Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDSM

Declaraţia Partidului Democraţiei Sociale

|versiune pentru tipar||
PDSM / 27 iunie 2007
Partidul Democraţiei Sociale din Moldova

Partidul Democraţiei Sociale constată cu îngrijorare că acţiunile unor formaţiuni politice vin în totală contradicţie cu declaraţiile anterioare ale liderilor acestora despre constituirea majorităţilor necomuniste în consiliile raionale. Astfel prin comportamentul acestora este compromis procesul de consultări pentru formarea majorităţilor necomuniste şi alegerea conducerilor democratice ale raioanelor. În consecinţă, deja în cîteva raioane, cu votul reprezentanţii partidelor democratice sau din cauza ambiţiilor exagerate ale acestora, conducerea raioanelor a fost cedată partidului comuniştilor, unde aceştia sunt în minoritate.

O astfel de situaţie s-a creat în raionul Basarabeasca, unde reprezentanţii Partidului “Alianţa Moldova Noastră” au adoptat o poziţie intransigentă, care a blocat consultările pentru constituirea majorităţii necomuniste, iar reprezentanţii Partidului Democrat au şi declarat colaborarea cu partidul comuniştilor la constituirea organelor de conducere ale raionului. În rezultat preşedinte al raionului Basarabeasca a fost ales reprezentantul Partidului Comuniştilor.

Astfel, procesul de înlăturare a comuniştilor de la putere la nivel raional, ca expresie a opţiunii exprimate de alegători în scrutinul din 3 iunie 2007, riscă să fie compromis, iar alegătorii iarăşi vor fi înşelaţi de către formaţiunile care plasează interesele înguste de partid sau cele personale mai sus de interesele cetăţenilor.

Constatăm, de asemenea, că unele formaţiuni politice, care la nivelul discursului politic se declară anticomuniste, în realitate neacceptînd compromisurile în dialogul cu partenerii politici, contribuie la fortificarea regimului comunist aflat în agonie şi continuă dezagregare.

Partidul Democraţiei Sociale atenţionează că în cazul trădării votului alegătorilor, care în scrutinul din 2007 au optat pentru debarcarea regimului dictatorial comunist, responsabilitatea va fi pe seama formaţiunilor aşa-zis democrate, care însă colaborează din strîns cu partidul de guvernămînt pentru a-şi asigura dividende politice sau a-şi realiza interesele personale în detrimentul intereselor cetăţenilor.

Centrul de presă al PDS
Dumitru Braghiş — candidatul Partidului Democraţiei Sociale la funcţia de Primar General al municipiului Chişinău Preşedintele PDS Dumitru Braghiş formulează propuneri pentru deblocarea situaţiei din CMC