Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Preşedintele Partidului Democrat s-a întâlnit cu noul ambasador european în Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
PDM / 20 septembrie 2017
Partidul Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a avut miercuri, 20 septembrie curent, o întrevedere cu noul şef al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko.

Liderul democrat i-a urat domnului Peter Michalko bun venit la Chişinău şi succes în misiunea sa diplomatică, exprimând încrederea că relaţiile dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană vor continua cursul ascendent.

Ambasadorul european Peter Michalko s-a arătat deschis spre comunicarea cu factorii politici din Moldova, s-a interesat despre situaţia la zi a reformelor şi a reafirmat sprijinul Uniunii Europene pentru ţara noastră. De asemenea, şeful Delegaţiei Uniunii Europene a amintit că reforma administraţiei publice este o provocare pentru Moldova şi a încurajat ţara noastră să menţină ritmul implementării reformelor.

Noul ambasadorul european la Chişinău, Peter Michalko, şi-a preluat mandatul la începutul lunii septembrie. Înainte de numirea în această funcţie, domnia sa a fost ambasadorul Slovaciei în Grecia.

Sursa: www.pdm.md

PDM susţine convocarea Parlamentului în şedinţă specială pe 21 septembrie, pentru revotarea legilor respinse de preşedintele Dodon În legătură cu aşa-zisele documente Interpol, care l-ar viza pe Vlad Plahotniuc, PDM face precizarea că acestea sunt un FALS