Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Preşedintele PCRM, Dl. Vladimir VORONIN, a avut o întrevedere cu Aleksander KWASNIEWSKI, ex-preşedinte al Republicii Poloneze

|versiune pentru tipar||
PCRM / 30 martie 2011
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Miercuri, 30 martie 2011, Preşedintele PCRM, Dl. Vladimir VORONIN, a avut o întrevedere cu Aleksander Kwaśniewski, ex-preşedinte al Republicii Poloneze. Părţile au discutat diverse subiecte ale vieţii social-politice din Republica Moldova, a colaborării dintre state, dar şi a perspectivei de integrare europeană a ţării noastre.

De la bun început ex-preşedintele Poloniei, Aleksander KWAŚNIEWSKI, a trecut în revistă relaţiile bilaterale dintre state pe parcursul mandatelor ambilor preşedinţi de ţară. Atît preşedintele PCRM, cît şi ex-preşedintele polonez au remarcat nivelul înalt de colaborare politică, economică şi socială de colaborare între ţări la acea etapă, astfel fiind pusă şi o bază solidă pentru dezvoltarea continuă a acestora pînă în prezent.

Aleksander KWAŚNIEWSKI s-a interesat, de asemenea, cu privire la situaţia curentă din ţară şi perspectivele de dezvoltare a acesteia. În acest context, Vladimir VORONIN a caracterizat situaţia social-politică ca fiind una critică. Evoluţiile în toate domeniile din ultimii aproape doi ani de guvernare a AIE, în pofia declaraţiilor pompoase ale conducerii ţării, sînt foarte bine simţite de cetăţeni şi acestea sînt foarte negative. De la proclamarea independenţei sale, statalitatea Republicii Moldova nu a fost călcată în picioare aşa cum s-a făcut acest lucru pe data de 7 aprilie 2009, dar şi ulterior pe durata întregii perioade de guvernare a AIE 1 şi AIE 2. Pe parcursul anilor de independeţă, nimeni nu şi-a permis să-şi bată joc de constituţia Republicii Moldova, de simbolurile statului, de trecutul Moldovei, etniilor care locuiesc pe acest pămînt în asemenea hal în care acest lucru se realizează în prezent cu suportul şi directa implicare a liderilor Alianţei. Politicile economice şi sociale realizate de coaliţia majoritară, nu sînt altceva decît un genocid asupra propriului popor. Preţurile, tarifele, impozitele mari, renunţarea la multiplele garanţii sociale pentru diferite grupuri de cetăţeni sînt preocupările de bază a guvernării. Totodată, cu aportul direct al autorităţilor are loc distrugerea şi înstrăinarea ultimilor şi probabil celor mai importante active din infrastructură. Toate acestea, spre mare regret se realizează pe fundalul acceptului tăcit sau chiar a recomandărilor şi aplauzelor unor aşa numiţi parteneri ai Republicii Moldova, a conchis Preşedintele PCRM.

Referindu-se la depăşirea crizei politice şi alegerea şefului statului, Vladimir VORONIN a menţionat că partidul pe care îl reprezintă a propus mai multe căi de soluţionare a acesteia, însă, după cum se pare partidele din Alianţă nu au nevoie de stabilitate, aşa cum în haosul care este la moment în ţară, aceştia îşi rezolvă problemele personale.

Pe final, părţile au exprimat speranţa că situaţia actuală va putea fi depăşită cît mai curînd posibil.

Sursa: www.pcrm.md

Alocuţiunea deputatului PCRM, Dnei G.BALMOŞ la proiectul de lege a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 2 aprilie 2011, a avut loc a XXIII-a Plenară a Comitetului Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova