Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 MonitoringPoliticaComentarii

Noul regim vamal si factorul ucrainean: Principala piesa de rezistenta sau veriga slaba?

|versiune pentru tipar||
Radu Vrabie / 17 mai 2006
ADEPT logo
Noul-vechiul regim privind traficul de marfuri la frontiera moldo-ucraineana instituit la 3 martie curent a intrat in a treia luna de aplicare, fara ca atitudinea principalelor actori implicati fata de aceasta masura sa fi suferit careva modificari substantiale. Kievul continua sa ramana pe pozitii de sustinere a actiunilor Chisinaului, ambii bucrandu-se de sprijinul ferm din partea UE si SUA. Pe de alta parte, nici Tiraspolul nu manifesta careva semne de slabiciune, refuzand sa se conformeze noilor reguli, iar pozitia sa este in continuare sustinuta fara rezerve — si in plan politic si in cel financiar — de catre Moscova.

Insasi mentinerea actualei situatii “de pat” timp de doua luni si jumatate vine sa contrazica pronosticurile unor comentatori care la inceputul lunii martie estimau ca situatia va fi transata — intr-un fel sau altul — in mai putin de doua luni. Ori, spuneau unii analisti, noul guvern ucrainean format dupa alegerile din 26 marite va ceda si (pentru a cata oara?) va face un pas inapoi; ori, estimau altii, Tiraspolul, sufocat de propria sa autoblocada nu va mai putea amortiza costurile si va fi nevoit sa accepte noile reguli de joc.

Cu toate ca ambele puncte de vedere se bazau pe argumente pertinente, evolutiile din ultimile saptamani le-au contrazis pronosticurile, prefigurand un al treilea scenariu — transformarea confruntarii intr-un razboi de uzura, in care Chisinaul, UE si SUA, pe de o parte, si Tiraspolul si Moscova, pe de alta parte, par a fi hotarati sa mearaga pana la capat. Pana in prezent, Kievul ramane alaturat cu prima tabara. In fond, in mod paradoxal, el constituie principala sa piesa de rezistanta, fara de care se prabuseste intreaga constructie, dar si cea mai slaba si vulnerabila veriga pe axa Chisinau-Occident — Ucraina.

Cat de ireversibila este aceasta pozitie salutara a Guvernului de la Kiev, si cat de rezistenta se va dovedi ea in timp si in fata iminentelor presiuni interne (Partidul Regiunilor si interesele economiei tenebre) si externe (Rusia)? In ce masura se vor confirma asigurarile optimiste facute recent de Ambasadorul Jacobovits precum ca Presedintele Iuscenko va ramane la 100% atasat noului regim de control vamal si nu va renunta la el indifirent de rezultatul negocierilor privind configuratia noului guvern? Care sunt principalii factori de risc si ce ar putea face Republica Moldova pentru a le contracara si a spori, totodata, sansele ca Ucraina sa se menina pe actualele sale pozitii? Iata doar cateva din intrebari la care vom incerca sa gasim raspuns in continuare.

Din capul locului vom mentiona ca faptul ca Ucraina “joaca” in problema vamala de aceeasi parte cu Chisinaul, Brussels-ul si Washingtonul, si impotriva Rusiei si Tiraspolului, este in sine o premiera istorica. Continua mentinere a Kievului pe aceasta linie este cu atat mai meritorie, cu cat experienta ultimilor cativa ani s-ar parea ca ne obisnuisera deja cu ambiguitatea si inconsecventa vecinului nostru rasaritean atunci cand vorba vine de frontiera. Cel putin de patru ori din 2001 incoace, dupa fiecare decizie favorabila Moldovei pe subiecte vamale si frontiera, Kievul retracta imediat, facand un pas sau chiar mai multi pasi inapoi. Bunaoara:

  1. Dupa ce in iulie 2001, presedintii Kuchma si Voronin au ajuns la o intelegere de “gentlemeni” privind crearea posturilor vamale mixte pe segmentul transnistrean si sustinerea Kievului pentru scoaterea din circulatie a vechilor stampile vamale, in septembrie 2001, Ucraina s-a facut ca “ploua”: vamesilor moldoveni li s-a refuzat accesul la punctele ucrainene de control, iar introducerea noilor specimene vamale a fost efectiv sabotata. (Mai mult, Kievul a inchis si cele 5 puncte de control vamal mixt la Nord si Sud, pe segmente netransnistrene, care functionau bine-mersi inca din 1997). Timp de peste doi ani de zile oficialii ucraineni de toate nivelurile insistau cu obstinatie ca: “nimic in legislatia internationala si interna nu le obliga sa blocheze intrarea pe teritoriul ucrainean a marfurilor din Transnistria ce nu sunt insotite de noile stampile”.

