Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Diaspora semnează un apel în susţinerea deputatei PL Ana Guţu: Opriţi atacurile murdare, de intimidare şi presiune psihologică!

|versiune pentru tipar||
PL / 12 februarie 2013
Partidul Liberal

Cu nemărginită îngrijorare, noi, reprezentanţii Diasporei moldoveneşti din Franţa, Italia, Canada, Germania, Irlanda, Portugalia am aflat despre recentele ameninţări cu moartea care au fost adresate deputatei liberale Ana Guţu. Considerăm că acest lucru este absolut inadmisibil într-un stat care doreşte să fie democratic, civilizat şi care avansează pe drumul integrării europene.

Prin intermediul acestui mesaj, dorim să alertăm opinia publică şi sursele de mass-media naţionale şi internaţionale referitor la aceste metode murdare, de intimidare şi de presiune psihologică, pe care le aplică unii exponenţi auto-intitulaţi ai comunităţilor etnice conlocuitoare cu grupul etnic majoritar pe teritoriul Republicii Moldova. Înţelegem, totodată, că astfel de metode sunt proprii doar unor extremişti radicalizaţi marginali şi ultra-minoritari, şi nicidecum întregii comunităţi pe care aceştia pretind că o reprezintă. În acest context, ne exprimăm ferma convingere în privinţa desolidarizării minorităţilor etnice de aceste elemente interlope — veritabili impostori violenţi şi periculoşi pentru întreaga societate.

Noi, cei plecaţi în ţări străine, depunem efortul şi ne integrăm în ţările-gazde în care ne aflăm, inclusiv prin învăţarea limbii statului în care locuim, şi prin respectul pe care îl manifestăm faţă de locuitorii respectivului stat. La fel ar trebui să procedeze toţi cei care locuiesc pe teritoriul ţării noastre.

Republica Moldova este o ţară cu veritabile aspiraţii europene şi democratice. Progresul pe calea integrării europene nu poate fi posibil fără o integrare a tuturor cetăţenilor ţării în mediul în care aceştia locuiesc.

Semnatari:

  • Conducători ai Cluburilor Liberale din Franţa (Gheorghe Bobeică, Dorin Duşciac, Veaceslav Meleca)
  • Asociaţia Culturală “Mihai Eminescu”, Paris, Franţa (Margareta Luţă)
  • Organizaţia Neo-Dacii, Strasbourg, Franţa (Svetlana Pallady)
  • Comunitatea Moldovenilor din Québec, Montréal, Canada (Ala Mîndîcanu)
  • Asociaţia “Moldbrixia”, Brescia, Italia (Lilia Bicec)
  • Asociaţia Alianţa pentru Sprijinirea Basarabiei, Paris, Franţa (Gheorghe Furdui)
  • Societatea Moldovenilor din Germania, Berlin, Germania (Angela Mutruc)
  • Asociaţia “Dacia”, Roma, Italia (Vitalie Ciobanu)
  • Asociaţia “Connexions Moldavie”, Paris, Franţa (Violeta Griţcan)
  • Liviu şi Maliwan Valenas, jurnalişti, Germania
  • Comunitatea Basarabenilor “Moldova Vision”, Dublin, Irlanda (Sergiu Petrovschi)
  • Asociaţia Uniunea Interculturală, Paris, Franţa (Liliana Roşca, Dorina Verdeş)
  • Centrul Diaspora Moldova, Veneţia, Italia (Oleg Josanu)
  • Asociaţia Synergie Franco-Moldave, Paris, Franţa (Lucreţia Bârlădeanu)
  • Asociaţia “Gazeta Basarabiei”, Roma, Italia (Olga Coptu)
  • Asociaţia “Pro-Diaspora”, Lisabona, Portugalia (Olesea Tanaşciuc)
  • Asociaţia “Connect Moldova”, Castelfranco Veneto, Italia (Ilona Miron)
  • Petru Băţ, artist plastic, laureat al mai multor distincţii în domeniu, Paris, Franţa
  • Asociaţia “Baştina”, Padova, Italia (Alexandru Marcinschi)

Sursa: www.pl.md

Mihai Ghimpu: Puterea şi hoţia — burtărarii şi sărăcia! Mihai Ghimpu: Puterea omului este în libertatea sa