Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Preşedintele PCRM, Dl Vladimir VORONIN a avut o întrevedere cu amabsadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dl. Asif Chaudhry

|versiune pentru tipar||
PCRM / 23 martie 2011
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Miercuri, 23 martie 2011, Preşedintele PCRM, Dl Vladimir VORONIN a avut o întrevedere cu amabsadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dl. Asif Chaudhry. Părţile au făcut un schimb de opinii asupra situaţiei curente din ţară şi a perspectivelor de dezvoltare a acesteia.

Referindu-se la subiectul alegerii şefului statului, Vladimir VORONIN a reiterat poziţia Partidului Comuniştilor cu privire la opţiunea de vot pentru un candidat neafiliat politic, ca un posibil compromis între forţele politice din Republica Moldova, în vederea depăşirii crizei politice din ţară. De asemenea, Preşedintele PCRM a specificat că cele şase variante pe care le precaută astăzi coaliţia de guvernare nu sînt altceva decît noi tentative, noi trucuri, pentru a uzurpa puterea în stat, deoarece cea mai mare parte ale acestora sînt ilegale şi anticonstituţionale, iar restul nu pot fi acceptate în nici un caz de PCRM.

Vladimir VORONIN a specificat faptul că deşi unii visează noaptea tot felul de soluţii, pe care a doua zi le vociferează sau acestea le sînt şoptite de armata de “experţi”, orice acţiune de aşa fel trebuie să fie în conformitate cu norma legală şi în corespundere şi respect faţă de constituţia Republicii Moldova.

Ex-preşedintele Republicii Moldova a amintit că fiind la guvernare, avînd majoritate constituţională, PCRM ar fi putut modifica întreaga constituţie, dar practic nu făcut acest lucru. Şi anume aşa procedează statele care se respectă şi politicienii care reprezintă aceste state, a conchis VORONIN, aducînd mai multe exemple în acest sens.

Cu privire la alegerile generale locale, Preşedintele PCRM a menţionat că partidul pe care îl reprezintă este într-un proces activ de pregătiri faţă de acestea, examinînd şi consultînd la această etapă, pe interior, propunerile organizaţiilor teritoriale ale partidului pentru candidaţii la funcţia de consilieri şi primari. Vladimir VORONIN a dat de înţeles că în viitorul foarte apropiat acestea ar putea fi cunoscute deja şi publicului larg.

La rîndul său, Dl. Asif Chaudhry a mulţumit pentru schimbul de păreri care a avut loc şi a pledat pentru continuarea dialogului între părţi.

Sursa: www.pcrm.md

Preşedintele PCRM a avut o întervedere cu delegaţia OSCE/ODIHR PCRM susţine declaraţia Partidului Stângii Europene privind războiul împotriva Libiei