Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLR

Deputaţii liberal reformatori au avut o întrevedere oficială cu Călin Popescu-Tăriceanu, Preşedintele Senatului României

|versiune pentru tipar||
PLR / 7 mai 2014
Partidul Liberal Reformator

La 7 mai 2014 la Palatul Republicii a avut loc întrevederea membrilor Comisiei Politică Externă şi Integrare Europeană cu Preşedintele Senatului României Călin Popescu-Tăriceanu. Preşedintele Senatului român a fost însoţit de domnul Cristian David, preşedintele Comsiiei senatului pentru afaceri europene. La întrevedere au participat şi alţi deputaţi din Parlamentul Republicii Moldova din fracţiunile PLR, PLDM şi PD.

În discursul său de salut, preşedintele CPIE Ana Guţu, a trecut în revistă priorităţile politice ale Coaliţiei Pro Europene, una din ele fiind ratificarea Acordului de Asociere a RM la UE în luna iunie a acestui an în Parlamentul RM.

Preşedintele Senatului României a reiterat susţinerea plenară de către România a parcursului european al RM şi a asigurat că Senatul României va fi prima cameră a Parlamentului român care va ratifica acest Acord. Călin Popescu-Tăriceanu a menţionat că pledează pentru proiecte pragmatice de conexiune economică între cele două state frăţeşti.

Deputaţii din Parlamentul RM au fost curioşi să afle detalii din experienţa României în materie de absorbţie a fondurilor europene dar şi despre posibilităţile de creare a unui spaţiu informaţional românesc comun între cele două state.

Sursa: www.plr.md

Declaraţia PLR despre BEM şi concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău Conferinţa “Reforme şi guvernare eficientă în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova” organizată de PLR şi ISL