Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Întâlnirea conducerii Partidului Liberal cu prim-ministrul Estoniei, Taavi Roivas, preşedintele Partidului Reformei

|versiune pentru tipar||
PL / 29 august 2014
Partidul Liberal

Mihai Ghimpu, preşedintele PL, prim-vicepreşedintele Dorin Chirtoacă, vicepreşedinţii Corina Fusu şi Valeriu Munteanu, precum şi Ion Apostul, secretarul general al PL, efectuează o vizită de lucru, de două zile, la Partidul Reformei din Estonia. Acest schimb de experienţă între două partide liberale, membre ale Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), se efectuează cu suportul Fundaţiei Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF).

Partidul Reformei este unul dintre cele mai importante şi puternice partide din Estonia. Fondat în 1994, acest partid se află neîntrerupt la guvernare timp de 20 de ani. În acest răstimp Partidul Reformei a avut trei prim-miniştri — Siim Kallase (2002–2003), Andrus Ansip (2005–2014) şi actualul prim-ministru Taavi Roivase. În perioada guvernării Partidului Reformei, Estonia a aderat la NATO şi UE, a adoptat moneta Euro, a fost inclusă în spaţiul Schenghen, şi-a modernizat fundamental economia şi alte sectoare ale vieţii, a ajuns pioner al Guvernării Electronice, devenind astfel cea mai euro-integretă ţară din arialul Europei de Nord.

În cadrul întrevederii cu Taavi Roivase, prim-ministrul Estoniei, discuţiile au fost în special axate pe problematica de integrare europeană a Republicii Moldova şi perspectivele pe care le oferă libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor în spaţiul european comun. Domnul Mihai Ghimpu a solicitat prim-ministrului Estoniei, evaluarea posibilităţilor de deschidere în Estonia a noilor pieţe de desfacere pentru produsele agricole moldoveneşti, excluse recent, pe motive politice de către Federaţia Rusă din spaţiul său uzual de comercializare. Şeful guvernului de la Tallin a asigurat conducerea Partidului Liberal de tot sprijinul, experienţa şi expertiza de care dispune ţara sa pentru depăsirea consecinţelor embargoului impus Republicii Moldova, în mod unilateral şi tendenţios de către Federaţia Rusă. Totodată Taavi Roivase a făcut o paralelă convingătoare între embargoul impus la mărfurile moldoveneşti şi embargoul similar pentru mărfurile estoniene, impus încă la începutul anilor 90, experienţă care a determinat şi impulsionat diversificarea şi securizarea pieţilor de desfacere a mărfurilor estoniene, ieşind astfel, de sub tutela şi santajul tradiţional al Federaţiei Ruse.

Preşedintele Partidului Reformei din Estonia a apreciat înalt aportul Partidului Liberal la parcurgerea de către Republica Moldova a traseului dificil către o societate integrată plenar în spaţiul euro-atlantic, opinând că doar astfel Estonia a reuşit în doar 10 ani sa contruiască pentru cetăţenii săi, un stat modern şi puternic, bazat pe democraţie, supremaţia legii şi respectarea drepturilor omului. Având în vedere faptul că Estonia este campion detaşat la capitolul absorbţiei fondurilor europene pentru dezvoltare, partea estonă s-a angajat să împărtaşească cunoştinţele şi experienţa sa cu Republicii Moldova, ajutându-ne astfel să aducem în casele oamenilor niştri beneficiile integrării europene.

Liderii Partidului Liberal s-au mai întâlnitşi cu alţi exponenţi importanţi ai Partidului Reformei din Estonia, printre care Keit Pentus-Rossimanus, ministra Mediului, Arto Aas, membru al Parlamentului, Martin Kukk, secretar general al partidului, Rain Rosimanus, director al Academiei Liberale, Reimo Nebokat, preşedinte al organizaţiilor regionale ale Partidului Reformei.

În cadrul acestor întrevederi liberalii din Estonia şi cei din Republica Moldova au statuat că la baza reuşitei unui partid liberal stau trei lucruri fundamentale: oamenii, ideile şi administrarea profesionistă a ideilor şi oamenilor.

Pe parcursul zilei de 29 august conducerea Partidului Liberal va continua vizita de lucru la Tallin, cu întrevederi la Parlamentul şi Guvernul Estoniei.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Partidul Liberal a marcat 23 ani de independenţă a Republicii Moldova Veaceslav Untilă: Chişinăul cedează din nou