  2. In mai 2003, nemaifind in stare sa reziste in fata criticilor si presiunilor venite din partea UE si SUA, confruntata cu perspectiva discreditarii imaginii sale pe plan international, Ucraina in sfarsit si-a revazut pozitia, luand formal angajamentul de a recunoaste exclusiv stampile vamale moldovenesti. Acest angajament a fost confirmat de Protocolul semnat la 15 mai 2003 de serviciile vamale ale celor doua tari. Doar ca, sfidand propriul sau angajament de a nu admite pe teritoriul sau decat marfurile insotite de noile rechzite moldovenesi, si in pofida regimului facilitar de inregistrare a intreprinderilor transnistrene introdus, la cererea Kievului, de R.Moldova prin HG 712 la 12 iunie 2003, ani de zile in fiecare luna sute de vagoane si camioane din raioanele de est continuau sa intre nestingerit pe teriotoriul ucrainean fara nici un fel de stampile moldovenesti.

  3. Venirea la putere in Ucraina a noilor forte democratice dupa revolutia portocalie, lansarea de prim-ministrul Iulia Timoshenko a programului national “Contrabandei-NU”, declaratiile transante ale noului Ministru de Externe Boris Tarasiuk cu privire la necesitatea lichidarii gaurii negre in Transnistria, revelatiile conducatorului serviciilor de informatii de la Kiev Alexandr Turcinov privind amploarea contrabandei efectuate prin Transnistria, toate aceastea pareau sa confirme angajamentul Presedintelui Victor Iuscenko de a “face regula” pe portiunea transnistreana a frontierei si a contribui, astfel, la succesul planului sau de reglementare prin democratizarea. La 26 mai 2005, premierul Timoshenko semna HG Nr. 400 si doua dispozitii Nr. 164-p si 165-p care stipulau, printre altele, ca la 45 de zile de la publicarea lor, accesul marfurilor din Moldova in Ucraina se va face doar in conformitate cu Protocolul din 15 mai 2003, adica exclusiv in baza rechizitelor vamale moldovenesti. Insa respectiva HG asa si nu a intrat in vigoare… nici peste 45 de zile, nici peste o jumatate de an.

  4. Totusi, la 30 decembrie 2005, la doar o luna de la demararea activitatii la frontiera moldo-ucraineana a Misiunii UE de monitorizare si asistenta, Primii ministrii celor doua tari Vasile Tarlev si Iurii Ehanurov au semnat o Declaratie care prevedea ca, incepand cu 25 ianuarie 2006, (1) Moldova va relua mecanismul de inregistrare simplificata a agentilor economici transnistreni, (2) Ucraina va pune in aplicare Protocolul din 15 mai 2003. Si de aceasta data insa, Kievul a taraganat punerea in aplicare a Declaratiei, iar la 27 ianuarie 2006 Secretarul Consiliului de Securitate si Aparare al Ucrainei Anatoli Kinah deja afirma ca “la hotarul moldo-ucrainean raman in vigoare regulile vamale vechi”. Doar intensificarea criticilor din partea UE si SUA, in conditiile conturarii unei perspective tot mai clare ca guvernarea de la Keiv ar putea fi acuzata public de catre Occident chiar in ajunul alegerilor parlamentare de sustinerea tacita a contrabandei, a condus la aplicarea in practica a prevederilor Declaratiei celor doi premieri incapand cu 3 marite a.c. Intai Ambasadorul SUA la OSCE Julie Finley si Reprezentatnul UE pentru Moldova Adrian Jacobovits au criticat pasivitatea Ucrainei in problema intaririi controlului la frontiera, precizand ca aceasta atitudine frizeaza complicitatea cu separatistii transnistreni. Dupa aceasta, cu aprecieri critice asemenatoare, s-a implicat si artileria mai grea — Inaltul Reprezentant UE pentru Politica Externa si de Securitate Comuna Javier Solana si Adjunctul Asistentului Secretarului de Stat al SUA David Kramer. Brusselsul a dat sa se inteleaga ca si Troika UE ce urma sa viziteze Kievul la 3 martie va lua o atitudine publica transanta, iar partea americana a transmis pe canale diplomatice ca va aborda acest subiect cu Ministrul Tarasiuk in timpul vizitei sale in SUA la 9–10 martie. Or, perspectiva intensificarii criticilor din partea celor la opinia carora tinea atat de mult electoratul oranj nu putea sa nu ingrijoreze Guvernarea Iuscenko-Ehanurov, constienta ca aceasta situatia va fi imediat speculata de principalul sau concurent — Iulia Timoshenko. Astfel, se si poate explica paradoxala — la prima vedere — decizie a Guvernului de la Kiev de a pune in aplicare — doar cu trei saptamani inainte de alegeri, Declaratia Tarlev-Ehanurov si Protocolul din 15 mai 2003.

