Ne-a părăsit TATA. Iată-L plecând spre Vadul Raşcov, acolo unde îşi regăsea liniştea atunci când orizonturile vieţii erau cuprinse de tulburătoare vânturi. A lăsat în casele noastre nişte poezii, care, o dată citite, ne vor ţine mereu verticali, nişte cântece pe care le vom şopti sub drapelele libertăţii, nişte ţărani desculţi pe scândura scenei Teatrului Naţional, aplaudaţi în picioare şi acoperiţi cu flori.

Se lasă grea cortina la marginea vieţii unui sacru simbol, Dumitru Matcovschi, cel care ne-a readus cuvintele acasă. Cuvintele şi Scrisul. Scrisul şi Renaşterea. Deşi a meritat totul, nu a cerut nimic. Şi aproape că nu i s-a dat. Deşi a trebuit să fie la masa din faţă, a stat întotdeauna la marginea unui oraş pe care doar El l-a putut cânta atât de dulce. Nu a afişat bunătatea. A împărţit-o tuturor ca şi cum noi am fi meritat-o cu adevărat.

Fără Dumitru Matcovschi ne simţim dureros de puţini. Aşterneţi palma pe cartea LUI, că se clatină Ţara. Aprindeţi lumânări de la sacra lumină a speranţei LUI, pentru că, altfel, ne va acoperi întunericul.

Şi să-L ţinem minte, pentru că, altfel, ne uităm pe noi înşine.

Sursa: www.padm.md

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet