresa independenţei Moldovei din partea României. Ultima, şi cea mai mare, acţiune de protest, pe care a organizat-o formaţiunea noastră, a fost cea în care am revendicat compensaţii pentru fermierii moldoveni, prejudiciaţi de Acordul de Asociere devastator. În acţiunile de protest ale PSRM au participat zeci de mii de cetăţeni ai Moldovei.

Actualmente, Partidul Socialiştilor s-a transformat într-o ţintă pentru atacuri din partea partidelor de guvernămînt. Partidele de guvernămînt, comunişti şi unionişti, interesaţi de păstrarea în ţară a regimului criminal-oligarhic au creat o coaliţie împotriva partidului nostru. Minciunile răspîndite prin intermediul ziarelor, posturilor de televiziune şi reţelele de socializare, “sondajele” prefabricate, presiunile continue din partea structurilor de forţă şi organelor de control fiscal, ameninţările zilnice privind interzicerea Partidului Socialiştilor — toate acestea nu fac alta decît să intensifice susţinerea partidului nostru în rîndul cetăţenilor simpli ai Moldovei. Partidul Socialiştilor este atacat din cauza poziţiei consecvente a acestuia privind apropierea de Rusia, deoarece anume acest partid se bucură de încredere în Rusia şi din motiv că anume Partidul Socialiştilor a beneficiat de susţinere din partea Preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin.

Partidul Socialiştilor este încrezut de victorie în apropiatele alegeri. Ne obligăm să depunem toate eforturile pentru anularea Acordul cu UE, pentru aderarea la Uniunea Vamală şi realizarea programului de relansare social-economică a Moldovei.

Sursa: socialistii.md