Cum deciziile adoptate sub presiunea circumstantilor conjuncturale au tendinta de a fi revazute dupa schimbarea factorilor externi care le-au cauzat, asa si atasamentul Kievului fata de noul regim la frontiera era susceptibil de a nu rezista mult dupa scrutinul din 26 martie. Motive de a anticipa o atare evolutie (sau involutie) la inceputul lunii martie le ofereau si sondajele, care indicau drept cea mai probabila o alianta de guvernare dintre Iuscenko si Partidul Regiunilor lui Victor Ehanurov, extrem de critic la adresa noului regim vamal. Intre timp, au inceput sa fie vehiculate si argumente de ordin economic — milioanele de dolari pe care le pierd agentii economici ucraineni din cauza suspendarii fluxului de marfuri din si in regiunea transnistreana. Nici Moldova, nici Occidentul nu compenseaza aceste costuri.

Indiscutabil, decizia Kievului de a se alia cu Chisinaul, Brussels-ul, Washingtonul, pe termen scurt, a prejudiciat interesele ucrainene in Transnistria. Si nu doar in plan economic. Din punct de vedere politic, isteria anti-ucraineana declansata de propaganda transnistreana si mass-media rusa a condus la subminarea influentei Kievului asupra situatiei si proceselor din regiune. Tiraspolul si Moscova au folosit cu abilitate blocada informationala in care isi tine regimul lui Igor Smirnov populatia, pentru a crea Ucrainei imaginea de dusman al poporului transnistrean care “s-a vandut sponsorilor sai americani” interesati sa sufoce “regiunea rebela”. Vadit preocupat de pierderea influentei si imaginii in Transnistria, la mijlocul martie pe canale diplomatice Kievul a cerut Chisnaului sa intensifice eforurile vizand o mai buna explicare pentru populatia si agentii economici din stanga Nistrului a esentei noului regim vamal. Mai tarziu, Kievul a efectiat si sondarea terenului in vederea unei posibile “flexibilizari” a regimului de inregistrare a marfurilor transnistrene. In acest sens, s-a propus delegarea dreptului de aplicare a stampilor vamale moldovenesti catre serviciul vamal ucrainean. Cu toate ca Ucraina asigura ca aceasta derogare de la Declaratia din 30 decembrie va purta un caracter temporar, iar procedura de vamuire cu stampile moldovenesti va fi efectuata in prezenta observatorilor europeni, neintrunind sustinerea SUA si UE, aceasta propunere a fost imediat respinsa de Moldova.

Dupa aceasta, Ucraina nu a mai avansat asemenea idei, iar Ministerul ucrainean de externe si seful diplomatiei de la Kiev in repetate randuri au reiterat atasamentul Kievului pentru implementarea neabatuta a prevederilor Declaratiei din 30 decembrie. Mai mult, Kievul a refuzat categoric sa discute la runda de consultari a mediatorilor de la Moscova din 19 aprilie subiectul noilor proceduri vamale, insistand ca aceasta este o chestiune ce tine exclusiv de raporturile sale bilaterale cu Moldova. La acea reuniune, care s-a desfasurat in absenta reprezentantilor Chisinaului si Tiraspolului, negociatorul rus a incercat lansarea propunerea reluarii procesului de negocieri in schimbul revenirii la situatia ante 3 martie in problema regimului vamal. Alinierea Ucrainei la pozitia OSCE, UE si SUA din cadrul acelei runde i-a facut pe unii observatori sa remarce ca formatul acestei intalniri a fost, de fapt, de “4+1”. In aceasta ordine de idei, aplicat la situatia creata in privinta noilor reguli vamale, pare justificata aprecierea data chiar de Olvia Pres, potrivit careia formatul este de “2+5”, unde impotriva la doi (PRM si Rusia) joaca cinci oponenti (SUA, UE, OSCE, Ucraina si Moldova).

