Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Comunicat de presă cu privire la unele speculaţii apărute în presă

|versiune pentru tipar||
PLDM / 15 decembrie 2007
Partidul Liberal Democrat din Moldova

După Congresul de constituire a Partidului Liberal Democrat din Moldova, în unele ziare aservite anumitor forţe politice au apărut speculaţii vizavi de prezenţa la evenimentul menţionat a domnului Mircea Snegur, primul preşedinte al Republicii Moldova.

În legătură cu acestea, ţinem să precizăm următoarele: am fost onoraţi să-l avem prezent la primul Congres al Partidului Liberal Democrat din Moldova pe domnul Mircea Snegur, în calitatea sa de primul preşedinte al Republicii Moldova.

PLDM mulţumeşte şi pe această cale domnului preşedinte Snegur pentru că a dat curs invitaţiei noastre. Totodată, cerem încetarea speculaţiilor pe marginea acestui subiect şi rugăm să se manifeste respect faţă de personalităţile care au stat la baza statalităţii Republicii Moldova.

Serviciul de presă PLDM
Sursa: www.pldm.md

Comunicat de presă referitor la expulzarea diplomaţilor români Declaraţie cu privire la insinuările referitoare la paternitatea Partidului Liberal Democrat din Moldova