Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Vladimir Voronin: Corupţia, mafiotizarea, creşterea criminalităţii — acestea sînt rezultatele alianţei de guvernare în ultimii 4 ani

|versiune pentru tipar||
PCRM / 11 iunie 2013
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Pe 11 iunie 2013, a avut loc întrevederea preşedintelui Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Republica Moldova, dl Phil Batson.

În debutul întrevederii, Vladimir Voronin a menţionat că Partidul Comuniştilor întotdeauna a avut o colaborare fructuoasă cu Ambasada Marii Britanii în Chişinău şi este predispus pentru acelaşi nivel de colaborare în perioada mandatului noului Ambasador.

Preşedintele PCRM a apreciat înalt poziţia Marii Britanii în relaţiile sale cu structurile europene, fiind una responsabilă, pragmatică şi care reiese din interesul naţional al ţării. În acest context, V.Voronin şi-a exprimat dezacordul principial cu servilismul guvernării actuale a Republicii Moldova faţă de structurile europene, care ţine numai de interese de grup şi personale şi nu prevede protecţia intereselor poporului moldovenesc.

În cadrul întrevederii s-a făcut un schimb de opinii pe marginea situaţiei în Republica Moldova. Vladimir Voronin a menţionat faptul că politica coaliţiei de guvernămînt în Moldova a dus la discreditarea definitivă în ochii cetăţenilor Moldovei a integrării europene, ca proces de modernizare a ţării. “Corupţia, mafiotizarea, creşterea criminalităţii — acestea sînt rezultatele alianţei de guvernare în ultimii 4 ani”, — a declarat V. Voronin.

Preşedintele PCRM a atras atenţia Ambasadorului Marii Britanii că unica soluţie pentru depăşirea crizei politice, economice şi sociale din RM este organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Partidul Comuniştilor şi fracţiunea parlamentară a PCRM vor prelungi activitatea lor intensă în teritoriu şi în Parlament pentru atingerea acestui scop primordial.

Serviciul de presă al PCRM
Sursa: comunist.md

Alocuţiunea Preşedintelui PCRM V.N. Voronin din 6 iunie 2013 Apariţia bolşevismului şi moştenirea lui politică