Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLR

Discursul doamnei Ana Guţu, în numele grupului politic ALDE, în timpul dezbaterii libere din 7 aprilie 2014, la APCE

|versiune pentru tipar||
PLR / 7 aprilie 2014
Partidul Liberal Reformator

Doamnă Preşedinte, distinşi colegi,

În numele grupului politic ALDE aş vrea să atrag atenţia la situaţia ieşită din comun, care s-a creat în zona separatistă a Republicii Moldova — Transnistria, unde pe lângă încălcările constante ale drepturilor omului, în ultima vreme am fost martori şi la încălcarea dreptului fundamental de a învăţa în limba maternă. Este vorba despre elevii celor 8 şcoli cu predare în limba română, pe care autorităţile autoproclamate ale Transnistriei le persecută în mod constant.

Acum două luni, directorul liceului român din Tiraspol, Dl. Ion Iovcev a fost arestat şi i s-au confiscat banii, care erau de fapt salariile profesorilor liceului. Trebuie să menţionăm că elevii care învaţă la liceul român din Tiraspol, dar şi părinţii acestora sunt supuşi presiunilor, cum ar fi: blocarea liceelor în prima zi de şcoală, evacuarea elevilor şi profesorilor din clădirea liceului şi amplasarea acestora în clădiri inadecvate pentru procesul de studii. Condiţia recentă a autorităţilor separatiste, pentru a permite funcţionarea şcolilor de limbă română, a fost achitarea impozitelor în bugetul zonei separatiste, fapt inacceptabil, căci profesorii îşi achită impozitele în bugetul Republicii Moldova.

Aceste provocări constante şi în ultima vreme accentuate, ţinând cont de contextul regional complicat, şi anume anexarea Crimeii de către Rusia, reprezintă aplicarea politicii ruse în această zonă de conflict îngheţat, căci Rusia e cea care alimentează financiar şi ideologic regimul de marionetă de la Tiraspol. Rusia a fost condamnată la CEDO în cazul şcolilor române contra Guvernului rus. Din păcate, efectul acestei condamnări a avut consecinţe şi mai grave asupra destinului şcolarilor.

Proaspăta ameninţare a regimului este aceea de a închide cele 8 şcoli de limbă română începând cu 1 septembrie 2014, de fapt, scopul regimului separatist este să alunge cu totul elevii, care vor să înveţe în limba maternă. Precizăm că în Transnistria, conform legislaţiei acestei zone separatiste, există trei limbi oficiale: limba rusă, limba ucraineană şi limba moldovenească în baza alfabetului chirilic — o invenţie sovietică, pe care separatiştii de la Tiraspol vor să o menţină în viaţă. De fapt, nici această invenţie sovietică nu funcţionează, deoarece unica limba vorbită în zona separatistă este cea rusă.

Autorităţile autoproclamate ale Transnistriei urmăresc scopul unei politici de epurare etnică, o politică neo-fascistă, căci acesta este calificativul adecvat al acestei politici.

Situaţia este similară în Abkhazia, regiune georgiană ocupată actualmente de Rusia. Anume, în regiunea Gali, elevilor georgieni li se neagă în mod constant dreptul de a utiliza limba georgiană în învăţământul şcolar. Părinţii elevilor şi profesorii sunt ameninţaţi că vor fi expulzaţi din regiune daă vor folosi limba georgiană în procesul educaţional.

Din păcate, Rusia, continuă să sfideze toate rezoluţiile organizaţiilor internaţionale, precum ar fi OSCE, ONU, inclusiv şi cele ale APCE, care cheamă la retragerea armatei ruse de pe teritoriul suveran şi integru al Republicii Moldova, al Georgiei, şi de curând, va figura aceeaşi cerinţă şi în privinţa Ucrainei.

Vă aduc la cunoştinţă faptul că în state membre ale CoE, în zone separatiste autoproclamate, copii trebuie să lupte zilnic pentru a avea acces la educaţie în limba lor maternă — limba română şi limba georgiană. Pentru ei, a avea o carte în limba maternă constituie un act de curaj şi mândrie. Această situaţie inacceptabilă şi contravine normelor europene, Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Astfel, vă chem să fiţi solidari cu aceşti copii, cu părinţii şi profesorii lor, deoarece acesta este puţinul care-l putem face pentru ei!

Vă mulţumesc pentru atenţie!

Departamentul de Comunicare al PLR
Sursa: www.plr.md

Au avut loc Conferinţele Teritoriale ale Partidului Liberal Reformator din Ialoveni şi Ştefan Vodă Tinerii liberal reformatori au comemorat evenimentele din 7 aprilie 2009