Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiAMN

Declaraţie a Fracţiunii parlamentare Alianţa “Moldova Noastră” în contextul nominalizării Preşedintelui Voronin de către opinia publică drept cea mai coruptă persoană din Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
AMN / 14 decembrie 2006
Alianţa “Moldova Noastră”Domnule Preşedinte al şedinţei!
Stimaţi deputaţi şi cetăţeni ai Republicii Moldova!

Prezenta declaraţie a Fracţiunii Alianţa “Moldova Noastră” răspunde la comportamentul anticonstituţional, pe care îl demonstrează Preşedintele comunist al ţării. Alocuţiunea dumnealui de pe 9 decembrie, rostită la o conferinţă pe teme anti-corupţie, ar trebui să-i convingă pe cei, care l-au votat, că actualul şef de stat este o pierdere pentru democraţie, legalitate şi morală, în general.

Ea scoate din nou la iveală un mare adevăr — de ascunderea căruia se ocupă guvernarea comunistă şi propaganda ei oficială. HOŢUL STRIGĂ: PRINDEŢI HOŢUL — iată zicătoarea populară, ce caracterizează acuzaţiile de corupţie aduse de Preşedintele Voronin, fără justificare, unor întregi categorii sociale şi profesionale.

Explicaţia afirmaţiilor deplasate constă, probabil, şi în faptul că organizator al conferinţei a fost Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei — “votcina” personală a Preşedintelui. Această instituţie, inexistentă în alte ţări, e un instrument creat şi folosit pentru lupta contra oponenţilor politici şi a concurenţilor economici ai clanului aflat la Putere. “Centrul tatălui şi al fiului” — aşa l-a numit plastic un coleg din Parlament, după analogia cu “Centrul mamei şi al copilului”…

Rezultatele activităţii oficiale a CCCEC, chiar statistic, sunt minore în raport cu atribuţiile şi banii, ce i se dau. Dar contează activitatea lui neoficială — acest Centru, pe bani publici, deserveşte interesele personale şi de grup ale guvernanţilor: compromite şi presează oponenţii politici, intimidează business-ul, pus în rând să fie preluat de către Clanul din spatele actualei Puteri.

Alocuţiunea Preşedintelui, la care ne referim, denotă consecvenţa operei comuniste de divizare a societăţii moldoveneşti după criteriul devotamentului faţă de actuala guvernare.

Este atacat sectorul asociativ în totalitatea lui, atunci când se spune fără adresă concretă, cum că “fenomenul corupţiei a pătruns şi în unele organizaţii nonguvernamentale”. Probabil, aceasta este o reacţie la rezultatele sondajului “Cu privire la nivelul de corupţie din Republica Moldova”, în care Preşedintele ţării e plasat pe primul loc.

Dar ce înseamnă acuzaţia de corupţie, legată de apariţia Mitropoliei Basarabiei? Poate ea se referă la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului? Căci anume ea a dispus înregistrarea?

Preşedintele se plânge că “nici un ministru sau alţi conducători n-au depistat nici o crimă de corupţie în instituţiile pe care le conduc”. Dar unde sunt condamnările “conducătorilor structurilor statale, destituiţi din funcţie pentru că au fost implicaţi în cazuri de corupţie”? Sau domnul Vladimir Voronin, care zice că le cunoaşte, le ascunde de Justiţie? Secretul unei asemenea protecţii se poate explica doar în cazul, în care veniturile din corupţie sunt împărţite cu conducerea de vârf a ţării. Iar existenţa “raket-ului de stat”, prin care se estorchează bani de la întreprinderi pentru activităţile propagandistice ale şefilor comunişti ne face să credem în asemenea opinii (Am prezentat în Parlament dovezi despre cum se construiesc fântâni, mănăstiri şi altele).

Există mari suspiciuni şi atunci, când se anunţă că domnul Voronin a obţinut de la oameni de afaceri şi oferă milioane de dolari pentru proiectele frumoase, pe care le patronează! Sau când aceste milioane sunt valorificate de firme, considerate că ar fi controlate, prin intermediari, de fiul preşedintelui.

Iată de unde trebuie de început anchetarea MARII CORUPŢII. Ea ar include şi comenzile publice, ce însumează sute de milioane de lei, contractate de Guvern fără licitaţii; şi acordarea de către Parlament unor întreprinderi şi organizaţii nonguvernamentale a facilităţilor fiscale.

În ultimul timp se votează o serie întreagă de “legi ale acestei MARI CORUPŢII”, venite pe bandă rulantă de la Guvern, lipsite de explicaţii din partea miniştrilor şi votate de fracţiunea PCRM, adesea şi cu sprijinul PPCD şi PD. De altfel, cei trei aliaţi parlamentari s-au înţeles şi în privinţa banilor de la Bugetul de Stat pe 2007, pe care, pentru prima dată l-au votat împreună.

Corupţia ţine exclusiv de guvernanţi, de cei care folosesc puterea de stat sau funcţia publică în scopul obţinerii de beneficii ilegale. Infracţiunile potenţiale din alte sectoare (ONG-uri, culte, partide politice, avocatură, business, etcetera) ar avea cu totul alte definiţii şi altă esenţă.

Preşedintele Voronin, însă, îşi atribuie rolul de judecător, mentor şi cenzor, fără drept de apel! Ceea ce ne obligă să-i atragem atenţia că încalcă următoarele articole ale Constituţiei:

Articolul 6 — Separaţia şi colaborarea puterilor;
Articolul 20 — Accesul liber la justiţie;
Articolul 21 — Prezumţia nevinovăţiei;
Articolul 31 — Libertatea conştiinţei;
Articolul 32 — Libertatea opiniei şi a exprimării;
Articolul 79, alineat 2 — Jurământul constituţional.

Conform prevederilor Articolului 89 al legii fundamentale “în cazul săvârşirii unor fapte prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele Republicii Moldova poate fi demis de către Parlament” — lucru imposibil din cauza actualei coaliţii majoritare.

Fracţiunea Alianţa “Moldova Noastră” declară, totuşi, că actualul şef al statului a ieşit demult din câmpul constituţional al Republicii Moldova, a devenit un generator de probleme în afacerile interne şi externe ale ţării, şi reprezintă frâna principală în apropierea societăţii moldoveneşti de standardele de viaţă europene.

Serviciul de presă al AMN
Declaraţie a preşedintelui Partidului Alianţa “Moldova Noastră” în legătură cu rezultatele primului tur al alegerilor Başcanului UTA “Gagauz Yery” din 3 decembrie 2006 Comunicat de presă al Alianţei “Moldova Noastră”