Intr-adevar, pozitia Ucrainei[1] coincide in principalii sai parametri cu cea a OSCE, SUA, UE si Moldovei. Astefel, Ucraina apreciaza implementarea Declaratiei Comune drept un pas important in vederea stabilirii unui control eficient la frontiera moldo-ucraineana si securizarii acesteia, respinge acuzatiile de blocada economica afirmand ca este vorba despre o autoblocada impusa de Tiraspol in incercarea de a destabiliza artificial situatia politica si economica din regiune si impiedica dinamica pozitiva in procesul de reglementare transnistreana, condamna actiunile administratiei transnistrene vizand impiedicarea inregistrarii agentilor economici transnistreni la organele competente din Chisinau, neaga existenta oricaror premise pentru discutii despre “criza umanitara” etc.

Cat de mult insa se va mentine Kievul pe aceste pozitii? Seful departamentului de externe de la Tiraspol Valerii Litkai a declarat in repetate randuri ca decizia adoptata de Guvernul ucrainean la 3 martie este doar una intermediara, iar despre o pozitie mai seriosa se va putea vorbi doar dupa formarea noului Cabinet. Inca la 15 martie, Litkai aprecia ca “scenariile se vor contura abia dupa 20 mai” (adica chiar in urmatoarele zile si saptamani). Anume aceasta pare a fi si miza Tiraspolului — asteptarea unui guvern ucrainean de coalitie cu Partidul Regiunilor, care ar putea anula aplicarea noului regim vamal. Potrivit lui Litkai, “declaratia comuna a fost semnata de seful guvernului de la Kiev; cand acesta se va schimba, urmatorul premier va avea tot mandatul si toate motivele sa nu mai fie influentat de angajamentul predecesorului sau”.

Insa chiar daca se va materializa scenariul optimist si Ucraina si dupa formarea noului Guvern va continua sa implementeze prevederile Declaratiei Comune, aceasta nu este de natura sa garanteze ca Tiraspolul va renunta la pozitia sa in viitorul apropiat.

Si aici foarte mult (dar nu totul) depinde de pozitia Moscovei care in acest caz “joaca” tare. Prin intermediul declaratiilor din 4 si 17 martie 2006 Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a criticat vehement decizia Ucrainei de a aplica in practica Declaratia Ehanurov-Tarlev si a cerut acesteia sa renunte restabilind astfel status quo ante (tezele respectivelor documente au fost de nenumarate ori reiterte de oficialii si diplomatii rusi). Prin aceasta Rusia urmarea, nu in ultimul rand, discreditarea tandemului Iuscenko-Ehanurov in ajunul alegerilor, dar si consolidarea parghiilor sale de control economic si politic in Transnistria, in detrimentul Ucrainei si Moldovei.

Pretinsa “catastrofa umanitara” (cu pietele oraselor si satelor transnistrene supra-pline de produse alimentare de tot soiul) a fost folosita de Kremlin pentru a “impusca doi iepuri” dintr-o data. Unu, sa demonstreze opiniei publice interne ca este capabil de actiuni hotarate: organizand campania de colectare a ajutorului umanitar “fratilor in primejdie” si pedepsind Moldova cu inasprirea sanctiunilor economice. Doi, sa pregateasca terenul pentru preluarea controlului asupra putinelor obiective economice valoarase pe care inca nu le-a “prihvatizat”: oferind linii de credit, in favoarea actiunilor unor importante intreprinderi; acestea de moment reusesc sa achite salariile, dar cum procesul de productie si realizare a marfurilor este stopat, intoarcerea “creditelor” se va face in natura… si la un pret mult sub valoarea reala a acestor intreprideri.

Pe de alta parte, pozitia Moscovei, da posibilitate lui Igor Smirnov sa-si faca jocul intern si sa demareze pregatiera catre alegerile “prezidentiale” din regiune programate pentru luna decembrie. Prin escaladarea artificiala a tensiunii si provocarea psihozei unei “cetati asediate”, liderul de la Tiraspol radicalizeaza populatia regiunii marginalizind fortele mai moderate. Or, aceasta pozitia radicala pe care a adoptat-o Igor Smirnov este singura care-l poate mentine la conducerea regiunii. In cazul dat, liderul transnistrean mizeaza pe fortele radicale si sovine de la Moscova, care folosesc isteria mass-media pentru a presa Kremlinul in vederea adoptarii unei pozitii si mai dure fata de R.Moldova. Si cum imaginea “dusmanului” a Moldovei s-a intarit dupa 3 martie, acasta ar fi un argument in plus pentru actuala administratie de la Tiraspol, caci cu cat relatiile moldo-ruse vor fi mai proaste cu atat pozitiile lui Smirnov in regiune se vor intari. “Nu schimbi liderii in vremuri de restriste”, este dictonul actiunilor PR a propagandistilor transnistreni.

