Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPN

MJ încearcă tergiversarea examinării cauzei iniţiate la solicitarea PPR

|versiune pentru tipar||
PPR (astăzi PN) / 17 decembrie 2008
Partidul Nostru

Astăzi, 17 decembrie 2008, la Curtea de Apel urma să aibă loc a doua şedinţă în dosarul iniţiat la cererea Partidului Popular Republican (PPR) împotriva Ministerului Justiţiei (MJ), dat fiind refuzul absolut neîntemeiat al acestuia de a înregistra modificările la Statutul PPR, adoptate în cadrul Congresului partidului din 27 septembrie, în vederea aducerii acestuia în conformitate cu prevederile noii Legi a partidelor.

Reprezentanţii partidului au rămas miraţi să constate că în sală, în locul judecătoarei Marina Anton, care era responsabilă de acest caz, a venit judecătorul Mihai Ciugureanu. Acesta a adus la cunoştinţă faptul că MJ a declarat recuz judecătoarei Marina Anton şi a comunicat că în scurt timp va fi numit un nou judecător responsabil de dosarul respectiv.

Judecătoarea a fost recuzată în baza prevederilor legislaţiei în vigoare care stabilesc că recuzul se face dacă judecătorul îşi expune din timp opinia asupra litigiului examinat. Dar, în textul scris prezentat de MJ, deja se făcea trimitere numai la faptul că judecătoarea M. Anton ar fi admis “un comportament abuziv şi un limbaj nepermis cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei”, şi-a permis, chipurile, să declare că “în această sală justiţia o înfăptuieşte ea ca judecătoare, dar nu Ministerul Justiţiei”. Evident, nu a existat nici un temei legal pentru recuzarea judecătoarei şi totul s-a făcut intenţionat ca să se tărăgăneze examinarea cauzei.

Acum nu se cunoaşte cînd va fi reluat procesul. E clar că se face totul pentru a împiedica PPR să participe la alegeri. Or, dacă PPR nu obţine prin judecată înregistrarea modificărilor la statut, proces blocat de MJ din considerente politice, nu va avea dreptul să participe la alegeri.

Serviciul de presă al PPR
Curtea de Apel a început examinarea litigiului dintre Partidul Popular Republican şi Ministerul Justiţiei Partidul Popular Republican a obţinut cîştig de cauză în procesul cu Ministerul Justiţiei