Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPNL

Comunicat de presă al Partidului Naţional Liberal

|versiune pentru tipar||
PNL / 1 aprilie 2013
Partidul Naţional Liberal

Pe 30 martie a avut loc şedinţa ordinară a Delegaţiei Politice Naţionale a PNL, care a audiat raportul BPC şi a discutat despre situaţia politică din R.Moldova, adoptînd o declaraţie în acest sens.

Cu mesaje de salut s-au adresat membrilor DPN şi invitaţilor dna Maria Stoianov, poeta, compozitoare şi interpreta, care a participat la marşuri unioniste în anul 2012 şi care este apreciată de membrii PNL, dl Anatol Caraman, locotenent-colonel, cavaler al Ordinului Ştefan cel Mare, preşedintele veteranilor de razboi 1992 “Tiras-Tighina”, Timotei Ţurcanu, coordonator al Consiliului Unirii. Ei au adresat cuvinte de apreciere şi încurajare PNL şi si-au expus viziunile unioniste, precum şi căile de realizare, împreună, a obiectivului Unirii.

În DPN au fost cooptaţi noi membri. A fost prezentat Raportul de activitate, de către preşedintele Vitalia Pavlicenco, şi un proiect de declaraţie, de către vicepreşedintele Anatolie Revenco. În dezbateri, cu propuneri foarte concrete şi luări de cuvînt consistente, au vorbit mai mulţi membri şi invitaţi ai membrii DPN a Partidului Naţional Liberal.

DPN a adoptat o declaraţie privind situaţia politică şi necesitatea coagulării forţelor naţionale proeuropene.

Membrii DPN au mers, apoi, la spectacolul cu lupte daco-romane, care a avut loc în Scuarul Operei Naţionale, prezentat de Terra Dacica Aeterna din Cluj, spectacol oferit cu sprijinul ICR şi al “Acţiunii-2012”.

Declaratia PNL privind necesitatea coagularii fortelor nationale proeuropene

Evenimentele produse în Republica Moldova în ultimele luni arată, dramatic, faptul că această palmă de pamînt rămîne disputată dureros de grupări orientate în direcţii total opuse. Gruparea antiromânească, cea care nu doreşte nici integrarea europeană, se arată mai influentă, mai puternică, dar şi mai cinică, desconsiderînd destinul basarabenilor ţinuţi de decenii şi secole într-o subdezvoltare continuă, acum împrăştiaţi în toată lumea pentru a încerca să supravieţuiască.

PNL a avut mereu o poziţie clară faţă de ceea ce se întîmplă în al doilea stat românesc — arena de luptă inegală între Est şi Vest. Din pacate, din cauza unor poziţii iraţionale ale componentelor coaliţiei de guvernamînt, nu se consolidează pe eşichierul politic o adevarată şi stabile grupare proeuropenă, democratică şi românească.

Mai curînd, se regrupează forţele pretins pragmatic şi “centriste”, dar care, în realitate, sunt forte de stînga, mascate sub denumiri democratice şi liberale. Ele cooperează cu satrapii comunişti, care ne ţin în spaţiul de influenţă al Rusiei. Cercurile imperiale din spatele acestei grupări sunt preocupate să nu se desprindă ireversibil Republica Moldova de CSI şi să nu respingă nişte iluzorii uniuni vamale antieuropene, care nu sunt decît noi modele de aservire a fostelor colonii sovietice, împiedicîndu-le parcursul independent, democratic şi european.

În condiţiile în care reofensivă forţelor de stînga devine tot mai reala, iar reeditarea AIE s-ar produce cu sprijinul transfugilor de la comunişti, forţele româneşti, atît cît sunt ele şi aşa cum sunt ele, trebuie să îşi unească eforturile pentru a contracara tentativa Stîngii de a ne deturna drumul european, spre România. Convingerea profundă a PNL rămîne ca Unirea cu România este legitatea ce se va produce, fiind şi cea mai scurtă cale pentru aderarea R.Moldova la UE şi NATO. Salutăm faptul că unii deputaţi au deja curajul să recunoască acest adevăr prin declaraţii publice.

PNL cheamă forţele dispuse unui dialog să acţioneze, ca să îi adunăm pe o platformă românească şi europeană sigură pe cei dezamăgiţi de actuala guvernare, ca să acţionăm pentru a evita o catastrofă naţională.

