Actualizat la Congresul al VII-lea din 7 iunie 2008
Congresul AMN
Organul suprem de conducere şi decizie al AMN este Congresul. Congresul se convoacă de către Consiliul Politic Naţional nu mai rar decît o dată în patru ani. Congresul extraordinar se convoacă prin hotărîrea Consiliului Politic Naţional, la iniţiativa Preşedintelui AMN sau la cererea a 1/3 din organizaţiile teritoriale. Decizia privind convocarea Congresului ordinar este adoptată cu cel puţin 45 de zile, iar în cazul Congresului Extraordinar — cu cel puţin 20 de zile — înainte de data fixată pentru desfăşurarea acestuia. Delegaţii la Congres sunt aleşi de Conferinţele teritoriale în conformitate cu norma de reprezentare stabilită de Consiliul Politic Naţional. Congresul este legal constituit dacă la lucrările sale participă majoritatea simplă din numărul delegaţilor aleşi.
Congresul:
- adoptă şi modifică Statutul şi Programul AMN;
- decide asupra raportului cu privire la activitatea Consiliului Politic Naţional;
- alege, pentru o perioadă de patru ani, preşedintele şi prim-vicepreşedintele partidului, componenţa Consiliului Politic Naţional, membrii Curţii de Etică şi Arbitraj şi ai Comisiei Centrale de Cenzori;
- decide asupra raportului Comisiei Centrale de Cenzori.
Hotărîrile Congresului se adoptă cu majoritatea simplă din numărul delegaţilor prezenţi. Decizia de adoptare şi de modificare a Statutului şi Programului AMN, de lichidare a partidului şi de revocare din funcţie a preşedintelui şi prim-vicepreşedintelui se aprobă cu 2/3 din numărul delegaţilor prezenţi.
Consiliul Politic Naţional AMN
Consiliul Politic Naţional este organul de conducere al partidului în perioada dintre congrese. Consiliul Politic Naţional se convoacă trimestrial sau ori de cîte ori este nevoie, de către Preşedintele partidului, Biroul Permanent Central sau la cererea a 1/3 din numărul membrilor săi.
Consiliul Politic Naţional:
- convoacă Congresul, aprobă norma de reprezentare, proiectul ordinii de zi, stabileşte data şi locul desfăşurării lucrărilor Congresului;
- alege, la propunerea preşedintelui AMN, vicepreşedinţii partidului, Biroul Permanent Central şi şefii departamentelor de specialitate;
- constituie în cadrul Consiliului departamente de specialitate, stabileşte numărul, domeniile de activitate şi aprobă Regulamentul-tip de organizare şi funcţionare a lor.
- asigură realizarea hotărîrilor Congresului;
- decide asupra poziţiei AMN în problemele politice majore ale statului;
- aprobă strategia campaniilor electorale locale şi parlamentare;
- decide asupra formării alianţelor post-electorale;
- la propunerea Biroului Permanent Central desemnează lista de candidaţi din partea partidului în alegerile pentru Parlamentul Republicii Moldova şi introduce modificări în lista respectivă în conformitate cu Codul Electoral şi Regulamentul aprobat;
- adoptă Programul de guvernare şi lista membrilor Guvernului din partea AMN;
- decide formarea alianţelor politice şi aderarea la AMN a altor partide politice;
- aprobă sigla electorală a partidului pentru alegerile parlamentare şi locale;
- exclude şi cooptează noi membri în componenţa Consiliului;
- în perioada dintre congrese poate coopta în componenţa sa pînă la 10% din numărul total de membri aleşi la Congres;
- adoptă regulamente, alte acte normative.
Şedinţele Consiliului Politic Naţional sunt deliberative dacă la ele participă majoritatea simplă a membrilor acestuia. Hotărîrile Consiliului Politic Naţional se adoptă cu majoritatea simplă a voturilor celor prezenţi.
Preşedintele, prim-vicepreşedintele şi vicepreşedinţii AMN AMN
Preşedintele partidului este conducătorul partidului cu atribuţii de administrare curentă şi coordonare a activităţii structurilor partidului de toate nivelurile.
