Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Scrisoare deschisă către Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, dl Mevlut Cavusoglu

|versiune pentru tipar||
PCRM / 21 ianuarie 2012
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Stimate domnule Preşedinte,

În calitate de ex-Preşedinte al Republicii Moldova, dar şi Preşedinte al PCRM, mi-aş fi dorit sincer să mă adresez către Excelenţa Dumneavoastră la un început de an cu un mesaj plin de optimism şi încredere în progresele realizate de Republica Moldova în ultima perioada de timp pe calea îndeplinirii angajamentelor asumate faţa de Consiliul Europei. Însă, în rezultatul lanţului deciziilor iresponsabile şi ilegale ale actualei guvernări, sînt nevoit sa Vă informez despe probabil cele mai grave abateri de la normele democratice, dar şi cele juridice şi constituţionale pe care le-a inregistrat ţara mea vreodată. Printre acestea este şi uzurparea puterii de stat de către actuala conducere a Republicii Moldova, una din cele mai grave infracţiuni care continuă pînă în ziua de azi.

Mai mult de 2 ani, trei partide parlamentare care împreuna nu au sprijinul politic “de facto” nici măcar a unei jumătăţi din populaţia ţării, modifică în continuu legislaţia în vigoare doar prin prisma interesului imediat şi îngust de partid, sfidînd în mod deschis nu doar practaca europeană şi internaţională, dar şi bunul simţ. În pofida echilibristicii politice şi a nihilismului juridic, de care a dat dovada, în această perioadă Alianţa de guvernare aşa si nu a reuşit să aleagă de sinestătător Preşedintele statului, negînd din start toate iniţiativele constructive de deblocare a situaţiei venite din partea opoziţiei parlamentare. Partidul nostru în ultimii doi ani a lansat mai multe iniţiative pentru depăşirea crizei politice existente, printre care pot menţiona şi simplificarea procedurii de alegere a şefului statului prin amendarea Constituţiei în Parlamement, alegerea preşedintelui în condiţiile reconfigurării puterii de stat, alegerea unei candidaturi neutre şi cu autoritate din afara Parlamentului şi altele. Am întîmpinat însă o ignoranţă totală, nedorinţa de a comunica, tărăgănarea premeditată a tuturor procedurilor, iniţiative şi acţiuni anticonstituţionale, ceea ce a dus la agravarea şi mai mare a situaţiei.

Astfel, anul trecut a expirat perioada în care, potrivit Constituţiei ţării, actualul Parlament mai avea mandatul legal de activitate. Şi anume în momentul cînd expirau toate termenele legale şi rezonabile posibile, în momentul cînd opoziţia parlamentară a înaintat propriul candidat la funcţia de preşedinte, guvernarea prin intermediul Curţii Constituţionale subordonate politic anulează alegerile. În ultimele două luni, toată societate moldovenească, precum şi comunitatea internaţională a asistat la o înscenare, la un spectacol ridicol şi de prost gust cu participarea deputaţilor din Alianţa de guvernare pe de o parte şi a judecătorilor Curţii Constituţionale pe de altă parte. Primii în mod intenţionat au obstrucţionat alegerile şefului statului arătînd pentru public opţiunile lor de vot, cei din urmă au anulat alegerile după sesizarea unui deputat din aceeaşi Alianţă.

În aceste condiţii, actuala conducere vine cu o nouă propunere ilegală şi anticonstituţională: de a organiza un nou referendum de modificare a Constituţiei. Aş vrea să subliniez, că un referendum pe aceeaşi problematică a mai fost deja organizat in septembrie 2010, iar potrivit legislaţiei în vigoare, un nou referendum la acelaşi subiect poate fi organizat doar o dată în 2 ani. Mai mult decît atît Legea supremă nu prevede modificarea Constituţiei prin referendum, ci doar prin Parlament. La acest subiect foarte clar şi explicit în 2010 s-a expus Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei şi OSCE/ODIHR, fiind sesizate de Curtea Constituţională a Republicii Moldova.

În acest context, trebuie menţionat că în pofida concluziilor şi recomandărilor formulate de Comisia, referendumul de modificare a Legii supreme totuşi a fost organizat de autorităţi. Cu regret, această ignorare a recomandărilor Comisiei de la Veneţia a avut loc datorită declaraţiilor politice a Secretarului General al Consiliului Europei, dlui Thorbjørn Jagland făcute în cadrul conferinţei de presă comune cu liderii Alianţei în cadrul vizitei sale la Chişinău, care neglijind concluziile Comisiei de la Veneţia a acceptat şi a salutat desfăşurarea unui referendum anticonstituţional. În rezultat a fost descreditată autoritatea şi caracterul nepărtinitor al instituţiilor Consiliului Europei, iar referendumul a eşuat, fiind boicotat de mai mult de 70% din cetăţenii ţării cu drept de vot. Astăzi, cînd Alianţa de guvernare a anunţat despre intenţia de a organiza un nou referendum anticonstituţional, implicarea Secretarului General al Consiliului Europei, decizia căruia din 2010 referitor la referendum a dus la acutizare şi mai mare a crizei politice, nu este binevenită. Societatea moldovenească nu are nevoie de mediere între cetăţeni care apără democraţia şi statul de drept şi cei care se află astăzi la guvernare şi uzurpează puterea de stat. Societatea moldovenească are nevoie în primul rînd de respectarea Constituţiei, de stabilitatea politică, de creare a condiţiilor pentru desfăşurarea unor alegeri libere şi corecte.

Stimate dle Preşedinte,

Pe această cale aş vrea să menţionez rolul pe care a jucat Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în ultimii ani în procesul de modernizare a Republicii Moldova, în procesul de racordare a ţării noastre la normele şi standardele europene. În acest context, a fost şi rămîne important şi necesar mecanismul de monitorizare a Republicii Moldova de către Consiliul Europei. Însă, situaţia în care se află actualmente ţara noastră, neglijarea Constituţiei şi a separării puterilor în stat, uzurparea puterii, deficienţe serioase în funcţionarea instituţiilor democratice, toate acestea necesită mai mult decît implicarea Comitetului de monitorizare a APCE şi a coraportorilor pentru Moldova. Ultimele evenimente solicită atenţie şi analiză mai detaliată a situaţiei, inclusiv şi examinarea cît mai urgentă a chestiunii privind funcţionarea instituţiilor democratice din Moldova la următoarele sesiuni plenare a APCE.

Cu această ocazie, aş dori să Vă mulţumesc pentru aportul Dumneavoastră personal în perioada mandatului şi susţinerea consecventă a Moldovei în procesul de ajustare a ţării noastre la normele şi standardele Consiliului Europei.

Cu profund respect,

Vladimir VORONIN
Preşedinte al PCRM

Sursa: www.pcrm.md

Comunicat de presă al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova Felicitarea cu prilejul anului nou conform calendarului chinez