Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPNL

PNL rămîne un partid al oamenilor care au convingeri ferme

|versiune pentru tipar||
PNL / 4 octombrie 2011
Partidul Naţional Liberal

Simbata, 1 octombrie, a avut loc sedinta DPN, care a decis convocarea congresului al III-lea al PNL si norma de reprezentare a delegatilor la for. Prezentam raportul BPC pt perioada de activitate.

Raport despre activitatea PNL intre 29 iunie si 30 septembrie 2011

Stimati membri ai DPN, stimati inivitati,

Sedinta trecuta a Delegatiei a avut loc pe 28 iunie, cind am organizat si o manifestare consacrata memoriei basarabenilor supusi represiunilor comuniste dupa raptul Basarabiei, pe 28 iunie 1940, in baza criminalului Pact Molotov-Ribbentrop.

Tot atunci am incercat un bilant al alegerilor locale, care, practic, au incheiat ciclul de patru ani de activitate a PNL, de la formarea sa, pe 16 decembrie 2006, inregistrarea pe 3 februarie 2007, si participarea la alegerile locale din acelasi an, 2007.

Dupa logica sanatoasa a ciclurilor politice, desigur, un partid, format si pus pe consolidare, are nevoie de extindere, de atragere a oamenilor avind anumite convingeri si principii, dar si de sprijin financiar, ca sa fie tot mai votat peste un patru ani, intr-un scrutin parlamentar si unul local. Noi, in acesti patru ani, cum spuneam si cu alte ocazii si cum ne-o demonstreaza faptele, am avut doua scrutine locale, trei scrutine parlamentare si un referendum. E greu, e mult, rezultatele nu sint cele asteptate, mai ales ca am pus poate cel mai serios si cel mai sincer umarul la rasturnarea dictaturii rosii, ai carei reprezentanti, insa, cu gruparea lor antieuropeana, prin evolutiile din ultimii doi ani, vedem ca se tine scai de societatea noastra, ce nu mai poate scapa de riscul revenirii comunistilor-capitalisti la Putere. Iata ca factori europeni caracterizeaza si regimul de dupa 28 noiembrie din Republica Moldova drept unul de “capitalism cumatrist”.

Tocmai acesta e contextul in care PNL si-a desfasurat activitatea in ultimii aproape cinci ani. Fiind cel mai aprig luptator contra totalitarismului si a dictaturii comuniste, PNL nu a reusit, insa, sa obtina mandatul de trecere inParlament din partea oamenilor, insaraciti cu buna stiinta de catre guvernanti si de catre partidele pretins liberale si democratice, care le cumpara voturile si le inseala, apoi, sperantele. Oamenii au ajuns sa se bucure de alegeri ca sa mai cistige un ban, neintelegind ce risca prin votul vindut, si nu exprimat liber.

Asa se intimpla ca PNL, devenit mai cunoscut, se plaseaza chiar si in sondajele controlate, din buzunarul Puterii, ca al cincilea partid in top dupa cele parlamentare, insa, la votare, nu isi mentine pozitia, pentru ca, inainte de alegeri, autorii sondajelor nu ne includ in chestionar, sa nu ne vada alegatorii, iar votul nu e unul de vointa, ci unul de ratiune gresita, plus ca voturile partidelor extraparlamentare sint furate. Ne-o arata si ecourile din comisiile electorale, ai caror membri asteapta, in alegeri desfasurate intr-o societate devastata, o bucata de piine si cu unt.

In pofida acestui fapt, PNL ramine cu membri-oameni de principii, de convingeri, spre deosebire de “activistii” ce haladuiesc pe spectrul politic, ajungind de la comunisti si pepcedisti la PL, apoi tot ei schimbindu-si radical directia, cind vintul nu mai sufla in pupa liberala. Nu mai spun de PLDM si PD, care s-au ticsit de comunisti oportunisti, gata miine sa paraseasca aceste partide, daca vor simti ca mirosul treucii vine de la alta formatiune.

