Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Declaraţia fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova din 20 ianuarie 2014

|versiune pentru tipar||
PLDM / 20 ianuarie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

În legătură cu propunerea fracţiunii comuniştilor de a convoca o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru examinarea problemelor cu care se confruntă unele instituţii media, fracţiunea parlamentară a PLDM declară că nu va participa la şedinţele de plen din cadrul sesiunii vizate, din următoarele considerente:

PLDM şi-a expus public poziţia în problema vizată. Noi ne-am solidarizat cu comunitatea de jurnalişti şi am cerut ca problemele apărute în relaţiile cu operatorii de cablu să fie soluţionate echitabil, în spiritul legii şi în deplin acord cu principiile de funcţionare a presei libere într-un stat de drept. De aceea ne vom concentra acţiunile noastre pentru reglementarea domeniului şi neadmiterea unor astfel de situaţii. La moment, în cadrul Comisiei parlamentare de profil este creat un grup de lucru, în componenţa căruia sunt şi membri ai fracţiunii PCRM, care va elabora un set de amendamente la legislaţia audiovizualului pentru a exclude pe viitor situaţiile regretabile care s-au manifestat recent în relaţiile dintre unele posturi TV şi operatorii de distribuire a serviciilor TV prin cablu. Finalitatea dezbaterilor la subiectul vizat în şedinţele de plen ale legislativului urmează a fi anume adoptarea unor amendamente la legislaţie şi nu paradele la microfoane sau încercarea de a capta careva dividende politice prin exploatarea unor subiecte sensibile.

PLDM a fost, este şi va rămâne fidel principiilor de libertate a presei şi exprimare a opiniilor. Noi am probat prin acţiuni concrete, atât în calitatea de opoziţie extraparlamentară cât şi în postură de partid la guvernare, că am protejat libertatea presei şi am contribuit real la diversificarea surselor de informare a cetăţenilor şi la accesul liber al tuturor forţelor politice la mass media.

Este absolut evident că adevăratul scop al opoziţiei comuniste este de a antrena forul legislativ în discuţii sterile, de a genera conflicte în ţară, de a compromite agenda noastră europeană şi a întoarce ţara înapoi în izolare, atunci când ziariştii erau bătuţi, iar libertatea de expresie o aveau doar liderii comunişti. Nu avem niciun fel de dubii că, pe măsură ce ne apropiem de Uniunea Europeană, cu cât mai aproape este ziua când cetăţenii ţării noastre vor circula liber în Europa; cu cât mai multe proiecte de modernizare a ţării noastre sunt implementate, manifestările comuniştilor vor deveni tot mai virulente, iar discursul lor tot mai agresiv, demagogic şi iraţional.

Ne exprimăm convingerea că opoziţia parlamentară va conştientiza că prin conflict, violenţă manipulare şi minciună nu poate fi atins compromisul şi echilibrul în societate, iar strategia orientată împotriva viitorului european şi al propriilor cetăţeni îi va aduce inevitabil spre falimentul politic.

Sursa: www.pldm.md

Ajutor pentru o familie numeroasă Vlad Filat a anunţat priorităţile PLDM pentru 2014