Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDSM

Comunicat de presă al Partidului Democraţiei Sociale din Moldova

|versiune pentru tipar||
PDSM / 22 septembrie 2006
Partidul Democraţiei Sociale din MoldovaVineri, 22 septembrie, Preşedintele Partidului Democraţiei Sociale Dumitru Braghiş a avut o întîlnire oficială, la Bucureşti, cu dl Mircea Geoană, Preşedintele Partidului Social Democrat din Romînia, în cadrul căreia s-au discutat aspecte ale colaborării bilaterale între PDS şi PSDR, precum şi aspecte ale relaţiilor dintre Republica Moldova şi Romînia.

În cadrul întîlnirii, liderii celor două partide au convenit asupra elaborării şi semnării unui acord de colaborare durabilă între PDS şi PSDR, stabilirea unor mecanisme de colaborare permanentă pentru promovarea valorilor social-democrate, realizarea unor proiecte comune, schimb de experienţă pe diverse direcţii de activitate, inclusiv, prin organizarea unor treininguri şi şcoli de vară pentru activiştii de partid.

Preşedintele PDSR Mircea Geană a promis susţinerea formaţiunii sale în procesul de aderare a Partidului Democraţiei Sociale la Internaţionala Socialistă, precum şi facilitarea dialogului cu formaţiunile politice de orientare social-democrată din Europa şi din Lume.

La rîndul său, dl Braghiş a apreciat experienţa şi succesele înregistrate de Romînia în anii de guvernare social-democrată în procesul de aderare la Uniunea Europeană, solicitînd suportul PSDR pentru elaborarea unor proiecte naţionale şi regionale, menite să faciliteze aderarea R. Moldova la UE.

Mircea Geană a acceptat invitaţia Preşedintelui PDS de a efectua o vizită de răspuns la Chişinău.

Tot azi, Preşedintele PDS s-a întîlnit cu reprezentanţii fundaţiei social-democrate “Friedrich Ebert”, discutînd posibilităţile de colaborare pentru promovarea valorilor social-democrate în Republica Moldova.

Pe parcursul lunii septembrie Preşedintele Partidului Democraţiei Sociale a avut de asemenea întîlniri cu excelenţa sa ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Republica Moldova, John Beyer, cu Viven Life, şef al Grupului pentru Relaţii Externe al Directoratului European General din Londra şi Duncan Allan, şeful grupului pentru cercetări estice.

În aceeaşi perioadă, Preşedintele PDS a avut, de asemenea, întîlniri cu Reprezentanţi ai ambasadei Franţei în Republica Moldova, cu ziarişti de la Agenţia “France Press”, precum şi cu ziarişti de la diverse publicaţii din Federaţia Rusă.

Serviciul de presă al PDS
Declaraţia dlui Dumitru Braghiş, Preşedintele Partidului Democraţiei Sociale privind aprecierea referendumului organizat de autoproclamatele autorităţi transnistrene Vizitele Preşedintelui Partidului Democraţiei Sociale, deputatului în Parlament Dumitru Braghiş la Bucureşti şi Moscova