Delegaţia Politică Naţională a PNL

Raportul BPC prezentat in sedinta Delegatiei Politice Nationale

Stimati colegi,

Va salut la sedinta statutara a Delegatiei Politice Nationale intr-un inceput de primavara.

In acest an PNL a implinit sase ani de la inregistrarea partidului la Ministerul Justitiei. Consiliul Unirii, in cadrul caruia PNL a reusit sa uneasca mai multe forte romanesti din societatea civila, in special, a implinit un an de activitate si vreau sa va multumesc pentru activitatile desfasurate impreuna in anul trecut.

PNL a avut un an, 2012, extrem de greu, in multe privinte, dar l-a onorat bine ca prestatie. Sigur, ca formatiune politica ce trebuie sa axeze pe structurare si organizare, nu am reusit mare lucru. Si e clar de ce. Noi nu suntem la guvernare, nu facem trafic de influenta, nu se scurg spre noi fluxuri banesti furate de la oamenii sarmani. In Republica Moldova au bani partidele ce fura banul public sau deturneaza fonduri europene.

Daca se spune in Romania ca e greu sa se ridice un partid in concurenta cu partidele parlamentare si consacrate deja, ce sa mai spunem in Republica Moldova, unde ele au transformat politica in business. Este pacat doar de oamenii ce se lasa vinduti si cumparati, dupa care tot ei se lamenteaza ca iarasi au gresit. Ii voteaza pe aceiasi “barbati ai neamului” si ajung sa nu vada dragoste de neam din partea celor votati, nici adevarati barbati, caractere, care sa isi puna in spinare povara destinului si problemele oamenilor. Ei se ocupa doar de propria imbogatire si de preocupare sa ramina la guvernare.

Eu nu voi face azi o analiza profunda a celor ce se intimpla in Republica Moldova. Chiar am sa doresc sa va ascult aici mai activ, ca sa spuneti ce credeti despre ce e in societate, ce spune lumea si cum sa procedam noi.

Vreau sa va multumesc pentru ca sunteti in PNL si nu ati plecat la cei ce gestioneaza troaca publica. Sunt putini la noi care rezista astfel. Lumea e disperata si isi cauta un loc sa supravietuiasca, inclusiv printr-un comportament cu mai putina demnitate, dar este adusa fortat in aceasta ipostaza. Puini oameni liberi si curajosi.

Cu toate acestea, discutiile despre obiectivul nostu, unionist, dupa ce am reusit sa il fixam, prin judecata, in Statutul PNL, capata teren in societate, au loc la si Chisinau, si la Bucuresti, doar ca unionistii ramin dezbinati, cei ce il promoveaza, o fac pe segmente, iar altii fac, la fel ca inainte, unionism de ocazie.

Situatia politica nu este simpla. Insa sa recunostem — nimeni nu a crezut ca vor izbucni astfel evenimentele, dupa Anul Nou, legat de matrapazlicurile celor de la Putere, care au dus la eliminarea reciproca a liderilor AIE, prin implicarea rusinoasa si criminala a comunistilor.

Noi, PNL, am avut un an foarte bun, dar venind iarna, am luat o pauza legat de dificultatile platilor la staf. Ne-am gindit ca putem lucra si acasa, la calculatoare, pentru ca e greu sa circuli si in teritoriu pe drumuri inzapezite.

Insa s-a intimplat ce s-a intimplat, a inceput vinatoarea in Alianta, care s-a terminat cu darimarea visului integrarii europene si cu revenirea in prim-planul politic a comunistilor, cu care toti, pe rind, cocheteaza.

Acum sa ne intrebam ce rol are situatia de acum pentru PNL. Noi am luat mereu atitudine si am zis ca — orice ar fi — comunistii si socialistii nu sunt alternativa la guvernare. Dar daca dodonii si misinii vor intra la putere, intrebarea care se pune este cine sunt cei care ii accepta alaturi la Putere? De ce au mai luptat sa ii dea jos, daca nu se pot descurca fara ei?

PNL a facut declaratii, in situatia creata, anticipind, prin ele, pozitia Presedintelui Nicolae Timofti si a factorilor europeni, care au spus, ca si noi, ca aceasta alianta trebuie sa se reformeze, sa nu readuca la guvernare comunistii, sa inceteze deturnarea banului public si contraband, sa liberalizeze societatea si sa nu mai stea cu fundul in doua luntri. Pentru ca ceea ce s-a intimplat pe 13 februarie la ora 13.00, in anul 2013, fapt recunoscut drept gresit chiar de insusi Filat, nu mai spun de Leanca, nu poate fi decit scenariul rusilor.

