Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiMAE

Aderarea MAE la Partidul Popular European, netezită de Organizaţia de Tineret

|versiune pentru tipar||
MAE / 14 iunie 2010
Mişcarea “Acţiunea Europeană”

Conducerea Forului Tineretului European al MAE a avut o întâlnire cu Helena Boyden Lamb, executive officer al Organizaţiei de Tineret a Partidului Popular European (YEPP), în cadrul căreia a fost discutată posibilitatea aderării FTE la această organizaţie. Helena Boyden Lamb a salutat ideea aderării FTE, considerând-o o acţiune firească, datorită orientării creştin democrate a Mişcării Acţiunea Europeană.

Vicepreşedintele MAE Sergiu Baltaga a declarat că aderarea tineretului MAE la organizaţia similară a PPE este doar o chestiune de timp. “MAE este un partid creştin democrat, iar locul său este alături de celelalte partide creştin democrate din Europa. Primul pas este ca tinerii MAE să se alăture tinerilor populari europeni”, a declarat Sergiu Baltaga.

Sergiu Baltaga a remarcat că majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene sunt conduse de premieri sau preşedinţi creştin democraţi. “Partidul Popular European este cel mai puternic partid din Europa. Iar noi dorim să fim partenerul din Moldova al acestui partid”, a declarat Sergiu Baltaga.

Întâlnirea a avut loc cu ocazia vizitei unui grup de 20 de tineri, membri ai Forului Tineretului European al MAE, la Parlamentul European. Tinerii MAE au vizitat Parlamentul European la invitaţia europarlamentarului Sebastian Bodu. Ei au mai participat la o conferinţă de informare privind activitatea, rolul şi competenţele Parlamentului şi au vizitat hemiciclul — sala de şedinţe.

De asemenea, tinerii MAE au avut o întâlnire cu europarlamentarul Sebastian Bodu, căruia i-au făcut o invitaţie de a vizita Republica Moldova. Sebastian Bodu este un prieten al Republicii Moldova, el susţinând interesele moldoveneşti în repetate rânduri, în plenul Parlamentului European.

Serviciul de presă al MAE

MAE îndeamnă parlamentarii să voteze pentru responsabilizarea actului de justiţie MAE colectează semnături în toată R. Moldova pentru creşterea pensiilor şi salariilor