Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Comunicat de presă al PDM cu privire la presiunile exercitate asupra mediului de afaceri de către puterea de stat

|versiune pentru tipar||
PDM / 16 martie 2009
Partidul Democrat din Moldova

Declinul economic al Republicii Moldova este o consecinţă a incapacităţii actualei guvernări de a face faţă solicitărilor timpului, dar şi a ingerinţelor brutale ale politicului în mediul de afaceri. În timp ce deficitul comercial a atins cote alarmante, iar producătorii autohtoni sînt abandonaţi în voia soartei, se atestă tot mai multe cazuri de exercitare de presiuni asupra oamenilor de afaceri, cu scopul fie de a-i obliga la contribuţie, fie de a-i deposeda de afaceri.

Exemplul Grupului Industrial-Financiar ASCOM SA demonstrează faptul că puterea a subjugat, de fapt, businessul, atitudinea statului faţă de oamenii de afaceri evoluînd, pentru fiecare în parte, pe criterii politice. Publicarea scrisorii preşedintelui Republicii Moldova către preşedintele altei ţări, în care se denigrează fără niciun argument, mai mult pe motive politice, o companie care activează cu succes pe parcursul a multor ani, care a oferit locuri de muncă şi care a plătit salarii la mii de cetăţeni ai ţării noastre, este o încălcare flagrantă a normelor legale. În loc să susţină mediul de afaceri autohton, să contribuie la crearea unei atmosfere de încredere faţă de stat, prin implicarea şefului statului şi a instituţiilor importante a ţării — SIS, Procuratura, MAI, preşedintele a pus Republica Moldova într-o situaţie jenantă şi a transmis un mesaj extrem de negativ tuturor celor care doresc să facă ceva pentru ţara sa.

Ţinînd cont de rezonanţa negativă, naţională şi internaţională, a acestui caz regretabil, PDM cere preşedintelui ţării sa îşi retragă denunţul şi să pedepsească subalternii care l-au instigat la aceste acţiuni. Partidul Democrat din Moldova infromează Ambasada Cazahstanului în Republica Moldova, instituţiile şi reprezentanţele altor state că demersul denigrator faţă de compania Grupul Industrial-Financiar ASCOM SA a trezit nedumerire şi proteste ale opiniei publice, iar mediul de afaceri este îngrijorat de eventualitatea unor adevărate represalii din partea oligarhiei concrescute cu structurile puterii de stat a Republicii Moldova.

Serviciul de presă al PDM
Producătorii autohtoni suportă pierderi uriaşe Meriţi să-ţi cunoşti drepturile!