Da, sint partide care isi fac misiunea civica, nu cea de inavutire, ascunsa dupa termenul pretins elegant — de “pragmatism”. PNL este si va ramine, sper, un asemenea partid, care va spune ce gindeste, care va incerca mereu, cu mijloacele sale, fara televiziuni in buzunar, sa trezeasca alegatorii. Un partid cu un nucleu de oameni constant, ce nu-si tradeaza platforma, este de multe ori mai pretios decit partidele-trufanda, care astazi sint si miine — ba, pentru ca isi erodeaza imaginea din cauza guvernarii pricepute doar la coruptie, raiderism si la lupta pentru ierarhii oligarhice. Am mai cunoscut asemenea fenomene — PDAM, AMN, care, din partide mari, aflate si la guvernare, au ajuns extraparlamentare. PNL este pe un drum invers.

Nu spunem asta drept justificare, pentru ca nu urmarim interese si dividende. Dar ne bucuram ca, si dupa alegerile locale, nucleul nostru se pastreaza, ca vine lume buna si partidul se consolideaza.

Vedem cu totii zbaterile Aliantei pentru Integrarea Europeana. Daca ea ar fi unita, PCRM ar avea un alt comportament, insa diversitatea prea mare de pozitii a componentelor AIE-2 ii incurajeaza pe comunisti sa avanseze si sa atace, in conditiile cind situatia economica si sociala nu sint favorabile celor ce au promis reforme. Comunistii au speculat mereu si au avut un comportament populist, insa liderii AIE-2 nu gasesc puterea si taria sa treaca fiecare peste ambitiile personale, sa inceapa a construi un stat de drept, nu unul mafiot, dupa exemplul Rusiei. La ce sa ne asteptam cind chiar premierul Filat il invoca, intr-un interviu acordat presei ruse, pe Putin ca model politic? Ce sa asteptam de la aceste persoane? Ce preocupari au ele? Intrebam, pentru ca si noi, PNL, in 2009, noi i-am sprijinit pe cei ce astazi incearca sa ne conduca, insa, deocamdata fara rezultat.

Recunoastem, dupa sedinta din 28 iunie, am avut o munca mai restrinsa, staful a plecat in concediu, dar am am avut implicari constante in viata publica, despre care vom relata, mai ales ca avem si invitati, pe care ni-i dorim prieteni in echipa si vrem ca si ei sa ne cunoasca activitatile.

Am continuat sa fim activi, chiar daca nu ne-a fost usor in aceasta vara. Dupa niste alegeri locale extrem de dificile, personal, ca presedinte de partid de patru ani, cu intreruperi juridice impuse, sint multumita ca PNL a participat la acest scrutin si ca sintem azi impreuna, cu toate dezamagirile noastre. Desigur, unii primari s-au folosit de entitatea noastra si s-au lasat atrasi in alte partide dupa alegeri. Eu le doresc succes si sa nu aiba mustrari de constiinta, sa faca lucruri bune pentru comunitatile ce le-au incredintat mandatul. Imi propun sa ii vizitez personal si sa le doresc succes pentru urmatorii patru ani.

Dintre partidele extraparlamentare comparabile astazi cu noi ar fi PPCD si PSD. Primii au cooperat si s-au aliat cu PCRM , ceilalti se tot aburca pe segmentul sting spre Parlament. Mai bine s-ar uni cu PCRM, vedem ca au bani pentru pancarte antiNATO si antiUE. Cum sa nu aiba daca liderul social-democrat, businessmanul Victor Selin, e pe picior scurt cu Primaria Chisinau, ce ii semneaza autorizatii favorabile in plan banesc. Societatea sa comerciala plateste o arenda simbolica pentru un teren mare de-a lungul strazii Banulescu-Bodoni, unde se vind flori, pentru care nici nu prea achita impozite. Astfel, Selin si Coropceanu pot plati pancarte uriase prin care PSD, iata, ne anunta ca vrea o Moldova ca o Elvetie — fara UE si fara NATO. Uitind sa spuna ca acolo oamenii de afaceri platesc impozite, de aceea au raiul pe pamint. Noi nu ne compara cu social-democratii, numai ca in sondaje am revenit pe prima pozitie dupa partidele parlamentare, ceea ce inseamna ca avem potential electoral si raminem in ascensiune.