Preşedintele:
- este garant al realizării Programului politic, al respectării Statutului şi al menţinerii unităţii partidului;
- exprimă voinţa solidară a membrilor şi mesajul politic al partidului;
- asigură dialogul politic al AMN cu alte partide politice din ţară şi de peste hotare;
- prezidează lucrările Congresului şi prezintă rapoarte;
- dirijează activitatea Consiliului Politic Naţional şi a Biroului Permanent Central;
- convoacă şi prezidează şedinţele Consiliului Politic Naţional şi ale Biroului Permanent Central;
- propune candidaturile prim-vicepreşedintelui şi vicepreşedinţilor partidului;
- propune Biroului Permanent Central numirea sau revocarea în/din funcţii a reprezentanţilor partidului din instituţii, organe sau foruri interne ori internaţionale;
- reprezintă partidul în relaţiile oficiale cu instituţiile şi autorităţile publice interne şi internaţionale;
- propune Biroului Permanent Central crearea Staff-ului electoral Central şi numirea şefului acestuia;
- informează Consiliul Politic Naţional şi Biroul Permanent Central asupra luării de măsuri disciplinare în corespundere cu prevederile prezentului Statut;
- propune Biroului Permanent Central candidatura Secretarului Executiv;
- semnează listele candidaţilor la funcţia de deputat în Parlament aprobate de Consiliul Politic Naţional;
- organizează crearea mecanismelor de formare a fondurilor de finanţare a activităţii partidului şi gestionează evidenţa contabilă a mijloacelor financiare respective;
- coordonează şi prezintă spre aprobare Biroului Permanent Central politica internă de formare şi de promovare a cadrelor;
- propune Consiliului Politic Naţional candidaturile şefilor departamentelor de specialitate;
- dirijează activitatea Aparatului şi a structurilor teritoriale ale partidului, utilizînd în acest scop, la decizia sa, un grup de consilieri ai preşedintelui AMN;
- prezintă spre aprobare Biroului Permanent Central structura şi statele de personal ale Aparatului partidului;
- angajează şi concediază lucrătorii Aparatului partidului, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi prezentul Statut;
- exercită alte atribuţii prevăzute de Statut şi legislaţia privind partidele politice.
Prim-vicepreşedintele şi vicepreşedinţii:
- activează în conformitate cu atribuţiile delegate de Preşedintele AMN;
- în lipsa preşedintelui partidului realizează atribuţiile de funcţii ale acestuia.
Biroul Permanent Central AMN
Biroul Permanent Central este organul executiv al AMN la nivel naţional. Membrii Biroului Permanent Central sunt aleşi de către Consiliul Politic Naţional. Numărul şi componenţa nominală a Biroului este stabilită la şedinţa Consiliului. Biroul Permanent Central se reuneşte în şedinţe după necesitate, însă nu mai rar decît o dată pe lună. Şedinţa Biroului Permanent Central se convoacă de către Preşedintele AMN sau la propunerea a 1/3 din membrii săi.
Biroul Permanent Central:
- asigură realizarea hotărîrilor Congresului AMN, Consiliului Politic Naţional, elaborează proiectele de hotărîri pentru organele de conducere ierarhic superioare;
- formează politica financiară şi materială a partidului, coordonează evidenţa contabilă a veniturilor şi cheltuielilor partidului;
- formulează şi propune Consiliului Politic Naţional tactica politică a partidului între şedinţele acestuia;
- asigură activitatea de organizare şi de consolidare a organizaţiilor teritoriale ale AMN;
- elaborează, organizează şi propagă, prin intermediul vicepreşedinţilor şi şefilor departamentelor de specialitate, Programul şi principiile statutare ale AMN;
- asigură informarea operativă a organizaţiilor teritoriale ale AMN;
- informează Consiliul Politic Naţional în legătură cu activitatea desfăşurată între şedinţele acestuia;
- propune Consiliului Politic Naţional încheierea alianţelor politice şi, în caz de necesitate, modul de aderare la AMN a altor partide politice;
- creează şi coordonează grupuri de lucru pentru elaborarea şi perfectarea Statutului, doctrinei şi Programului AMN;
- aprobă înfiinţarea în cadrul partidului a unor foruri, ligi, comisii, asociaţii, cluburi;
- propune Consiliului Politic Naţional platforma electorală, formează Staff-ul Central în alegerile locale şi parlamentare;
- formează şi coordonează grupuri de analiză a situaţiei politice, economice şi sociale, interne sau internaţionale;
- numeşte, la propunerea preşedintelui, Secretarul Executiv, care conduce Aparatul partidului în baza unui Regulament;
- propune spre aprobare Consiliului Politic Naţional listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare şi modificările respective în această listă în conformitate cu Codul Electoral şi Regulamentul aprobat de către Consiliul Politic Naţional.
