Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Comunicat de presă al PCRM privind întrevederea Vladimir Voronin — Pascal Vagogne

|versiune pentru tipar||
PCRM / 2 octombrie 2014
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Astăzi, 2 octombrie, Preşdintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin s-a întîlnit cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Franceze la Chişinău, Pascal Vagogne.

Vladimir Voronin la felicitat pe diplomatul francez cu începutul activităţii sale în calitate de ambasador al Franţei în Republica Moldova şi i-a urat succes în consolidarea prieteniei şi parteneriatului dintre cele două ţări.

Părţile au discutat despre situaţia internă şi regională în preajma alegerilor parlamentare din Moldova, programate pentru 30 noiembrie.Voronin a menţionat că declaraţiile unioniste ale unor oficiali de rang înalt de peste Prut, perturbează societatea moldovenească multinaţională şi creează un fundal negativ în ajunul unui astfel de eveniment politic important, ca alegerile parlamentare.

În acest sens, Vladimir Voronin a declarat că Partidul Comuniştilor se pronunţă pentru alegeri corecte şi transparente în deplină conformitate cu legile în vigoare. De asemenea, el a solicitat ca autorităţile franceze să participe activ la monitorizarea campaniei electorale din Republica Moldova.

Preşedintele PCRM a subliniat că societatea moldovenească nu s-a opus proceselor de integrare atât în Est, cît şi Vest. În acest context, Vladimir Voronin a declarat că orice integrare trebuie să fie efectuată ţinând cont de interesele cetăţenilor ţării, lucru ignorat de către coaliţia de guvernare în procesul de discuţii şi semnare a Acordului de Asociere UE-RM.

Voronin a mai spus că, urmare a politicii unilaterale a guvernării actuale, producătorii moldoveni suferă pierderi uriaşe. Pieţele tradiţionale din Est au fost pierdute iar cele Occidentale sînt închise pentru producătorii din RM.

La finalul întrevederii, Vladimir Voronin a asigurat diplomatul francez îcă PCRM este deschis pentru a coopera cu misiunea diplomatică franceză la Chişinău.

Serviciul de presă al PCRM
Sursa: www.pcrm.md

Comunicat de presă al PCRM privind întrevederea Vladimir Voronin — Robert Kirnag Comunicat de presă al PCRM privind întrevederea Vladimir Voronin — Pirkka Tapiola