Dintre partidele din R.Moldova numai doua au corespondente nominale in Romania — ca simboluri si plasare pe spectrul politic — PNL si PSD, care, iata, in Romania, sint impreuna, in Uniunea Social-Liberala. Noi aici nu putem fi, pentru ca avem orientari politice diferite. Avind in vedere, insa, ca, in curind, vor avea loc alegeri parlamentare in Romania, asteptam cu nerabdare sa vedem cine si ce partide de la noi vor sprijini partide din Romania. Vara, cind am fost la o actiune la invitatia doamnelor din PNL, la Iasi, cineva dintre ele ne-a spus ca PL-ul deja ar dori sa il cam abandoneze pe Traian Basescu si PD-L-ul si sa se apropie de PNL. Dincolo de faptul ca am fost, chiar nesolicitati, mereu alaturi de PNL din Romania, am salutat, doar noi, si pozitia lui Traian Basescu, atunci cind el a facut declaratii dure contra pozitiei Rusiei in ideea adevarului istoric despre Basarabia si contra liderilor politici de la noi care se fac a nu-l cunoaste. Nu mai spunem de Istoria Romanilor, pe care am aparat-o si prin declaratie, si prin aparitii la TV, chiar daca in acel moment eram, de fapt, la spital.

Pentru a trece la expunerea altor actiuni, doresc sa precizez — pentru cine inca nu stie: pozitia noastra in raport cu PL si o eventuala unificare acceptabila cu ei a fost, pina nu demult, ca am fi acceptat-o, in conditiile — noi nu pretindem la presedintia formatiunii unificate, insa formatiunea rezultata trebuie sa se numeasca obligatoriu PNL si aiba Sigla Sageata. Ce vom decide mai departe — ne revine si o vom face impreuna. La ultima sedinta a BPC am avut o discutie de vreo patru ore, foarte buna, despre probleme vitale legate de PNL si le multumesc atit colegiloir mai experimentati, cit si celor mai tineri, pentru discutiile sincere si profunde. Numai asa putem avea garantia ca vom gresi mai putin.

Desigur, nu uitam insistenta cu care Mihai Ghimpu a spus ca PNL, prin mesajul unionist, i-a impiedicat PL-ului sa ia mai multe procente in alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 si in alegerile locale din 2011. Nu uitam nici cum Chirtoaca nu ne-a permis sa ne afisam pe mijloacele de transport urban agitatia unionista, ca sa nu se “buntuluiasca lumea” — ca sa vezi! Agitatie pentru care facusem toate transferurile — bani recuperati apoi mai greu… Asta e cu fariseismul la pretinsii romani si pretinsii liberali.

In ultimele trei luni am avut reactii constante in spatiul mediatic la toate evenimentele importante. Am avut o consistenta sedinta a BPC si le multumesc mult colegilor pentru contributia adusa la documentul amplu si concret al PNL prezentat cabinetului premierului Filat in cadrul ziselor consultari si cu partidele extraparlamentare, consultari in legatura cu care nu am vrut sa fim folositi in jocurile murdare din Alianta. Consider ca am reusit sa ne pastram demnitatea si fata, pentru a nu ne inscrie structurilor de buzunar ce au mers si au facut figuratie la Imparatul verde. Am oferit, ca intotdeauna, sugestii concrete in cadrul consultarilor, in special privind imbunatatirea administrarii fiscale, libertatea de exprimare si reintroducerea minutului gratis pentru publicitate electorala, anulat la initiativa PL si PLDM — ca partidele extraparlamentare sa nu poata avea deloc publicitate electorala, cind cea comerciala costa 600 euro minutul. Toate materialele sint pe site-ul PNL, mereu completat de stafistii nostri. In legatura cu aceste consultari am avut si o conferinta de presa in care am declarat ca a conduce un Guvern de coalitie nu e usor si daca poti — bine, daca nu — pleaca, pentru ca Alianta e din trei partide si e nevoie de multa rabdare, dialog si transparenta in activitate, pentru a nu deraia spre metode autoritariste. Nu cred ca staful-centru analitic al AIE-2 ar avea capacitatea sa mestece bine sugestiile PNL, numai ca lumea intelege lipsa efectului lor pe propria piele. Ne-am expus aceste pozitii si intr-un numar suficient de emisiuni televizate, la care am participat ca invitati. Au mai fost invitati, la diferite emisiuni, ca reprezentanti ai PNL si dna Alexandra Can, si dl Sergiu Afanasiu.

