Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Comunicat de presă al Partidului Democrat din Moldova

|versiune pentru tipar||
PDM / 6 mai 2010
Partidul Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu a plecat astăzi, 6 mai, la Moscova, într-o vizită de o zi, pentru a participa la lansarea cărţii “Ei au luptat pentru Patrie”, scrisă de pămînteanul nostru, Nicolae Guţul. Cartea a fost editată în ajunul jubileului Marii Victorii, şi cu suportul Partidului Democrat din Moldova.

La lansarea cărţii vor participa deputaţi în Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei, conducători ai regiunilor din Rusia, experţi, oameni de ştiinţă, toţi cei care i-au ajutat autorului să găsească informaţia necesară şi să pregătească cartea pentru editare.

În cadrul acestei vizite, sînt planificate întîlniri ale lui Marian Lupu cu reprezentanţi ai autorităţilor regionale şi centrale ale Federaţiei Ruse.

Serviciul de presă al PDM

Mecanism de coordonare în comun a activităţii coaliţiei de guvernare Marian Lupu: Este o mîndrie pentru R. Moldova că soldaţii ei au defilat pe Piaţa Roşie