Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPRM

A avut loc constituirea Organizaţiei de Femei a Partidului Popular din Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
PPRM / 4 martie 2013
Partidul Popular din Republica Moldova

La 3 martie curent, a avut loc Conferinţa Naţională a Organizaţiei de Femei a Partidului Popular din Republica Moldova.

La eveniment au participat 140 delegate, care au reprezentat peste 2000 de femei membre a PPRM din întreaga ţară, copreşedinţii partidului, membrii Biroului Permanent Central, preşedinţii Organizaţiilor Teritoriale şi alţi invitaţi.

Astfel, în cadrul conferinţei, a fost constituită organizaţia de Femei a Partidului Popular, a fost ales Consiliul Naţional al Organizaţiei, preşedinta şi trei vicepreşedinte.

Angela Cebotari, copreşedintele Partidului Popular din Republica Moldova, a fost propusă în funcţia de preşedinte a organizaţiei de Femei, iar delegatele, în unanimitate au votat această propunere.

Problemele cu care se confruntă femeile din ţara noastră se află permanent în atenţia Partidului Popular. Statutul şi Programul Partidului conţin prevederi concrete prin care susţine rolul femeii în familie şi societate, egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, promovează reprezentarea proporţională a femeilor în toate funcţiile şi structurile politice şi administrative.

Astfel, pornind de la misiunea organizaţiei de Femei care a fost creată, în vederea soluţionării problemelor cu care se confruntă la moment femeile, s-au propus cîteva subiecte prioritare care vor constitui obiectivul cheie al organizaţiei pentru anul 2013:

  1. Elaborarea şi înaintarea propunerilor în vederea modificării şi completării legislaţiei muncii privind protecţia socială a femeilor, mamei şi copilului, familiilor cu mulţi copii.
  2. Pariciparea la elaborarea politicilor şi a strategiilor de partid privind asigurarea egalităţii de gen în domeniile ocupării forţei de muncă, salarizării, securităţii şi sănătăţii la locul de muncă, protecţiei sociale a femeilor.
  3. Implementarea programelor educaţionale şi desfăşurarea campaniilor informaţionaleprivind asigurarea egalităţii de gen în partid şi societate.

În alocuţiunea sa, Valeriu Cosarciuc, a menţionat că Partidul Popular întotdeauna va promova femeile în toate structurile de conducere ale formaţiunii, va susţine implicarea lor în politică şi în viaţa publică. Totodată, Valeriu Cosarciuc a felicitat doamnele şi domnişoarele cu ajunul sărbătorii de 8 martie dorindu-le curaj, sănătate şi optimism.

La finalul Conferinţei, delegatele au făcut o declaraţie prin care îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu situaţia dezastruoasă în care s-au pomenit femeile în Republica Moldova şi îşi exprimă speranţele că vor fi auzite şi înţelese, vor fi ajutate, ca într-un timp apropiat să dăm exemplu de o ţară ce cu adevărat aspiră la standardele europene, capabilă să-şi protejeze cetăţenii.

Astfel, Oganizaţia de Femei a Partidului Popular va evidenţia şi va propune soluţii pentru problemele cu care se confruntă femeile în Republica Moldova.

Însă pentru aceasta este nevoie de o mai multă implicare a femeilor în apărarea propriilor interese prin promovarea lor în organele de conducere ale partidului, pe listele eletorale la alegerile parlamentare şi locale, în organele de conducere ale administarţiei publice locale şi centrale.

Declaraţia delegatelor la Conferinţa de Constituire a Organizaţiei de Femei din cadrul Partidului Popular din Republica Moldova

Delegatele la Conferinţă îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu situaţia dezastruoasă în care s-au pomenit femeile în Republica Moldova.

Lipsa locurilor de muncă şi a condiţiilor de trai, accesul limitat la o medicină calitativă pentru femei şi copiii săi, problemele serioase din sistemul de învăţămînt şi a ocrotirii copilului, discriminarea în toate domeniile şi agresiunea faţă de femei.

Cu regret se atestă o mulţime de obstacole în promovarea femeilor în sfera politicilor publice, cît şi participarea lor în procesul decizional.

Iată tabloul real în care sînt nevoite să activeze şi să-şi crească copiii, să creeze o familie, femeile în societatea noastră.