Am avut diferite solicitari in aceste trei luni. Un consilier local al nostru, care lupta impotriva deturnarii de fonduri publice in localitate, s-a pomenit amenintat si intimidat. Am intervenit pe linga Procurorul General, care a dispus primului sau vice sa il primeasca.

Filip Druta, reprezentantul nostru la CEC si in instantele de judecata, ca si Andrei Versilov, un membru mai nou al PNL, au depus multe eforturi prin instantele de judecata, la care am participat inca pe durata unei luni si jumatate dupa incheierea alegerilor, ca sa se anunte un scrutin pentru alegerea administratiei publice locale si la Tighina, in alte localitati din zona ocupata de armata rusa. Nu am gasit dreptatea in justitie deocamdata. Acum a fost prezentat un proiect de lege cu privire la alegerile in zona nistreana, eu nu am mari sperante ca, in pofida promisiunilor si incurajarilor din partea diferitilor reprezentanti ai AIE-2, se va ajunge la votarea lui ca lege.

Astfel dupa tematica nistreana, consultari cu premierul Filat si apararea Istoriei Romanilor, despre care Presedintele Romaniei a spus ca “nu ne suparam, dar vom tine minte”, ne-am expus pozitia si in conferinta de presa despre decizia Curtii Constitutionale privind inadmisbilitatea votarii sefului statului cu o alta majoritate decit cea indicata in Constitutie, am vorbit despre implicarea unor alesi locali in activitatile zise “raider”, ce inseamna, in fond, incercarea de acaparare fortata a bunurilor sau a proprietatii private a cuiva. Parerea noastra este ca aceasta falsa lupta “antiraider” in sinul Aliantei este doar o incercare de modificare a ierarhiei oligarhice in Republica Moldova — adica unul, din Arcul guvernamental, sa aiba mai multe bunuri decit altul, care a avut pina acum. Nimic altceva.

Un capitol aparte l-a constituit aniversarea a 20-a de la proclamarea Independentei celui de-al doilea stat romanesc. Da, ne-a venit si noua invitatia la solemnitatile prilejuite de aniversare, ce-i drept, peste o luna si nu o mai putem onora….

In 2008 noi am depus flori la Monumentul Stefan cel Mare si Sfint si ne-am organizat o receptie pentru echipa nationala a partidului la restaurant. Asta dupa ce, in acelasi an, am sarbatorit Ziua Europei la 9 mai in Scuarul Europei si am dansat Hora Unirii.

Insa, incepind din acest an, cind dezamagirea de fortele politice de la Guvernare si din Opozitie atinge apogeul, iar pozitiile unora dintre ele se aseamana, fie ca sint in AIE sau ca e vorba de PCRM — ne referim la atitudinea fata de 9 mai, 22, 28 iunie, 23–24 august, — am decis sa nu mai aniversam, ci sa comemoram deja, cei 20 de ani de la proclamarea Independentei, care numai Independenta nu e. Adica, Republica Moldova a ramas independenta fata de Romania, de UE si de NATO, dar dependenta cu mult succes de Kremlin.

De aceea, am spus — pornind si de la pozitia noastra unionista, pe care vrem sa o legiferam in noua Redactie a programului — e nevoie sa fie declansate in societate discutii legate de prezentul si viitorul celui de-al doilea stat romanesc! Mai ales ca mai multi intelectuali de marca de la noi, citi au mai ramas neoportunisti, cum ar fi, de exemplu, scriitorul Vladimir Besleaga, considera ca nu mai poti face stat din aceasta mina de oameni blestemati de soarta si adusi la conditia de sclavi.

Am reiterat aceasta pozitie si expunind recent pozitia noastra recent in contextul nealegerii sefului statului si al posibilelor alegeri anticipate, cu eventuala pregatire a noului proiect de Constitutie, ocazie cu care ar trebui declansate discutii despre soarta si consistenta acestui stat in afara granitelor istorice ale Romaniei. Personal, nu mai cred in viabilitatea sa, iar comunistii — desi spun de statalitate — nu contribuie la incheierea procesului de alegere a sefului acestui stat. Ei vor revenirea la putere, ca sa mai fure ce a mai ramas nefurat, mai ales ca nimeni nu i-a tras la raspundere pentru matrapazlicurile din cei 10 ani de guvernare de dupa rasturnarea Aliantei pentru Democratie si Reforme in 1999.

