Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Tricolorul — drapelul sufletului nostru!

|versiune pentru tipar||
PL / 27 aprilie 2015 | 
Partidul Liberal

Partidul Liberal a organizat astăzi un eveniment de amploare, dedicat Zilei Tricolorului. Sute de participanţi, cu panglici tricolore prinse în piept, au întins un TRICOLOR de peste 200 de metri în Piaţa Marii Adunări Naţionale, aducând, astfel, un omagiu Drapelului Naţional.

La acţiunea dedicată Zilei Tricolorului a participat şi conducerea Partidului Liberal.

Mihai Ghimpu, Preşedintele PL, a accentuat că cele 3 culori ale TRICOLORULUI, albastru, galben şi roşu, nu reprezintă doar seninul cerului, bogăţia grânelor şi sângele strămoşilor care s-au jertfit pentru patrie, ci şi UNITATEA românilor din cele 3 principate.

“Priviţi cu mândrie aceste 3 culori care ne-au reprezentat în toată perioada istorică, căci noi, urmaşii dacilor, trebuie să ne mândrim şi să spunem: TRICOLORUL — drapelul sufletului meu, TRICOLORUL — drapelul sufletului nostru!”, a accentuat Mihai Ghimpu.

Preşedintele PL a reiterat că “la 27 aprilie 1990, fratele meu Gheorghe Ghimpu, având dreptul moral, a arborat TRICOLORUL pe clădirea Parlamentului. Tricolorul înseamnă libertatea şi unitatea noastră! Republica Moldova are un singur drapel, şi acesta este TRICOLORUL, drapelul sufletului nostru, tricolorul unităţii noastre naţionale!”

“Trebuie să ne unim, să câştigăm şi să demonstrăm că suntem europeni sub flamura tricolorului!”, a accentuat Anatol Şalaru, Deputat PL, fondatorul Cenaclului “Alexei Mateevici”.

Corina Fusu, Prim-vicepreşedintă PL, Deputat PL, a subliniat că astăzi este o zi deosebită, întrucât pentru aceste 3 culori, pentru acest drapel au luptat şi s-au jertfit, zeci, sute de mii de basarabeni — “3 culori şi-o singură iubire, şi-o singură gândire, şi-o singură vorbire — ROMÂNEASCĂ! Sunt cele mai frumoase culori ale noastre, pentru că ele reprezintă unitatea întregului neam românesc! În aceasta zi a tricolorului, din toata inima ne dorim să ne vedem reîntregiţi!”

“Ne vom salva doar revenind la românism şi realizând reîntregirea neamului românesc!Trăiască tricolorul, drapelul sufletului nostru!” — cu acest mesaj a închis Mihai Ghimpu, Preşedintele PL, acţiunea dedicată Zilei Tricolorului.

Sursa: www.pl.md

Mihai Ghimpu a avut o întrevedere cu Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE, E.S. Astrid Thords Deputaţii PL au sesizat Curtea Constituţională în legătură cu activitatea magazinelor duty-free