Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Vlad Plahotniuc intenţionează să-i cheme în judecată pe cei care-l calomniază

|versiune pentru tipar||
PDM / 7 decembrie 2012
Partidul Democrat din Moldova

Prim-vicepreşedintele Parlamentului, prim-vicepreşedintele PDM, Vladimir Plahotniuc, a anunţat, prin intermediul paginii sale de pe o reţea de socializare, că intenţionează să atace în judecată toate persoanele care au lansat acuzaţii nefondate la adresa sa, iar banii obţinuţi de la cei care îl calomniază — să-i direcţioneze pentru utilarea Centrului Mamei şi Copilului.

“Zilele acestea am primit mai multe telefoane de la ziarişti, dar şi mesaje pe FB, legate de faptul că Interpolul a infirmat acuzaţiile lansate de deputaţii comunişti şi deputatul PLDM, Butmalai, la adresa mea. Mi se cerea să comentez acest lucru etc. Exact cum nu am comentat atunci când au apărut aceste mizerii în presă, nu comentez nici acum. Însa mi-a reţinut atenţia un mesaj primit de la unul dintre prietenii de pe Facebook, care îmi scria că, dacă ar fi în locul meu, i-ar acţiona în judecată pe toţi cei care au lansat aceste minciuni şi banii câştigaţi din procese i-ar direcţiona spre ajutorarea unor oameni nevoiaşi.

Eu luasem decizia să nu-i acţionez în judecată, însa ideea de a-i face în acest fel să-şi spele ruşinea nu e deloc rea! Mai mult, eu tocmai analizez un proiect propus de Fundaţia Edelweiss, prin care să sprijinim utilarea Centrului Mamei şi Copilului cu aparatură performantă şi să ajutam la crearea unor condiţii mai bune în această instituţie medicală vitală. Pe lângă ajutorul nostru, ar fi foarte bineveniţi şi banii obţinuţi de la cei care mă calomniază. De aceea, le voi cere avocaţilor mei sa studieze posibilitatea de a-i acţiona în judecată pe toţi cei care au lansat acuzaţii la adresa mea, iar banii proveniţi din aceste procese, îi vom folosi pentru sprijinirea Centrului Mamei si Copilului. Mi se pare o ieşire onorabilă chiar şi pentru calomniatorii mei, care au făcut un lucru urât, pe care îi ajut să-l repare printr-un gest frumos.

Mai mult, fac apel la toţi cei care şi-au făcut o pasiune şi un obicei din a lansa acuzaţii murdare la adresa mea, să-şi continue această activitate şi chiar să o intensifice, în felul acesta, într-un an de zile, vom face din Centrul Mamei si Copilului cea mai modernă şi performantă unitate medicală. După care ne apucam de alte instituţii, care au nevoie de sprijin.

Fac însă precizarea că nu voi acţiona în judecată instituţiile mass-media care au promovat aceste acuzaţii — ele şi-au făcut datoria. Chiar dacă trebuie să remarc cenzura naiva la care, tocmai cei care au promovat intens aceste acuzaţii, au supus informaţia prin care Interpolul infirma acuzaţiile la adresa mea. Nu este vina ziariştilor, însa că uneori cad victime ale unor campanii murdare, pe care le lansează diferite grupări politico-infracţionale.

Va mulţumesc, din nou, tuturor pentru mesajele pe care mi le trimiteţi, iată că ele mă inspira!

Gânduri bune, VP.”

Sursa: www.pdm.md

PDM a semnat un acord cu Grupul Aliantei Progresive a Socialistilor si Democratilor in PE Condoleanţe