Recent, la Radio Moldova a fost inaugurat o emisiune “Contrapunct” cu Eduard Maceac, la care incep sa fie invitate si partidele extraparlamentare. Am participat miercurea trecuta si a fost o emisiune buna, la care au mai fost reprezentantii PL si PCRM. Este prima aparitie a PNL la Radio-Moldova dupa alegerile lcoale. Desigur, Radioteleviziunea publica nu a devenit publica, ci sta sub controlul, cred eu, al PLDM, care nu prea doreste venirea partidelor extraparlamentare la emisiunile platite de noi toti, contribuabilii.

Intre altele, deputatelul PL-ist Valeriu Munteanu, din Floreni, Anenii-Noi, a carui casa a crescut acolo odata cu scoala, reparata din bani publici, a vorbit de “partidute micute”. Ca sa vezi — ca o fi si “partidute mari”, nu? Termenul corect e “partid extraparlamentar” si asa sa le cereti tuturor sa se exprime corect. Pacat ca un deputat nu stie, plus ca vine de la PL — un partid despre care nu mi-a putut raspunde ce a fost pina in 2007 — “partidut” — “mare” sau “micut” -, “partidutel”, “partidoi” sau “partid”…

Vreau sa va informez ca avem raioane unde structurile noastre nu si-au intrerupt activitatea, au publicat materiale in numele PNL, este vorba de Ungheni, Orhei, Leova, Cantemir. Vreau sa le multumesc si sa constat ca nu toti au rezistenta necesara, insa exemplul bun trebuie mentionat.

Am avut, la solicitarea respectivilor, o intilnire cu un grup de fosti deputati in primul Parlament democratic, dezmagiti de actuala guvernare, care, muncind ei in rindul celor plecati de acasa prin Italia, Spania, nu s-au ales decit cu indiferenta. Si acest grup a ajuns la opinia ca este necesara reintregirea neamului romanesc pentru a fi restabilit adevarul istoric si a se asigura supravietuirea basarabenilor. Noi ii asteptam in PNL si ne bucuram pentru interesul manifestat pentru pozitia noastra.

Impreuna cu doi colegi din BPC am fost la Comrat, la invitatia ce ne-a fost facuta si mare ne-a fost surpriza sa ne intilnim cu unii dintre cei 182 de votanti ai PNL, care — gagauzi sau bulgari fiind — isi redobindesc cetatenia romana si vor unificarea celor doua state romanesti. Unii ne iau in deridere cind zicem asta, dar sa va spuna dna Bolboceanu si dl Revenco si cum a fost. Astazi il avem aici pe cel care ne-a invitat si care isi propune sa faca grupuri de sprijin in Comrat, Ceadir-Lunga, Vulcanesti. Am transmis opiniei publice doleanta gagauzilor de a avea un consulat romanesc la Comrat si am inteles, inca, o data, ce manipulari se fac in conditiile cind oamenii au alte preocupari — de a supravietui si care si-au depasit demult intoleranta fata de romanii din ambele state romanesti. Apropo, dl ex-premier Mircea Druc m-a sunat de la Bucuresti si a tinut sa ma felicite personal pentru articolul scris dupa intilnirea de la Comrat.

Avem oferte de la colectivul unei reviste si de la o Televiziune, ce doresc implicarea noastra cu tematica reintregirii neamului romanesc, potrivit unui plan, care sa includa si deplasarea prin teritoriu. Urmeaza sa ne mai revenim, ca sa ne gindim si la aceasta.

