Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Vlad Plahotniuc a susţinut un discurs la Consiliul Internaţionalei Socialiste de la New York

|versiune pentru tipar||
PDM / 12 iulie 2017
Partidul Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, s-a adresat Consiliului Internaţionalei Socialiste în după-amiaza zilei de 11 iulie curent în cadrul panelului intitulat Consolidarea cooperării multilaterale în domeniul păcii.

Liderul democrat, care este şi vicepreşedinte al Internaţionalei Socialiste, şi-a axat discursul pe nevoia rezolvării conflictului transnistrean, pledând pentru implicarea mai puternică a actorilor regionali şi globali în găsirea soluţiei potrivite.

El a accentuat că timp de 25 de ani s-a menţinut liniştea pe Nistru, însă nu s-a reuşit deschiderea negocierilor pe tema de fond, anume statutul regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova. “Formatul negocierilor nu şi-a arătat capacitatea să ne ducă la acel rezultat pe care-l dorim”, a precizat Vlad Plahotniuc. Pe de altă parte, el a atras atenţia asupra “iluziei păcii” în condiţiile evenimentelor din 2008 din Georgia şi din 2014 din Ucraina, subliniind că în regiunea noastră geografică pacea nu este încă garantată. “Atâta timp cât este viu revanşismul, cât timp se exprimă ideologia expansionistă, conflictele locale pot să izbucnească în orice moment”, a avertizat liderul democrat. El a reamintit în acest context solicitarea constantă a Republicii Moldova de retragere a trupelor ruse din Transnistria, precum şi a armamentului şi muniţiilor. “Credem că e necesară transformarea misiunii pacificatoare a Federaţiei Ruse care se află în ţara noastră în zona conflictului într-una civilă, sub mandat internaţional”, a adăugat Vlad Plahotniuc.

În finalul discursului său, preşedintele PDM a lansat propunerea ca Moldova să găzduiască la sfârşitul acestui an un forum internaţional social-democrat dedicat păcii şi securităţii în regiune. “Eu vă garantez că Moldova se va bucura să primească toţi experţii şi reprezentanţii Internaţionalei Socialiste şi astfel vom face un eveniment important pentru Europa de Est. Organizaţia noastră politică (IS) îşi va amplifica rolul în consolidarea păcii în această regiune şi desigur potenţialul de a ajuta la rezolvarea conflictelor în lume”, a spus Vlad Plahotniuc.

Consiliul Internaţionalei Socialiste este un eveniment care se desfăşoară o dată sau de două ori pe an, reunind majoritatea liderilor partidelor membre ale Internaţionalei Socialiste. Actualul Consiliu are loc în perioada 11–12 iulie 2017 în Statele Unite ale Americii, la New York, în clădirea sediului central al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Vlad Plahotniuc, întâlnire bilaterală cu preşedintele Internaţionalei Socialiste, George Papandreou

Preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc s-a întâlnit în cursul zilei de miercuri, 12 iulie, cu preşedintele Internaţionalei Socialiste, George Papandreou. Întâlnirea celor doi a avut loc în marja Consiliului Internaţionalei Socialiste care a avut loc la New York, SUA, în perioada 11 -12 iulie şi a vizat consolidarea relaţiei politice dintre Partidul Democrat din Moldova şi Internaţionala Socialistă.

Liderul democrat a avut un schimb de opinii cu George Papandreou în legătură cu reformele pe care actuala guvernare le pune în aplicare. În acest sens, Vlad Plahotniuc i-a prezentat interlocutorului său măsurile luate de Guvernul condus de PDM în lupta cu corupţia, dar şi cele pentru stimularea economică a ţării şi care au permis atingerea unor indicatori macroeconomici buni anul trecut şi cu perspective de creştere şi în anul în curs.

De asemenea, preşedintele PDM a apreciat experienţa politică a preşedintelui Internaţionalei Socialiste. În context, Vlad Plahotniuc l-a invitat pe George Papandreou în Republica Moldova, pentru a împărtăşi din această experienţă colegilor săi din Partidul Democrat din Moldova.

La rândul său, George Papandreou s-a arătat interesat de procesele politice din ţara noastră şi i-a mulţumit liderului democrat pentru rolul pe care Partidul Democrat îl joacă în Internaţionala Socialistă.

Din componenţa delegaţiei conduse de Vlad Plahotniuc au făcut parte: Vlad Cebotari, vicepreşedinte al PDM, Cristina Balan, vicepreşedinte al PDM, Vitalie Iurcu, şef Departament Economic al PDM, George Saghin, consilier al Preşedintelui PDM, Tatiana Solomon, Însărcinat cu Afaceri ad interim, Ambasada Moldovei în SUA. Delegaţia a mai fost însoţită de către Cristina Nazari, senior personal assistant, Tatiana Borozan, senior protocol assistant, Xenia Piciughin, PR assistant.

Preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, s-a întâlnit în Statele Unite cu şeful PNUD, Achim Steiner

O delegaţie moldoveană în frunte cu preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, a avut marţi, la New York, o întâlnire cu Administratorul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Achim Steiner, în cadrul căreia s-a discutat despre realităţile socio-politice şi stadiul reformelor din ţara noastră. Din delegaţia PDM au mai făcut parte vicepreşedintele PDM, Vladimir Cebotari, ministru al Justiţiei, dar şi delegatul PDM în Guvern pe domeniul reformelor economice, Vitalie Iurcu, vice-ministru al Economiei.

