Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Omagiu pentru Eminescu

|versiune pentru tipar||
PLDM / 15 ianuarie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Preşedintele PLDM, premierul Vlad Filat, preşedintele fracţiunii parlamentare liberal democrate, Valeriu Streleţ, împreună cu deputaţi, miniştri şi factori de decizie au comemorat 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu cu depuneri de flori la bustul marelui poet.

Vlad Filat a apreciat că “Eminescu a fost, este şi va fi cel mai mare poet al neamului nostru, care, dincolo de poezie, proză, publicistică, a fost un profet care s-a exprimat în privinţa mai multor evenimente, inclusiv politice”.

De asemenea, Vlad Filat a menţionat că inaugurarea, la 15 ianuarie, a Zilei Naţionale a Culturii este un omagiu suplimentar adus lui Eminescu în semn de recunoştinţă pentru opera sa.

“Această zi are o încărcătură puternică nu doar sub aspect cultural. Dincolo de marcarea acestor evenimente, trebuie să promovăm cultura zi de zi, iar poezia lui Eminescu trebuie să fie prezentă în viaţa noastră. Să nu uităm că trebuie să învăţăm şi să avansăm în sporirea nivelului culturii noastre”, a spus Vlad Filat.

Amintim că Parlamentul a declarat ziua de naştere a lui Mihai Eminescu drept Ziua Naţională a Culturii în Republica Moldova la iniţiativa deputaţilor PLDM.

Sursa: www.pldm.md

Deputatul PLDM, Maria Ciobanu a dăruit un scaun cu rotile unui invalid de gradul I Liderul PLDM, Vlad Filat, pe primul loc în topul încrederii