In cadrul Consiliului Unirii, PNL a sprijinit pozitia ca Presedintele Timofti sa desemneze un premier technocrat, care sa tempereze rivalitatea liderilor rinzosi ai componentelor AIE.

Analizind la rece, ma intreb: in actuala situatie, cind la Putere sunt partide deloc mai putin corupte decit PCRM, care e sansa partidelor extraparlamentare? Daca in Romania ele nu prea au sanse si, cu mare greu, a trecut in Parlament “Partidul Poporului Dan Diaconescu”, avind si o televiziune, cit ma trebuie sa dezamageasca lumea gruparile de tilhari de la noi, ca sa nu ii mai voteze? Pe de alta parte, apare si intrebarea logica — daca AIE mergea bine, spre UE, nu se uita spre Rusia si avea demnitate, se mai punea problema obiectivului unionist si isi aveau rostul partidele unioniste? Nu stiu ce vor recupera din reformele neinfaptuite partidele din AIE-3, daca vor semna un nou acord si vor face un nou Guvern, cert este ca timpul s-a pierdut pentru societate, dar nu si pentru bugetele formatiunilor lor, gata de noi alegeri anticipate.

In schimb, ca nu cumva sa mai participle formatiuni credibile in alegeri, noi, PNL, ne-am trezit cu mai multe cazuri de persecutare a membrilor nostril, unii fiind “vinati” de Putere pentru ca, cica, ar finanta PNL.

In plan egoist daca ar fi sa judecam, prabusirea sperantei oamenilor in coalitia de guvernamint e favorabila PNL, ca nu din vina noastra s-a intimplat. Mai mult — anul trecut Mihai Ghimpu declara ca noi, unionistii, suntem platiti de Moscova ca sa incurcam si sa torpilam semnarea Acordului de asociere cu UE. Asa sa fie oare? Acum cine le torpileaza semnarea Acordului? Noi, unionistii sinceri si batuti fara mila din dreapta si din stinga, sau ei, cei de la guvernare care se cearta de la trafic de influenta si care servesc, prin aceasta iresponsabilitate, Moscova?

Moscova, foarte bucuroasa ca s-a prabusit Alianta si care impune o alianta cu dodoni si misini, sirbi si greceanici?

Tocmai de aceea, consideram ca este un moment propice pentru reformatarea Dreptei — cu sau fara PL, pentru ca pe PL nu se stie daca se poate miza, pentru a nu lasa sa vina o guvernare de stinga antiromaneasca si antinationala, deoarece cine sunt PLDM si PD am vazut.

Am si avut primele discutii, in acest sens, cu Mihai Godea, cu care am convenit sa continuam discutiile. Sigur, noi am fost mereu corecti in aceasta perioada de cind existam, cu oricine am cooperat. Nu s-a intimplat la fel cu atitudinea fata de noi, de aceea, pentru a face ceva palpabil pentru consolidarea unei autentice Drepte romnesti, proeuropene, se impune multa prudenta.

In perioada urmatoare, daca nu vor fi alegeri anticipate, ne vom axa pe cautarea mijloacelor pentru activitatea partidului, vom negocia cu cine e dispus, fara a ceda Sageata, Logoul si obiectivul unionist. Ne bucuram foarte mult ca deja si deputati din partide pretins liberale din Parlament constientizeaza ca doar Unirea poate rezolva problemele basarabenilor si ne poate salva de haosul si imprevizibilitatea impuse de cercurile imperiale rusesti, pronuntindu-se, in acest sens, deputata PL Ana Gutu si deputata PLDM, Maria Ciobanu.

In decurs de un an si jumatate s-ar putea sa ne structuram organizatiile combinate, pentru aceasta ar fi bine sa aveti fiecare cite un grup sigur de oameni ca nucleu, gata sa isi asume extinderea in commune, daca si cind vor aparea mijloace. Nu e un secret ca fara bani nu faci marea treaba, ca nu s-au mai ridicat, extins ori consolidat actualii guvernanti cu aer. Iar acum au fonduri de tot felul, pe care le folosesc pentru a se perpetua la putere, neavind nevoie de legea privind finantarea partidelor si, daca o si pregatesc, e totuna indreptata impotriva eventualelor noi partide parlamentare. De aici si coruptia, si businessul politic, ce va insemna, nu excludem, in noua lupta, cite vreo mie de dolari per vot.

