Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPN

Poziţia “Partidului Nostru” privind referendumul “anti-Chirtoacă” din Chişinău

|versiune pentru tipar||
PN / 13 noiembrie 2017
Partidul Nostru

“Partidul Nostru” califică drept o catastrofă pentru Chişinău aflarea de zece ani a lui Dorin Chirtoacă în funcţia de primar general al capitalei. Această perioadă a fost una a haosului şi fărădelegii, degradării oraşului şi batjocurii asupra locuitorilor acestuia. Chirtoacă şi complicii săi trebuie nu doar demişi, dar şi atraşi la răspundere penală pentru tot ceea ce au comis.

Iniţial, considerînd că cea mai bună variantă ar fi fost demisia din proprie iniţiativă a lui Chirtoacă cu atragerea ulterioară a acestuia la răspundere penală, fracţiunea “Partidului Nostru” în Consiliul Municipal Chişinău a votat totuşi pentru stabilirea la data de 19 noiembrie curent a referendumului local privind revocarea lui Chirtoacă din funcţia de primar general, pentru că aceasta şi-o doreşte majoritatea covîrşitoare a chişinăuienilor.

Spre deosebire de alte partide, care la început au votat pentru referendumul “anti-Chirtoacă”, iar apoi au pledat pentru boicotarea acestuia, noi nu renunţăm la poziţia noastră iniţială. În acelaşi timp, sîntem convinşi că acest referendum trebuie să aibă un caracter apartinic, civic, susţinut de cele mai diverse forţe politice şi sociale, pentru ca acesta să fie încoronat cu victoria convingătoare a tuturor chişinăuienilor asupra clanului care a capturat Primăria municipiului.

Din păcate, Partidul Socialiştilor, care a iniţiat acest referendum, l-a transformat într-o acţiune de PR îngustă de partid cu elemente evidente de campanie electorală. O abordare atît de egoistă a îngustat mult spectrul forţelor social-politice care ar fi fost de acord să participe la referendum, ceea ce poate duce la eşecul acestuia. Întreaga responsabilitate pentru un asemenea rezultat al referendumului va fi pe seama Partidului Socialiştilor. Cu toate acestea, în pofida poziţiei unilaterale şi înguste a iniţiatorilor referendumului, “Partidul Nostru” îşi îndeamnă susţinătorii să participe la acesta şi să voteze pentru demiterea lui Chirtoacă din funcţia de primar general al Chişinăului.

Sursa: pnru.md

“Plahotniuc la puşcărie!”. Cetăţenii au îndemnat procuratura să reacţioneze la declaraţiile lui Proca “Partidul Nostru” acuză autorităţile de ignorarea unor încălcări grave, admise de candidatul PDM la funcţia de primar de Sîngera