Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriPrezidenţiale2016DeclaraţiiMarian Lupu

CEC a decis înregistrarea în competiţia electorală a candidatului din Partea PDM, Marian Lupu

|versiune pentru tipar| ' _ d.title.utf _' Marian Lupu, 10 septembrie 2016

Decizia CEC vine după verificarea setului de documente prezentat de către Grupul de iniţiativă a PDM, inclusiv a listelor de subscripţie cu semnături ale cetăţenilor în susţinerea candidaturii lui Marian Lupu. Comisia Electorală Centrală a anunţat că a verificat nominal 16500 de semnături, fiind constată veridicitatea necesarului de 15 mii de semnături pentru înscriere şi a sistat verificarea celorlalte semnături pe motiv că cerinţele minime au fost îndeplinite.

Preşedintele PDM a avut cu această ocazie un mesaj către toţi cei care l-au susţinut. “Va mulţumesc pentru suport. Apreciez organizarea Grupului meu de iniţiativă şi vă promit: noi vom învinge ca să facem Moldova o ţară cu condiţii de viaţă europene pentru toţi cetăţenii noştri!”, a spus Marian Lupu.

Marian Lupu a evidenţiat că încrederea oamenilor şi eficienţa echipei democrate au dat un start extraordinar, iar de acum înainte echipa sa va lucra pentru a creşte această energie. “Numai aşa vom reuşi, vom îndeplini obiectivele de dezvoltare a Republicii Moldova. Scopurile noastre trebuie să fie concrete, orientate spre beneficiari clari, pe teme care sunt prioritare pentru oameni: să stârpim corupţia, să reformăm guvernarea pentru a oferi servicii publice exemplare, să protejăm familia, femeile, copii, să creştem economia şi numărul locurilor de muncă, să modernizăm localităţile”, a adăugat liderul PDM.

Marian Lupu a mai spus că va avea o campanie deschisă, astfel ca din start să se cunoască ce va promova, iar oamenii să aleagă responsabil şi conştient.

pdm.md