Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 MonitoringEconomieComentarii

Legumele şi fructele agricultorilor ar putea potoli creşterea inflaţiei

|versiune pentru tipar||
Iurie Gotişan / 5 iunie 2005
ADEPT logo
Atît Guvernul, BNM, BNS (Biroul Naţional de Statistică), cît şi mai mulţi analişti independenţi anticipează scăderea ritmului de creştere a preţurilor ca urmare a ieftinirii sezoniere a alimentelor. În perioada de vară multe produse alimentare se ieftinesc stimulînd astfel reducerea ritmului de creştere a inflaţiei. Din punct de vedere statistic, lunile iulie şi august înregistrează scăderi semnificative ale preţurilor alimentelor. Nu excludem nici fenomenul deflaţiei pentru această perioadă.

Scăderea preţului zarzavaturilor, al pîinii sau al cărnii atîrnă în balanţa inflaţiei. Produsele alimentare reprezintă cca 40% din consumul populaţiei şi orice modificare a preţurilor influenţează restul economiei. BNS şi BNM se bazează pe statistică atunci cînd calculează, pentru lunile de vară, o creştere a preţurilor alimentelor apropiată de zero. Oferta gospodăriilor ţărăneşti, care inundă vara pieţele din oraşe cu legume, fructe şi alte alimente, prăbuşeşte rata inflaţiei pentru cîteva luni. Şi în acest an, autorităţile se aşteaptă la acelaşi fenomen, care să mai diminueze puseurile inflaţioniste provocate de scumpirea carburanţilor, alimentelor etc.

Dincolo de statistici şi de calculele BNS, conjunctura în care se găseşte actualmente agricultura stimulează reducerea preţurilor produselor agricole. În perioada imediat următoare vor apărea pe piaţă legumele şi fructele din grădinile ţăranilor, iar grîul din noua recoltă va ieftini pîinea, în special în mediul rural. Nivelul de vînzări pe piaţa internă al producătorilor de conserve se estimează a fi foarte mic între 30 iunie şi 1 octombrie, deoarece preţurile se prăbuşesc ca urmare a apariţiei ofertei ţărăneşti.

Dacă grîul se va ieftini începînd cu luna iulie, este posibil să vedem o scădere a preţului pîinii. Pe de altă parte, unii producători se îndoiesc totuşi ca va exista o astfel de evoluţie, mai ales în cazul că trebuie să investească masiv în retehnologizare. Este util să amintim că pîinea reprezintă cca 1/5 din cheltuielile alimentare, iar preţul unei franzele va cîntări greu în evoluţia inflaţiei în următoarele luni.

Totuşi, presiunile de reducere a preţurilor vin şi din alte părţi. Importurile devin mai ieftine pe măsură ce leul se întăreşte. Carnea şi zahărul se vor comercializa la preţuri tot mai mici. Şi în cazul laptelui şi produselor lactate, care reprezintă mai mult de 10% din consumul populaţiei, ne putem aştepta la reduceri conjuncturale în această vară. Ieftinirea conjuncturală a produselor alimentare din această vară ar putea diminua inflaţia. Rămîne de văzut dacă problemele din agricultură vor permite o stabilitate pe termen lung a preţurilor sau vom reveni la situaţia obişnuită, de creştere mai puternică a preţurilor alimentelor decît în alte domenii. Vom trăi şi vom vedea…

Dependenţa economică a Chişinăului faţă de Moscova Evoluţii macroeconomice. Tendinţe de viitor