De asemenea, se atestă o lipsă totală de atenţie faţă de problemele cu care se confruntă femeile din partea Parlamentului şi Guvernului, a Autorităţilor Publice Locale. Aceasta se manifestă prin lipsa unei politici coerente în asigurarea drepturilor femeilor, ajutorarea lor în crearea condiţiilor necesare pentru creşterea şi educarea copiilor, antrenarea lor în viaţa publică şi în mediul de afaceri, asigurarea drepturilor egale cu bărbaţii, la salarii decente.

La nivel de stat nu există o politică eficientă ce ar încuraja creşterea natalităţii, stimularea familiilor tinere şi a celor cu mulţi copii, protecţia cetăţenilor în faţa riscurilor majore.

Această indiferenţă faţă de problemele femeilor, a fetelor ce păşesc pragul maturităţii, au adus în ultima perioadă la efecte negative pentru viitorul ţării, cum ar fi numărul mare de divorţuri, al copiilor abandonaţi. Familia îşi pierde rolul care l-a avut de veacuri, de cămin părintesc în care se educă tinere generaţii, viitorii cetăţeni ai ţării.

Republica Moldova se confruntă cu o îmbătrînire rapidă a populaţiei, ceea ce ar însemna depopularea gravă a teritoriului naţional, cu efecte economice dezastruoase.

O problemă serioasă au devenit cazurile multiple ce indică creşterea numărului de femei ce folosesc abuziv alcool, substanţe narcotice.

Reieşind din aceste considerente, fiind conştiente de rolul pe care îl joacă şi trebuie să-l joace femeia în dezvoltarea societăţii, viitorului ţării, participantele la Conferinţă se adresează către Preşedintele Ţării, Parlament şi Guvern, societatea civilă — să fie întreprinse măsuri concrete şi urgente întru rezolvarea situaţiie create, înlăturării urmărilor nefaste a politicii păguboase promovată în ultimile două decenii de toate guvernele şi partidele de la guvernare.

Pledăm pentru aplicarea unor politici eficiente pentru stoparea fenomenului nefast prin:

  1. Ridicarea standardului de calitate a vieţii
  2. Crearea oportunităţilor egale ca un drept fundamental al femeilor şi bărbaţilor ce ar demonstra valoarea tuturor cetăţenilor şi va oferi un cadru pentru coeziune socială şi prosperitate economică.
  3. Crearea de condiţii pentru creşterea natalităţii — protecţia maternităţii şi a copilăriei, reducerea mortalităţii la naştere şi a mortalităţii infantile, finanţarea maximă a instituţiilor medicale de profil.
  4. Stimulente financiare pentru familiile tinere şi familiile cu mulţi copii, protecţia acestora în faţa oricăror ameninţări şi riscuri sociale. La formarea bugetului Casei Naţionale de Asigurări Sociale, spriginul familiilor cu copii să devină o prioritate, iar indemnizaţiile să fie indexate anual.
  5. Protecţia familiei, ca institut social, consolidarea valorilor şi a tradiţiilor vieţii de familie.
  6. Crearea unui sistem eficient de protecţie şi de asistenţă socială pentru copiii cu părinţii plecaţi peste hotare.
  7. Eliminarea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, copiilor, cu introducerea de sancţiuni dure pentru asemenea fapte
  8. Promovarea unui Program Naţional pentru vacanţe — Prima mea vacanţă — destinate elevilor proveniţi din familii cu venituri mici.
  9. În scopul încurajării învăţămîntului în familiile cu venituri reduse de a oferi din partea statului un pachet de rechizite şcolare acestor copii la începutul anului.
  10. Asigurarea unei participări echilibrate în viaţa politică, a femeilor, inclusiv prin prezenţa lor pe listele electorale. Un capitol aparte trebuie să-l constituie elaborarea politicii statului şi punerea în aplicare, de a ocupa funcţii publice şi a exercita toate funcţiile la toate eşaloanele de guvernămînt.

Delegatele la Conferinţă, îşi exprimă speranţele că vor fi auzite şi înţelese, vor fi ajutate, ca într-un timp apropiat să dăm exemplu de o ţară ce cu adevărat aspiră la standardele europene, capabilă să-şi protejeze cetăţenii.

Sursa: www.pprm.md

Consultaţii juridice gratuite pentru locuitorii Municipiului Bălţi Alexandru Oleinic: Cerem partidelor aflate la guvernare să dea dovadă de maturitate şi de cultură politică în interesul statutului şi în favoarea cetăţenilor