- audiază rapoartele vicepreşedinţilor şi ale şefilor departamentelor de specialitate.
- dirijează activitatea departamentelor de specialitate;
- coordonează activitatea de instruire a cadrelor şi activului de partid.
Şedinţa Biroului Permanent Central este deliberativă în cazul în care la lucrările ei participă majoritatea simplă a membrilor. Şedinţa Biroului Permanent Central este prezidată de către Preşedintele AMN, iar, în lipsa acestuia, de către prim-vicepreşedinte sau de către un vicepreşedinte desemnat. Hotărîrile Biroului Permanent Central se adoptă cu majoritatea simplă a voturilor celor prezenţi.
Aparatul AMN
Aparatul asistă activitatea organelor de conducere şi executive ale AMN, executarea hotărârilor adoptate la toate nivelele, evidenţa contabilă a veniturilor şi cheltuielilor partidului, acordă suportul metodic şi logistic organizaţiilor teritoriale. Aparatul activează în baza unui Regulament aprobat de către Biroul Permanent Central. Activitatea Aparatului este condusă de Secretarul Executiv, numit de către Biroul Permanent Central la propunerea Preşedintelui AMN.
Aparatul dispune de un personal angajat necesar desfăşurării activităţii sale. Structura şi statele de personal ale Aparatului se aprobă de către Biroul Permanent Central. Lucrătorii Aparatului se angajează şi se concediază de către preşedintele partidului, în conformitate cu legislaţia muncii.
Comisia Centrală de Cenzori AMN
Comisia Centrală de Cenzori efectuează controlul activităţii economico-financiară a organelor de conducere republicane şi teritoriale ale partidului, modul de utilizare a patrimoniului, evidenţei contabile şi realizării bugetului aprobat.
Comisia Centrală de Cenzori:
- alege preşedintele, vicepreşedintele comisiei, exercitîndu-şi funcţiile pe baze obşteşti;
- prezintă rapoarte Congresului, informează Consiliul Politic Naţional şi Biroul Permanent Central despre încălcările depistate;
- activează în baza Regulamentului, aprobat la şedinţa Comisiei;
- verifică periodic şi în caz de necesitate activitatea financiară a partidului şi a structurilor lui.
Comisia se convoacă în şedinţe după necesitate, dar nu mai rar decît o dată în 6 luni. Şedinţele Comisiei sunt deliberative, dacă la ele participă mai mult de jumătate din membrii aleşi. Deciziile se adoptă cu majoritatea simplă a voturilor. Persoanele alese în Comisia Centrală de Cenzori nu pot face parte din organele de conducere ale AMN şi Curţii de Etică şi Arbitraj.
Curtea de Etică şi Arbitraj AMN
Curtea de Etică şi Arbitraj examinează cererile, reclamaţiile şi sesizările la adresa organelor de conducere ale partidului.
Curtea de Etică şi Arbitraj:
- cercetează eventualele contradicţii ce pot apărea între organele de conducere ale organizaţiilor teritoriale, precum şi între acestea şi cele de la nivelul central;
- soluţionează eventualele neînţelegeri apărute între membrii partidului sau între aceştia şi conducerea de la orice nivel;
- prezintă Congresului rapoarte de activitate.
Curtea de Etică şi Arbitraj funcţionează în baza unui Regulament propriu aprobat de Consiliul Politic Naţional. Şedinţele Curţii sunt deliberative dacă la ele participă mai mult de jumătate din membri. Deciziile se aprobă cu majoritatea simplă a voturilor.
Membrii Curţii de Etică şi Arbitraj sunt aleşi de către Congres. Din componenţa membrilor Curţii de Etică şi Arbitraj se aleg preşedintele şi vicepreşedinţii Curţii. Persoanele alese în Curtea de Etică şi Arbitraj nu pot face parte din organele de conducere ale partidului şi din Comisia Centrală de Cenzori.