Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPUN

Dreapta cere parlamentului drepturi electorale pentru cetăţenii din diasporă

|versiune pentru tipar||
PD (astăzi PUN) / 22 aprilie 2016
Partidul Unităţii Naţionale

La 22 aprilie partidul unionist Dreapta a organizat o conferinţă de presă şi a adresat deputaţilor din parlamentul Republicii Moldova un apel, prin care a cerut amendarea legislaţiei electorale prin introducerea votului prin corespondenţă, votului electronic şi votului prin procură.

Apel public către deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova

Stimaţi deputaţi,

În calitatea dumneavoastră de aleşi ai poporului cunoaşteţi situaţia demografică din Republica Moldova şi sunteţi conştienţi de faptul că circa 700 000 de cetăţeni ai Republicii Moldova (conform altor surse cifra ar fi de 1,5 mln) s-au stabilit cu traiul peste hotarele acestui stat, în căutare de loc de muncă plătit decent. Aceste cifre reprezintă o pătrime din populaţia Republicii Moldova.

Pe parcursul ultimilor ani economia Republicii Moldova a supravieţuit graţie remitenţelor trimise de cetăţenii noştri din diasporă familiilor rămase acasă. Cota parte a acestor remitenţe a atins cifra îngrijorătoare de 30% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova.

Totodată, cetăţenii Republicii Moldova stabiliţi cu traiul peste hotare, fiind contribuabili reali la supravieţuirea economică a statului, nu au acces la procesul de luare a deciziilor şi sunt marginalizaţi în scrutinele electorale prin posibilitatea restrictivă de a vota prin prezenţa lor obligatorie la ambasadele şi consulatele Republicii Moldova, doar pe parcursul unei zile.

Experienţa nefastă a scrutinelor electorale precedente a arătat că mulţi concetăţeni de-ai noştri nu şi-au putut exercita dreptul la vot din cauza procedurilor restrictive.

Partidul Dreapta face apel către toţi deputaţii din parlament să deblocheze procesul democratic electoral prin amendarea legislaţiei electorale: introducerea votului prin corespondenţă, a votului electronic (prin internet) şi a votului prin procură, şi extinderea perioadei de votare la scrutine în birourile electorale de peste hotare de la o zi la două.

Dacă nu vor fi introduse toate posibilităţile de vot enumerate mai sus, rezultatul scrutinului electoral din 30 octombrie va pune la îndoială legitimitatea mandatului viitorului preşedinte al Republicii Moldova ales prin vot direct.

Sursa: dreapta.md

Partidul Unionist Dreapta a fost înregistrat de Ministerul Justiţiei Dreapta a sesizat Comisia de la Veneţia referitor la scrutinul prezidenţial din 30 octombrie 2016 din RM