Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Valeriu Munteanu: Ordine şi medalii pentru hoţi

|versiune pentru tipar||
PL / 4 octombrie 2013
Partidul Liberal

Aseară, în cadrul şedinţei Parlamentului, după audierile pe marginea delapidării, fără ruşine a Băncii de Economii şi a Aeroportului Intenţional Chişinău, ne-a fost prezentată de către Coaliţia AeroBank, cea mai fantasmagorică Hotărâre de Parlament, pe care mi-a fost dat s-o văd în ultimii patru ani, o hotărâre, care prezentată ostentativ opiniei publice, ar trebui să cureţe obrazul pătat al guvernaţilor noştri, care după ce s-au “descotorosit” de Partidul Liberal, incomod şi deranjant, s-au apucat să fure mojiceşte avutul statului, acoperindu-se cu intenţiile de integrare europeană, asemenea unui voal de mireasă, dar sub ţesătura fină de mătase, se ascunde de fapt, o baborniţă, cu nasul lung, cu ochii tulburi, cu insigna KGB în piept şi cu imnul URSS, în minte.

Am încercat să propun câteva amendamente la această hotărâre, dar zadarnică mi-a fost încercarea, pentru că preşedintele legislativului, văzând că textul amendamentelor este “uşor” deranjant pentru cotoroanţă, mi-a închis nervos microfonul (deja a 11-cea oară, în această sesiunea parlamentară, din care s-au consumat doar trei şedinţe plenare).

Totuşi, pentru posteritate, am hotărât să public aceste amendamente, la care o să revenim cu siguranţă, în altă conjunctură politică:

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Deputaţii Fracţiunii PL au sesizat Curtea Constituţională Veaceslav Untilă: Fără schimbări