Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat a avut o convorbire telefonică cu Joseph Daul

|versiune pentru tipar||
PLDM / 25 martie 2015
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat a avut astăzi o discuţie telefonică cu Joseph Daul, Preşedintele Partidului Popular European, care se înscrie în cadrul dialogului permanent stabilit între cei doi lideri.

În timpul discuţiei au fost evocate subiectele principale ale actualităţii politice interne, inclusiv în contextul geopolitic regional. În special au fost abordate situaţia din Găgăuzia după alegerile Başcanului, pregătirile pentru alegerile locale, inclusiv adoptarea legii privind finanţarea partidelor politice, dar şi acţiunile ce vor fi întreprinse pentru asigurarea securităţii informaţionale a ţării.

Un alt subiect important al convorbirii l-a constituit concluziile Summitului Partidului Popular European desfăşurat pe 19 martie la care, împreună cu cei mai importanţi lideri europeni, a participat în numele PLDM, Prim-ministrul Chiril Gaburici. În acest context, Preşedintele Joseph Daul a reînnoit sprijinul pe care PPE îl acordă Partidului Liberal Democrat din Moldova, unicul reprezentant al Moldovei în cea mai mare familie politică europeană.

Cei doi lideri au convenit că prioritatea absolută trebuie să fie asigurarea coeziunii ţării şi continuarea reformelor pentru integrarea europeană. Aceste rezultate nu pot fi atinse decît prin reunirea şi nu prin divizarea forţelor politice care împărtăşesc acelaşi obiectiv.

Joseph Daul a menţionat că PPE va fi alături de PLDM, ca de altfel aşa cum a făcut dintotdeauna, şi în timpul apropriatei campanii pentru alegerile locale.

Sursa: www.pldm.md

TLDM a primit premiul pentru promovarea valorilor europene Edgars Rinkevics: Letonia a fost şi va fi împreună cu Moldova