Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Tinerii din Cocieri în Parlamentul Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
PLDM / 11 aprilie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

În data de 9 aprilie, parlamentarul George Mocanu a organizat o lecţie publică pentru tinerii de la Liceul teoretic din Cocieri. În cadrul evenimentului, s-a discutat despre valorile democraţiei participative, funcţionarea Parlamentului, rolul tinerilor în transformarea Republicii Moldova, despre reforma în educaţie.

“Investiţiile făcute în educaţie sunt cele mai eficiente, însă rezultatul acestora nu se vede imediat. În acelaşi timp, avem rezultate vizibile ale guvernării pro-europene: în scurt timp, vom călători liber în Uniunea Europeană, iar

Acordul de Asociere urmează a fi semnat, în curând”, a declarat deputatul Mocanu.

Tinerii s-au arătat interesaţi de organizarea unor cursuri de orientare profesională, de posibilitatea de a îmbunătăţi curricula şcolară şi de opţiunea de a alege universitatea în care să-şi continue studiile, dacă au fost admişi la mai multe instituţii, concomitent. La sfârşitul întâlnirii, elevii au mulţumit parlamentarului pentru vizita utilă şi l-au invitat, la rândul lor, să vină în ospeţie la Liceul din Cocieri.

Deputatul George Mocanu are ca prioritate, în agenda parlamentară, discuţii săptămânale cu tinerii din diferite licee din ţară, iar luna aprilie este dedicată celor mai activi elevi din liceele raionului Dubăsari. Anterior, într-o vizită de documentare şi informare privind activitatea Parlamentului, au fost elevii din satul Molovata, raionul Dubăsari.

Sursa: www.pldm.md

PLDM l-a comemorat pe Lech Kaczynski Vlad Filat: Dreptul de a circula fără vize demonstrează că Moldova beneficiază de încredere din partea UE