Respectivul joc poate reusi doar intr-un singur caz: daca Tiraspolul si Moscova vor putea in continuare sa detina monopolul informational in regiune, spaland creierile populatiei cu tot felul de povesti neadevarate. Una din dintre acestea, care a prins foarte bine, este ca Moldova urmareste sa puna mana pe potentialul economic transnistrean si sa-si astupe prin impozitarea lor gaurele in propriul buget. Alta, vorbeste despre “dificultatile colosale”[2] pe care le intampina la inregistrare agentii economici din regiune. Faptul ca pana in prezent, o buna parte din populatia transnistreana crede in aceste minciuni, — si asta in conditiile in care a) inregistrarea este o formalitatate de 30 de minute iar b) exportatorii transnistreni nu trebuie sa plateasca nici un leu in buget in afara simbolicilor 0.18% pentru procedurile vamale, — denota insuccesul Chisinaului de a “strapunge” blocada informationala din Transnistria.

Intensificarea si eficientizarea eforturilor vizand contracararea propagandei pe care se tine regimul lui Igor Smirnov, prin crearea unor mecanisme de comunicare catre populatia din raioanele de est a pozitiei sale si a informarii ei despre starea reala de lucruri pe malul stang, ar putea constitui una dintre cele mai importante directii pe care Chisinaul ar trebui sa-si focalizeze eforturile.

In conditiile in care si Tiraspolul si Moscova nu manifesta nici un fel de semnale ca ar fi dispuse sa cedeza macar in ceva in privinta regimului vamal, incurajarea democratizarii pe malul stang si oferirea locuitorilor regiunii posibilitatii sa se informeze si din surse alternative, fara doar si poate ar complica pozitiile regimului lui Igor Smirnov. Daca in prezent, distributia de forte in problema noului regim vamal este de 2 (Rusia, Tiraspol) la 5 (Moldova, Ucraina, OSCE, UE si SUA), democratizarea efectiva a Transnistriei ne-ar mai aduce inca un aliat important — populatia regiunii, transformand formatul in 2+6.

Privite din Chisinau, Kiev, Brussels si Washington, beneficiile noului regim vamal si intrarii agentilor economici transnistreni in campul comertului legal si regularizat, care le-ar oferi accesul in conditii preferentiale pe noi piete, par absolut evidente. Cum evident este ca nu Moldova si Ucraina, ci administratia de la Tiraspol, a impus blocada asupra regiunii si a condus la stoparea activitatii zecilor de intreprinderi. Dar aceste adevaruri nu sunt inca evidente pentru populatia de rand a regiunii. In spatele zidului informational ridicat de Tiraspol, multi nu pot iesi din mrejele unor clisee tirajate de propaganda transnistreana si ruseasca.

Situatia ar putea sa se schimbe insa dramatic in favoarea noastra in cazul in care Moldova, ajutata de prietenii sai, va reusi sa strapunga aceasta blocada informationala, asigurand locuitorilor regiunii dreptul la informare corecta. Tot asa, insa, daca nu vor fi inversate cateva din periculoasele tendinte care au iesit in relief in ultimile doua luni si jumatate, situatia ar putea si sa degenereze dramatic, in defavoarea unui regim vamal normal si in esenta in defavoarea apropierei catre o reglementare durabila a conflictului transnistrean.

Care sunt aceste tendinte si care este bilantul interimar al introducerii noului regim pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene … aceasta va constitui subiectul urmatorului articol.

  1. Statement by the Mission of Ukraine to the OSCE at the Permanent Council of March 9, 2006, as delivered by Ambassador Volodymir Yelchenko, APE Transnistrian Digest, special edition #13,15.03.2006
  2. Стенограмма Пресс-конференции Посла Российской Федерации в Республике Молдова Николая Рябова. Кишинев, 20.03.2006; APE Transnistrian Digest, special edition #15, 30.03.2006.
Izgonirea din CSI În Transnistria a început competiţia electorală