Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPAD

PAD este alături de familia îndoliată a lui Aureliu Busuioc şi aduce sincere condoleanţe celor care l-au cunoscut

|versiune pentru tipar||
PAD / 9 octombrie 2012
Partidul Acţiunea Democratică

A plecat Zeul… Ne-a lăsat în această cumplită şi crâncenă orfănie pe care a detestat-o chiar el şi care, încă, mai aşteaptă să fie înţeleasă. Cuvintele se adună cu greu, iar regretele nu ştim dacă îşi mai au locul pentru Marele Dispărut. Mai rămâne speranţa că pleacă împlinit prin toate câte le-a realizat pentru noi, pentru cultura şi fiinţa noastră naţională. L-am admirat de la distanţă, aşa cum se admiră zeii.

Vestea morţii lui Aureliu Busuioc a venit ca o pustiire. Golul lăsat în literatura basarabeană se va umple cu greu, dacă se va umple vreodată. A fost atât de al tuturor şi atât de singur, mai ales în faţa dragostei, care nu putea să nu depăşească limitele omenescului. A întregit cununa intelectualităţii basarabene printr-o strălucire mai rar întâlnită pe aceste meleaguri. A plecat chiar în momentul în care toamna a intrat pe deplin în drepturi şi care prin ploaia de lacrimi reci a încercat parcă să ne trezească la realitate. La o realitate fără Aureliu Busuioc…

În aceste momente grele Partidul Acţiunea Democratică este alături de familia îndoliată şi aduce sincere condoleanţe celor care l-au cunoscut, l-au admirat şi l-au iubit pe marele Om de litere. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Sursa: www.padm.md

A fost constituită Organizaţia Teritorială Călăraşi a Partidului Acţiunea Democratică Comisia Securitate Naţională, Apărare şi Ordine Publică a Parlamentului a respins, la propunerea lui Mihai Godea, proiectul de Lege 2120 din 27.09.2012 (vinieta)