Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPN

Primarul din Râşcani şi majoritatea membrilor Comitetului raional al PCRM au părăsit formaţiunea şi au aderat la partidul lui Usatîi

|versiune pentru tipar||
PN / 16 aprilie 2015 | 
Partidul Nostru

Victor Bogatico şi colegii lui nu îşi mai văd viitorul în actualul PCRM afiliat guvernării şi au aderat la Partidul Nostru. Exemplul lor a fost urmat de primarii mai multor localităţi din raionul Râşcani.

Secretarul Comitetului raional al PCRM din Râşcani, Victor Bogatico, membrul biroului comitetului, Andrei Osadciuc, şi secretarul organizaţiei comsomoliste raionale, Andrei Cocieru, şi alte câteva zeci de membri ai PCRM din raionul Râşcani au părăsit formaţiunea şi au aderat la Partidul Nostru condus de Renato Usatîi.

“A fost o decizie grea pentru noi pentru că am dedicat mulţi ani Partidului Comuniştilor. Nu suntem indiferenţi faţă de situaţia în care s-a pomenit Republica Moldova şi de aceea am decis să părăsim partidul, am depus cerere de demisie din partid, iar apoi am fost urmaţi de mai mulţi colegi şi activişti. În prezent majoritatea membrilor PCRM din oraş au părăsit această formaţiune politică. Constatăm cu părere de rău că ceea ce am intuit încă primăvara-vara anului trecut s-a întâmplat — mă refer la faptul că preşedintele PCRM a trădat partidul şi s-a supus lui Plahotniuc în vederea apărării intereselor personale. PCRM nu mai este acea forţă care, fiind chiar şi în opoziţie, putea să reprezinte poporul şi interesele acestuia. Am refuzat să credem până în ultimul moment că Partidul Comuniştilor va deveni formaţiune-satelit a lui Plahotniuc şi Filat, dar aşa şi s-a întâmplat. Echipa lui Renato Usatîi, echipa Partidului Nostru, este una tânără ca şi a noastră şi în acest sens suntem gata să mergem împreună şi să facem lucruri bune pentru ţară. Nu ne interesează alte partide, mai ales cele de la guvernare, pentru că înţelegem ce vor şi ce scopuri meschine au. Am decis să ne alăturăm anume acestui partid care, deşi a fost reprimat, este singura formaţiune politică care ne dă speranţa într-un viitor mai bun.” — a declarat la conferinţa de presă actualul primar al oraşului Râşcani, membru al PCRM din 1999, Victor Bogatico.

Bogatico susţine că decizia de a părăsi PCRM-ul şi de a adera la Partidul Nostru a fost susţinută de majoritatea membrilor Comitetului raional al formaţiunii din Râşcani, inclusiv de primarii mai multor localităţi printre care cei din satele Malinovscoe şi Vasiliuţi.

“Suntem gata să facem faţă oricăror verificări şi provocări, care sigur s-ar putea întâmpla după aderarea noastră la această formaţiune politică. Credem că Partidul Nostru va acumula cele mai multe voturi la alegerile locale şi îi îndemnăm pe toţi colegii noştri, care doresc să schimbe lucrurile în această ţară, să ne urmeze exemplul.” — a adăugat Bogatico.

În acest context, vicepreşedintele Partidului Nostru, Elena Panuş, a declarat că partidul lui Renato Usatîi este una dintre formaţiunile a cărei popularitate creşte rapid de la o zi la alta.

“În ţară se observă un proces constant de lărgire a rândurilor Partidului Nostru şi asta pentru că nivelul corupţiei a ajuns acolo unde a ajuns, pentru că avem furturi de miliarde din bănci, pentru că partidele care au ajuns la guvernare au făcut tot posibilul ca să-şi mintă alegătorul şi să îl lase pe din afara procesului de guvernare.

În pofida tuturor situaţiilor dificile prin care a trecut partidul, oamenii vin în fiecare zi la oficiu şi scriu cerere de aderare la partid. Mai mult, reprezentanţii altor partide din toate raioanele şi-au exprimat dorinţa de a se alătura partidului nostru, inclusiv de a candida pe listele formaţiunii noastre în alegerile locale.Negocierile sunt în plină desfăşurare, chiar dacă deja există oameni ameninţaţi cu demisia de la locul de muncă, iar cei care au afaceri au parte de verificări minuţioase din partea autorităţilor. Ne bucurăm că toţi cei care s-au dezamăgit în formaţiunile politice de la guvernare regăsesc unica speranţă în Partidul Nostru şi în Renato Usatîi.” — a declarat Elena Panuş.

Sursa: ru1.md

Usatîi a convenit asupra anulării embargoului rus pentru un şir de vinificatori şi gospodării agricole din Moldova Renato Usatîi s-a adresat la CEDO