Stim reactia oamenilor la zisele optimizari in sistemul educational. Din pacate, reformele revin democratilor si — dupa alegeri locale — cind au luat puterea in unele raioane, iar in altele s-au coalizat cu PCRM — nu vad de ce guvernantii nu ar reduce din deturnarile de fonduri, pe care le arata mai noua componenta a Curtii de Conturi, ca sa ajunga bani pentru functionarea ca ceasul a transportului copiiilor la alte scoli zilnic la lectii, iar cadrele pedagogice sa fie reintegrate, intr-o forma sau alta, in sistemul de invatamint. M-am referit la asta, pentru ca si noi venim din sistemul educational si este dureroasa dezamagirea profesorilor de reformele promovate fara pregatirea necesara.

Ne-am referi si la capitolul nondiscriminare, biserica si islam. Este pacat ca s-a facut din toate instrument de concurenta intre partide si lideri politici. Incercarea lui Filat de a da vina pe Sandu Tanase pentru inregistrarea cultului islamic nu este demna si, daca i-a promis Bisericii ruse conduse de Vladimir Kantarean sa anuleze inregistrarea — de ce nu o face? Sau nu trebuia sa zica, fapt ce arata ca Filat urmareste sa ii treaca lui Tanase cheful de a-i mai fi concurent politic. Ma tem ca nu i-a reusit lui Filat jocul. Insa sa ajunga Biserica sa ii anatemizeze pe unii lideri politici chiar ca e posibil numai la noi. Asta e pentru ca Biserica e implicata in toate jocurile politice murdare si pentru ca e unul dintre rolurile ei, dictate de Biserica rusa a lui Kirill. Intre altele, ar trebui ca PNL sa protesteze contra acestei vizite de patron bisericesc al lui Kirill in cel de-al doilea stat romanesc, dar si Mitropolia Basarabiei nu ar trebui sa stea ca simplu observator a ceea ce se intimpla pe tarimul politico-religios in cel de-al doilea stat romanesc.

Sper ca toate aceste jocuri periculoase, pe muchie de cutit, ale lui Filat, sa conduca la faptul ca lumea sa priceapa ca avem de a face cu farisei in politica, si nu cu oameni de stat responsabili. Nu inzadar numai in Cantemir PLDM a luat in locale 6000 voturi comparativ cu cele 9300 voturi din parlamentarele anticipate. In felul acesta, cele 14 de procente de incredere in PNL, conform sondajului IRI si Gallup, se vor transforma, macar partial, in rezultate electorale, pragul fiind de 4 procente.

Populismul si PR-ismul inimaginabile folosite de Filat si Chirtoaca nu pot tine de decizii si actiuni, de rezultate si fapte concrete. In conditiile cind Chirtoaca, la primarie, printr-un tender cu semne de intrebare, fara prea multa transparenta, cedeaza constructia de drumuri unei societati conduse personal sau de apropiatii lui Kirill Petrovici Lucinschi, fara o lopata, dar cu un tata-misto, ne intrem — la ce sa ne mai asteptam? Lui Kirill, care e deputat PLDM, cind PL parca e in lupta cu PLDM… Nu e vorba oare de niste jocuri pentru noi, prostii? Sau de mai vechile, dar reusit dositele, relatii dintre gasca liberala si Piotr Kirillovici, care provin din primul Parlament democratic, de la “varianta zero” pentru obtinerea cetateniei moldovenesti de catre rusolingvi, care au pus 14 ani la Putere guvernari retrograde, ce ne-au alungat copiii peste hotare, departe de casa si de parinti? Adica in Siberiile occidentale.

Astfel, trebuie sa recunoastem ca actualii guvernanti, in loc sa evite metodele de dirijare a statului, aplicate de comunisti, ei le preiau cu tot cu sistem, spre interesul lor meschin. Asta nu va duce la bine si tot mai multa lume este dezamagita, nemaisperind in viitorul statului creat pe 27 august 1991. Iata, ne-au trebuit 20 de ani sa intelegem acest lucru.

Chiar daca este Curtea de Conturi in buzunarul lui Filat prin acel Serafim Urechean, nimerit in fotoliu caldut si care numara banii, aceasta arata intreg dezastrul cu deturnaerea banului public si dupa ce au plecat de la putere comunistii. In felul acesta, Parlamentul, care si-a reluat activitatea, ar avea multe de facut si multa legislatie de modificat, numai ca nu are acest interes. Oricum, Curtea Constitutionala a oferit o serie de subiecte si prioritati de modificare a legislatiei, in privinta inaspririi disciplinei fiscale, pierderile sint de milioane si miliarde de lei, deturnate de baietii “jmecheri”.

