Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Majorarea totală a tarifelor — o lovitură pentru consumatori şi producători

|versiune pentru tipar||
PCRM / 28 ianuarie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

PCRM afirmă că majorarea totală a tarifelor a fost operată în interesul intermediarilor-monopolişti, ele nu soluţionează nici una din problemele complexului termoenergetic, dar afectează grav consumatorii şi producătorii.

Noua majorare a tarifelor pentru resursele energetice nu va avea nici un alt efect, decît cel de şoc asupra consumatorilor. La fel precum nu a fost rezolvată nici una din probleme prin majorarea tarifului la apă (80%) şi transportul public (50% şi 100%) în capitală.

Principala teză, invocată de guvernarea liberală, precum că majorarea totală a tarifelor va soluţiona problema achitărilor la timp pentru gazele importate şi va asigura securitatea energetică a ţării, nu rezistă nici o critică.

După aprobarea noilor tarife, CET-urile care sînt principalii consumatori de gaze naturale în cadrul complexului termoenergetic, se vor pomeni într-o situaţie şi mai dificilă decît cea în care s-au aflat pînă în prezent.

Prin această decizie ANRE, de-facto, a diminuat veniturile CET-1 şi CET-2 şi a micşorat tarifele pentru energia termică produsă de aceste întreprinderi cu 11% şi 8,5%, respectiv, iar pentru energia electrică cu 4,7% şi 7,4% , respectiv. În acelaşi timp, vor spori considerabil cheltuielile CET-urilor în rezultatul majorării tarifului cu peste 16% la gazele naturale consumate. Aşteptările precum că vor creşte sumele de plăţi ale Termocom-ului faţă de CET-uri sînt nefondate, deoarece imposibilitatea de a suporta astfel de cheltuieli va spori nivelul de neachitări ale consumatorilor, în plus, Termocom-ul la fel va fi nevoit să achite gazele naturale şi energia electrică la tarife ridicate. În consecinţă, vor scade veniturile centralelor electrice şi vor creşte pierderile

Majorarea totală a tarifelor este o lovitură dură aplicată producătorilor de energie termică şi electrică şi în final poate duce la creştea pericolului de sistare a alimentării cu gaze naturale a RM. Această decizie nu este nici în interesul consumatorilor, nici al producătorilor, în schimb e foarte convenabilă pentru intermediarii-monopolişti (Termocom şi Union Fenosa) care se vor îmbogăţi din contul tuturor.

Majorarea totală a tarifelor, fără implementarea unui mecanism de compensare a cheltuielilor pentru păturile social vulnerabile, este un şoc pentru consumatori.

În rezultatul devalorizării valutei naţionale şi a unui inevitabil val de sporire a inflaţiei, majorarea tarifelor va duce la diminuarea veniturilor prestatorilor de servicii, provocată de un proces constant de neachitări. Mai mult, din cauza acestor majorări vor creşte preţurile la mărfuri şi servicii.

PCRM declară că decizia ANRE, susţinută de guvernarea liberală, este anti-socială, neprofesionistă şi orientată spre subminarea securităţii energetice a ţării şi încălcarea drepturilor consumatorilor.

PCRM cere anularea imediată a acestei decizii şi abordarea profesionistă a problemelor complexului termoenergetic de către guvernarea liberală.

Sursa: www.pcrm.md

Declaraţia Partidului Comuniştilor din Republica Moldova Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kiril