Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Încă un primar a aderat la PLDM

|versiune pentru tipar||
PLDM / 7 august 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Primarul din satul Copceac, raionul Ştefan-Vodă, Vasile Ţânţari, a aderat la Partidul Liberal Democrat din Moldova. Anunţul a fost făcut azi, 7 august, în cadrul întrevederii preşedintelui PLDM, Vlad Filat, cu locuitorii satului.

Vasile Ţânţari a declarat că hotărârea sa este motivată de faptul că PLDM promovează vectorul european şi munceşte pentru modernizarea Republicii Moldova.

“Împărtăşesc cu PLDM aceleaşi valori, principii şi urmărim aceleaşi scopuri — realizarea unei guvernări democratice, edificarea statului de drept şi integrarea europeană. PLDM este partidul care are grijă de oameni, se implică în soluţionarea problemelor în localităţi, fapt confirmat prin multiple exemple. Am susţinerea sătenilor şi sunt sigur că împreună cu liberal-democraţii vom putea schimba lucrurile în bine în satul Copceac. Fiind într-o echipă, vom mişca lucrurile înainte mult mai cu spor”, a spus Vasile Ţânţari.

Primarul a declarat că toate promisiunile făcute alegătorilor vor fi îndeplinite.

La alegerile din 2011, Vasile Ţânţari a candidat independent.

Sursa: www.pldm.md

Declaratia PLDM de solidarizare cu Partidul “Mişcarea Naţională Unită” şi liderul său, Mihail Saakaşvili Vlad Filat întreprinde o vizită în raionul Ştefan-Vodă