Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

La propunerea PLDM va fi elaborat noul statut al municipiilor Chişinău şi Bălţi

|versiune pentru tipar||
PLDM / 5 martie 2015
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Astăzi, 5 martie, deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova au votat proiectele de hotărâre cu privire la constituirea a doua grupuri de lucru, care vor elabora noul statut al municipiilor Chişinău şi Bălţi. Propunerea privind constituirea celor două grupuri a venit de la deputaţii din fracţiunea parlamentara a PLDM: Vlad Filat, Tudor Deliu, George Mocanu şi Maria Ciobanu.

Grupurile vor fi formate din câte nouă deputaţi, reprezentanţi ai tuturor formaţiunilor politice care au acces în Parlament.

Potrivit iniţiativelor legislative, în termen de 60 de zile, cele două grupuri vor elabora proiectele de lege privind statutul municipiului Chişinău şi cel al municipiului Bălţi, iar ulterior le vor prezenta Parlamentului spre adoptare.

Deputaţii care vor face parte din grupul de lucru pentru elaborarea proiectului de lege privind statutul municipiului Chişinău vor defini care sunt principiile de organizare şi funcţionare a municipiului Chişinău şi a unităţilor administrativ-teritoriale din componenţa acestuia; competenţele consiliului municipal; atribuţiile primarului, viceprimarilor municipiului; secretarului consiliului municipal; pretorilor, a vicepretorilor şi principalele sarcini ale preturilor; modalitatea de formare a patrimoniului municipiului şi de gestionare a acestuia şi alte elemente care pot avea importanţă pentru buna funcţionare a autorităţii administrativ-teritoriale.

De cealaltă parte, legislatorii din grupul care vor elabora iniţiativa privind statutul municipiului Bălţi vor stabili principiile generale de organizare şi funcţionare a celui mai important oraş din partea de nord a republicii, proces care trenează începând cu anul 2012, când Parlamentul a adoptat Legea prin care municipiul Bălţi a fost trecut în categoria autorităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi.

Elaborarea celor două proiecte de lege nu va necesita surse financiare suplimentare, deoarece în scopul îndeplinirii sarcinilor sale, grupul de lucru poate antrena specialişti din cadrul secretariatului Parlamentului, reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, experţi independenţi, precum şi organizaţii neguvernamentale de specialitate.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat a avut o convorbire telefonică cu Joseph Daul Concert de excepţie pentru femeile liberal-democrate