Liderul democrat a arătat că actuala guvernare este ferm angajată pe calea reformelor, care au ca efect modernizarea ţării. În acest sens, Vlad Plahotniuc a menţionat că una dintre primele măsuri luate de actuala guvernare a fost asumarea unei Foi de parcurs în colaborare cu partenerii europeni, document care a inclus o serie de reforme ambiţioase.

Potrivit preşedintelui PDM, prin aplicarea acestor reforme s-au realizat progrese în mai multe domenii, iar acestea au fost deja apreciate de partenerii externi ai Republicii Moldova. “Am reuşit într-un an şi jumătate să punem în aplicare reforme pe care alte guvernări nu au reuşit să le facă nici într-un mandat întreg. Datorită acestor măsuri, am reuşit să stabilizăm ţara şi să creştem economia, iar aceste lucruri au fost privite pozitiv de partenerii noştri externi, dar şi de instituţiile financiare internaţionale”, a declarat Vlad Plahotniuc.

De asemenea, preşedintele PDM a apreciat programele dezvoltate de PNUD în ţara noastră, dar şi profesionalismul echipei PNUD din Moldova, condusă de Dafina Gercheva, pledând totodată pentru consolidarea acestor programe. “Actuala majoritate parlamentară are toată deschiderea pentru a susţine programele PNUD în Republica Moldova. Aceste programe sunt în beneficiul moldovenilor şi îmi exprim speranţa că vom putea avansa în implementarea lor”, a menţionat liderul PDM.

Despre importanţa proiectelor comune cu PNUD a vorbit şi ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari, care a arătat că Republica Moldova este interesată în dezvoltarea unor programe comune pe platforma Departamentului Instituţiilor Penitenciare din ţara noastră. El a subliniat buna colaborare cu această organizaţie în elaborarea strategiei de reformare a justiţiei, dezvoltarea Institutului Naţional de Justiţie, dar şi în domeniul apărării drepturilor omului, de exemplu, în privinţa incluziunii persoanelor cu dizabilităţi şi prevenirea discriminării.

Viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu a menţionat interesul ţării noastre în sprijinirea noului proiect de eficientizare energetică. “Vrem să reducem costurile la energie. Proiectul este elaborat în parteneriat cu PNUD şi Banca Europeană de Investiţii şi presupune eficientizarea consumului energetic atât în sectorul public, cât şi cel rezidenţial”, a spus Vitalie Iurcu.

La rândul său, şeful PNUD a apreciat efortul guvernării de la Chişinău în promovarea agendei de reforme şi a încurajat autorităţile ţării noastre să continue pe acest drum. Achim Steiner a arătat că PNUD va sprijini în continuare programe umanitare pentru creşterea nivelului de trai şi susţinerea comunităţilor locale din Moldova.

Tot marţi, delegaţia PDM a vizitat sediul incubatorului global de afaceri “1776”, o iniţiativă rezultată din programul Startup America, lansat în 2011 de fostul preşedinte american Barack Obama pentru a sprijini mediul de afaceri.

Vlad Plahotniuc şi echipa care l-a însoţit s-au întâlnit cu Rachel Haot, şefa biroului din New York al “1776”, care le-a spus că acest incubator a reuşit în doar 4 ani să ofere sprijin pentru înfiinţarea şi activitatea a circa 1.500 de companii.

Preşedintele PDM s-a arătat interesat de acest model de a construi afaceri şi a adresat invitaţia ca firmele americane — mai noi sau mai vechi — să investească în Moldova. “Am văzut aici cum colaborează mediul politic, mediul de afaceri, administraţiile locale pentru a susţine noile companii. Colaborarea dintre diverse structuri susţine creativitatea şi iniţiativa, dând un imbold dezvoltării diverselor domenii — medicină, informatică, educaţie, transport şi multe altele. Am transmis de asemenea mesajul că ţinem uşile larg deschise pentru investitorii americani în Moldova, inclusiv în sectorul IT. Există deja diverse facilităţi pentru investitori, dar suntem gata să acordăm şi alte facilităţi. Merită într-adevăr să investească în Moldova”, a declarat Vlad Plahotniuc.

La rândul său, Vitalie Iurcu a declarat că pe lângă Universitatea Tehnică din Moldova, cu suportul donatorilor străini, a fost creat un incubator IT, care să ajute la dezvoltarea afacerilor în acest domeniu. Mai mult, a precizat Iurcu, autorităţile de la Chişinău intenţionează să creeze, în zona Parcului Industrial “Tracom”, un laborator IT.

Aceste întâlniri ale delegaţiei PDM au avut loc înaintea întrunirii Internaţionalei Socialiste, care a debutat în a doua parte a zilei de 11 iulie.

Amintim că preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, efectuează, în perioada 10–12 iulie 2017, o vizită în Statele Unite ale Americii, la New York, cu ocazia Consiliului Internaţionalei Socialiste. În marja acestei vizite, Vlad Plahotniuc are o serie de întâlniri cu lideri social-democraţi şi socialişti din lume, precum şi cu oficiali ai unor instituţii americane şi internaţionale de prestigiu.

Sursa: www.pdm.md

Preşedintele PDM Vlad Plahotniuc efectuează o vizită la New York PDM va susţine reforma spitalicească numai după ce vor exista garanţii că aceasta este în beneficiul cetăţenilor