Noi, PNL, ne-am expus viziunea asupra prioritatilor legislative si politice, fiind vorba de:

  1. Prevederile din Programul AIE-2 in directia apropierii de dezideratul semnarii Acordului de asociere la UE.
  2. Crearea premizelor pentru libera circulatie in Europa a cetatenilor R.Moldova, prin realizarea planului propus de UE — optimizarea vamii, securizarea frontierei, anihilarea efectelor ocuparii teritoriului nistrean de armata rusa, care protejeaza regimul separatist, cu ai carui lideri criminali se imbratiseaza Filat
  3. Adoptarea masurilor de protectie a categoriilor defavorizate in contextul scumpirii gazelor
  4. Reforma justitiei, unde domina, in continuare, dezastrul
  5. Revizuirea Legii cu privire la administratia publica locala, in ideea descentralizarii si asigurarii autonomiei financiare
  6. Pregatirea eventuala a unei noi Constitutii, unde sa figureze denumirea corecta a limbii, in art.13, dar si sa fie modificat art.11, prin care sa se permita aderarea la blocuri militare, noi dorind ca acesta sa fie NATO
  7. Crearea unui climat investional favorabil fluxurilor banesti occidentale, care vor conduce la aparitia locurilor de munca
  8. Inceperea efectiva si eficienta a lichidarii coruptiei in toate sferele si domeniile, structurile si institutiile, incepind cu primaria unui sat mic si terminind cu primaria lui Dorin Chirtoaca si Guvernul AIE-2. Coruptia ameninta securitatea si existenta statului, totul e putred si sint implicati in schemele frauduloase toti decidentii si justitia de sus si pina jos.

Ce isi propune PNL in continuare?

Asa s-a intimplat in acesti patru ani, incepind cu inregistrarea PNL la Ministerul Justitiei, care s-a produs in ultima zi conform legii, in ultima ora, PCRM oscilind mult pina a luat decizia, asa s-a intimplat ulterior, ca am tot functionat in acesti ani prin lupte juridice. Fie ca e vorba de congresul al doilea, ca e vorba de publicitatea noastra electorala unionista, de spotul electoral unionist, ca e vorba de program, statut, interpretarea lor.

Mai concret: Noi nu sintem Parlamentul ca sa nu facem congresul pentru ca nu stim pe cine punem presedinte. Il facem ca asa prevede Statutul, pe care tot il vom modifica. Il vom simplifica si il vom face mai accesibili noilor membri. Noi vom decide care vor fi organismele de conducere si presedintele, vicepresedintii. Ginditi-va si decidem. Dar Statutul ne impune sa stabilim data congresului cu 60 de zile inainte, asat facem si, dupa aceasta sedinta, DPN putem considera ca si-a facut datoria statutara.

Din aceasta zi declansam pregatirea pentru congres, sa fim la zi cu respectarea Legii cu privire la partide, cu Statutul si cu grija pentru incadrarea legala a partidului din care facem parte.

Va adresam rugamintea sa convocati Delegatiile Politice Teritoriale si sa desemnati delegatii la Congres, sa va pregatiti sa veniti cu cei mai buni membri ai PNL. Noi avem o misiune grea — sa modificam Statutul si Programul, ca sa introducem obiectivul luptei pentru reintregirea neamului romanesc, pentru care lupta azi doar oamenii cu verticalitate si demnitate nationala.

Staful va ajuta in toate. Sigur, nu stim ce va fi in doua luni in R.Moldova, insa noi trebuie sa fim pregatiti inclusiv pentru alegeri anticipate. Stabilim, cu 60 de zile inainte, data congresului pe 3 decembrie, la doua zile dupa Ziua nationala a Romaniei, 1 Decembrie. Ne dorim succes, va multumesc pentru patru ani de activitate sau mai putin si va invit la dezbateri.

Sursa: www.pnl.md

Comunicat de presă al PNL şi al pătimiţilor în cazul SRL “Avinion Com” Declaraţia PNL în legătură cu vizita Patriarhului Rus în Republica Moldova