Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Comunicat de presă al PDM cu privire la sărbătorirea celor 12 ani de la constituire

|versiune pentru tipar||
PDM / 22 decembrie 2008
Partidul Democrat din Moldova

Partidul Democrat a sărbătorit, pe 20 decembrie, 12 ani de la constituire — “Avem deja 12 ani, perioadă în care partidul a acumulat o experienţă vastă, noi ne-am lansat ca o mişcare naţională, care şi-a propus drept scop schimbarea în bine, stabilitatea şi prosperarea ţării. În toţi aceşti ani PDM a promovat consecvent aceste valori, experienţa acumulată însumând reuşite, dar şi unele insuccese. Important este că partidul nostru a căpătat încrederea cetăţenilor, pentru care au fost depuse toate eforturile şi acţiunile noastre”, a declarat Dumitru Diacov, preşedintele PDM. Partidul Democrat rămâne în politica naţională o punte de echilibru şi reprezintă unica formaţiune care poate promova dialogul şi compromisul constructiv între actorii politici autohtoni, care deseori au abordări radicaliste a problemelor. Experienţa acumulată ne motivează ca şi pe viitor să încercăm sî devenim mai buni şi să învăţăm din propriile greşeli, iar PDM -ului îi revine un rol foarte important şi după alegerile din 2009, când va fi creată o coaliţie de guvernare, a mai spus preşedintele Diacov.

Academicianul Eugen Gladun, unul din fondatorii şi liderii Mişcării pentru o Moldovă Prosperă şi Democratică, a menţionat rolul constructiv în politica naţională a Partidului Democrat din Moldova : “Vreau să le mulţumesc celor care au preluat şi au dezvoltat ideile de atunci, din 1996, de a schimba lucrurile în bine în ţară şi de a edifica în Moldova un stat democratic. Cu toate că PDM nu a avut suficientă susţinere din partea altor formaţiuni democratice, vă mulţumesc şi mă mândresc cu cele realizate de către Partidul Democrat, de care îşi leagă speranţele toţi oamenii de bună-credinţă din Republica Moldova”.

Cei prezenţi au fost salutaţi şi de către preşedintele Petru Lucinschi, care a declarat că, în pofida unor viziuni separate asupra anumitor probleme din trecut, apreciază la justă valoare potenţialul şi perspectivele politice ale Partidului Democrat. “Partidul Democrat din Moldova este un promotor ferm al democraţiei şi subscriu acestor eforturi de a promova democraţia, de a oferi cetăţenilor stabilitate, bunăstare”, a declarat Petru Lucinschi, specificând că, în condiţiile de astăzi, este necesar ca toţi cetăţenii, care s-au dezamăgit pe parcursul ultimilor ani şi care fie au plecat din politică, fie au aderat la alte formaţiuni, să adere la principiile şi valorile promovate de PDM.

Oleg Serebrian, prim-vicepreşedintele PDM, a declarat că a venit în Partidul Democrat pentru a vedea un viitor al PDM şi că de viitorul acestui partid depinde în mare măsură democraţia Moldovei. “De aceea trebuie să ne gândim foarte bine cu ce oameni venim şi ce mesaj aducem. PDM trebuie să constituie un rol esenţial în apropierea tuturor forţelor democratice”, a mai precizat Oleg Serebrian.

“Echipa PDM are suficiente argumente să critice actuala guvernare, pentru aceasta nu e nevoie să fii politolog, asta se vede în privirea omului dezamăgit. Misiunea noastră este să readucem încrederea în ochii acestor oameni”, a declarat Oazu Nantoi, vicepreşedinte PDM.

Amintim că Mişcarea pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă a fost constituită oficial în februarie 1997, avându-l ca lider pe Dumitru Diacov, iar în 2000 această Mişcare s-a reorganizat în Partidul Democrat din Moldova.

Serviciul de presă PDM
Discursul deputatului Igor Klipii în şedinţa plenară a Parlamentului privind Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Strategiei dezvoltării societăţii civile Declaraţia Organizaţiei de Tineret a PDM, “TINERETUL DEMOCRAT”, vizavi de comunicatul de presă difuzat de Ministerul Afacerilor Interne