Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPPDA

Declaraţia cu privire la caracterul deliberat şi arbitrar al tarifelor la energia electrică şi gazele naturale, achitate de consumatori

|versiune pentru tipar||
PPPDA / 21 august 2017
Platforma “Demnitate şi Adevăr”

Începând cu 1 iulie 2017, Republica Moldova achiziţionează energie electrică de la Hidrocentrala Cuciurgan cu 45 dolari pentru 1 MWh sau cu 10% mai ieftin decât prevedea contractul încheiat anterior cu furnizorul din Ucraina. Totodată, în perioada ianuarie — august 2017, dolarul s-a depreciat faţă de moneda naţională cu peste 10%, ceea ce impunea o micşorare palpabilă a tarifelor la energia electrică şi gazele naturale. Până în prezent, însă, în pofida promisiunilor făcute de guvernare, consumatorii finali, adică cetăţenii Republicii Moldova, nu au resimţit nicio micşorare de tarif.

Mai mult ca atât, în urma semnării recente a contractului de livrare a energiei electrice cu furnizorul din Transnistria, continuă în regim accelerat majorarea datoriilor de peste 6 miliarde de dolari faţă de Gazprom pentru combustibilul albastru, consumat în partea stângă a Nistrului, sumă care, în mod arbitrar, este pusă pe umerii întregii ţări.

În paralel cu aceasta, tandemul Plahotniuc — Dodon a fost şi rămâne preocupat de schimbarea sistemului electoral, extinderea atribuţiilor prezidenţiale, declaraţii geopolitice sterile, intimidarea opoziţiei şi alte acţiuni inutile pentru cetăţenii ţării.

Platforma Demnitate şi Adevăr constată că guvernarea antipopulară, care a creat şi exploatează multiple scheme economice obscure de jefuire permanentă a cetăţeanului, amână ajustarea legală a tarifelor la energia electrică şi gazele naturale, obligând populaţia şi agenţii economici să achite nejustificat zeci de milioane de dolari, ca mai apoi, doar în scop electoral, să se opereze modificări insignifiante ale tarifelor.

În acest context, Platforma Demnitate şi Adevăr cere intervenţia imediată a ANRE, competentă, conform legislaţiei, de a monitoriza piaţa energiei electrice şi a gazelor naturale, inclusiv sub aspectul corectitudinii formării preţurilor de furnizare pentru consumatorii finali.

Platforma Demnitate şi Adevăr se va opune şi în continuare oricăror derapaje antidemocratice, antisociale sau de alt gen, informând, totodată, societatea şi partenerii de dezvoltare asupra modului în care este condusă astăzi Republica Moldova.

În cazul ignorării apelului nostru către ANRE, ne rezervăm dreptul să organizăm, împreună cu cetăţenii, mai multe acţiuni de protest.

Sursa: www.platformada.md

Declaraţia Platformei DA privind modificarea Legii cetăţeniei Mesajul lui Andrei Năstase la doi ani de la Marea Adunare Naţională din 2015