Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPC

Partidul Conservator: Alegeri parlamentare şi locale în aceeaşi zi

|versiune pentru tipar||
PC / 20 septembrie 2010
Partidul Conservator

Alegeri parlamentare şi locale în aceeaşi zi, în primăvara anului viitor. Aceasta este propunerea Partidului Conservator, expusă luni, 20 septembrie, la o conferinţă de presă la Info-Prim Neo.

“Noi propunem ca aceste alegeri să fie comasate nu numai din punct de vedere financiar, ci şi pentru ca guvernanţii să aibă mai mult timp la dispoziţie să-şi realizeze programele iniţiate, reformele propuse. Ei mereu se plâng că nu au timp suficient pentru a le implementa, iar noi acum le vom oferi o şansă în plus ca să demonstreze tuturor capacitatea şi abilitatea lor de guvernare”, a declarat liderul conservatorilor. Potrivit Nataliei Nirca, dacă s-ar organiza alegeri în aceeaşi zi economiile ar fi de 40 de milioane de lei.

Partidului Conservator atenţionează asupra mai multor riscuri în cazul în care scrutinul parlamentar anticipat va avea loc în noiembrie, aşa cum s-a anunţat. Unul dintre acestea este că se poate repeta situaţia de la referendumul din 5 septembrie, când la urne s-au prezentat mai puţin alegători decât prevede pragul minim pentru validarea rezultatelor scrutinului. Un alt risc este că Parlamentul nou ales nu va putea vota iarăşi şeful statului şi ţara va fi antrenată într-un nou ciclu electoral.

Potrivit Nataliei Nirca pentru alegerile din primăvara şi vara anului trecut, iar apoi şi pentru referendumul din 5 septembrie curent, s-au cheltuit circa 200 de milioane de lei, “un moft foarte costisitor pentru Republica Moldova”.

Conservatorii cred că atât guvernarea, cât şi opoziţia, sunt pe poziţii ireconciliabile şi preferă să menţină starea actuală de lucru pentru a păstra un mecanism de negociere şi de şantaj reciproc şi în următorul Parlament, când iarăşi se va ajunge la problema nealegerii preşedintelui.

Vicepreşedintele Partidului Conservator, Zinovia Zorina, a îndemnat actorii politici să formuleze mesaje clare pentru alegători. “Dacă candidaţii vor veni cu un mesaj către alegător clar şi bine construit, atunci alegerile vor avea loc, dar dacă se va merge pe aceeaşi cale ca în campania pentru referendum, atunci alegerile ar putea eşua”, a menţionat Zinovia Zorina.

Partidului Conservator a anunţat că va participa la alegeri, indiferent de data la care va avea loc scrutinul. La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele interimar al ţării, Mihai Ghimpu, a declarat că alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc pe 28 noiembrie. Republica Moldova nu are preşedinte de mai bine de un an.

Sursa: www.partidulconservator.md

Partidul Conservator s-a înscris în campania pentru referendumul constituţional Partidul Conservator: Hai la alegeri!