Din decembrie, de la ultima sedinta a DPN, cind am luat niste decizii si l-am sprijinit pe Gheorghe Vita si pe Cristian David pt Parlamentul Romaniei, noi am lucrat acasa, am sistematizat persoanele ce au fost alaturi de noi in actiunile unioniste, ce ne-au contactat si, poate, au plecat, dar acum revin.

Acum ne-am reluat activitatea si, dupa aceasta DPN, ne vom axa si pe Chisinau, ca sa coagulam lumea pentru viitorul sprijin electoral.

Va propun, acum fara sprijin financiar din partea noastra, sa va analizati contactele, prietenii, rudele si sa vedeti poate sunt mai multi dintre ei verticali, dar si dezamagiti total si dezgustati de actualii guvernanti, care fac circ si propaga promisiuni false si minciuni, gen regimul liberalizat de vize, despre care am spus, de la bun inceput, ca nu poate fi realizat, avindu-se in vedere imposibilitatea asigurarii securitatii frontierei transnistrene. Nu mai spunem de diversiunea antiromaneasca-facatura a acestei false promisiuni de regim liberalizat de vize ca oamenii sa nu isi reobtina cetatenia romana, care este una sigura si datatatoare de libertate europeana si de dreptate istorica pentru romanii basarabeni.

Desigur, suntem constienti ca unii dintre actualii guvernanti, in special liberalii, se vor axa din nou pe dilema ori liberalii, ori comunistii, pentru a nu pierde terenul politic, desi au tacut despre ce gemea in alianta de la bun inceput. Ca daca nu tacea liderul liberalilor, poate ca toata gilceava asta si caderea unor capete avea loc mai inainte. Nu mai spunem ca, dupa ce au pus Unirea in sicriu, azi liberalii fac niste calendare cu Traiasca Unirea, nici macar cu semnul exclamarii, adica spus in soapta.

Referitor la alte actiuni ale noastre, vreau sa va informez ca am tinut la zi site-urile noastre, ale PNL si Consiliului Unirii, am participat la emisiuni si multumesc dlor Sergiu Afanasiu, Alexandra Can, Andrei Iuri-Apostol, Ludmila Bolbocanu, care au mers la televiziuni si au expus punctul de vedere al PNL asupra momentului politic, ca si celorlalti, care au rezolvat alte probleme intervenite. Este de constatat ca suntem mai invitati la TV si asta e bine, am avut si conferinte de presa, inclusiv in cadrul Consiliului Unirii, si va rog pe cei care va contactez sa acceptati sa mergeti la TV.

Dupa intoarcerea mea pe 3 martie, noi am pregatit aceasta DPN, Ziua Unirii, am prezentat toate rapoartele financiare institutiilor statului, personal am participat la mai multe eimisiuni, iar impreuna cu Anatolie Revenco, am fost la Bacau, la Bucuresti, participind la simpozioane si conferinte proUNire, am reluat activitatea Consiliului Unirii si am lansat, intr-o conferinta de presa, Memorandumul Reintregirii — un document-concept despre pregatirea si infaptuirea Unirii.

As mai avea multe de spus, dar ma opresc aici. Vorba multa — saracia omului. Cred ca anul trecut a demonstrat ca noi facem, nu doar vorbim.

Un aspect la care ne vom referi azi aici sunt alegerile locale ce vor avea loc in unele sate, sa vedem daca sunt posibilitati sa participam. Este adevarat ca unii primari ai nostri, plecati la alte partide, cu troaca publica, acum sunt dezamagiti si nu stiu ce sa faca. Vom fi si noi prudenti pe viitor, ca sa nu producem alesi ai poporului verde, roz sau albastru, ci alesi ai poporului adevarati.

Va multumesc pt atentie si va propun sa va expuneti despre situatia din raioane si perceptia oamenilor.

Serviciul de presă al PNL
Sursa: www.pnl.md

Comunicat de presă al Consiliului Unirii despre Ziua Unirii PNL cheamă PL şi alte partide naţionale pe o platformă comună românească