Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPRM

Alexandru Oleinic: Banca de Economii a Moldovei trebuie întoarsă poporului

|versiune pentru tipar||
PPRM / 11 iunie 2014
Partidul Popular din Republica Moldova

PPRM şi-a asumat angajamentul de a răspunde doleanţelor cetăţenilor şi îşi reconfirmă opinia expusa anterior privind situaţia de la Banca de Economii a Moldovei — statul care şi-a asumat obligaţiunea de a gestiona depunerile băneşti ale populaţiei, care au ramas loiali ani de zile singurei bănci de stat în care şi-au depus agonisirile, a adus BEM la faliment şi a acţionat împotriva interesului naţional şi a cedat-o la un preţ simbolic apropiaţilor săi.

PPRM califică starea de lucruri la care s-a ajuns la Banca de Economii drept un act de trădare a Guvernului, a celor peste 2 milioane de cetăţeni ai Republicii Moldova, categoriile cele mai defavorizate ale populaţiei, deponenţi ai Băncii de Economii. Banca de la care întreaga populaţie a aşteptat programe de stat, credite preferenţiale, proiecte de pensii private, programe sociale etc… Anume Guvernul, care a preluat în 2009 conducerea în BEM, deţinînd un pachet de acţiuni de peste 56% în portofoliul de acţiuni ale BEM, ulterior, pe parcursul a doi ani de zile a adus Banca Poporului în prag de faliment, diminuînd la maxim valoare bancii, pentru a fi preluata tot de ei.

Este o minciună că statul nu a avut posibilitate să salveze BEM.

Astfel, Guvernul, care a preluat conducerea în una din cele mai mari bănci din Republică, nu a fost capabil să gestioneze eficient unica sa bancă de stat, care pe lîngă depunerile băneşti ale populaţiei, deserveşte cele mai impunătoare fonduri şi programe sociale de stat. Costul programelor sociale incluse în bugetul asigurărilor sociale de stat constituie peste 10 miliarde lei, fondul de pensionare destinat celor peste 342 mii de pensionari — peste 7 miliarde lei, peste 25 de mii de beneficiari ai ajutorului social şi cei peste 100 de mii de funcţionari publici.

În condiţiile în care:

Guvernul în calitatea sa de deţinător a pachetului majoritar de acţiuni la BEM, a admis acordarea creditelor neperformante şi prezentarea datelor eronate despre situaţia de la bancă.

Guvernul, prin deciziile sale, a condus: la dimunuarea valorii de piaţă a acţiunilor BEM, la expunerea băncii atacurilor raid, în rezultatul cărora controlul majoritar al BEM a fost preluat de acţionarii privaţi aparent legal, de facto — prin manipulări ilicite, cu acordul tăcit al Guvernului.

Guvernului, prin inacţiunile sale a indus BEM la o situaţie de blocaj administrativ prin alegerea a două consilii de administrare — unul al Adunării Generale a Acţionarilor şi al doilea al noilor acţionari minoritari.

Guvernul, care a fost obligat să majoreze capitalul statutar al BEM prin recapitalizarea ei, în mod iresponsabil a refuzat să participe la procurarea acţiunilor noi emise şi a contribuit în modul cel mai direct la diminuarea pachetului de acţiuni ale statului de la 56% la 33,5%.

PPRM califică acţiunile Guvernului în gestionarea pachetului de acţiuni ale statului la BEM drept o crimă împotriva poporului şi a securităţii financiare a statului Republica Moldova.

În această ordine de idei:

PPRM solicită Procuraturii Generale să se autosesizeze şi să se expună asupra legalităţii acţiunilor întreprinse de Guvern, enumerate mai sus.

Cei care au contribuit la privatizarea ascunsă şi ilegală a Băncii de Economii din Moldova trebuie să răspundă în faţa poporului. Banca de Economii a Moldovei trebuie întoarsă poporului, pentru ca aceasta să activeze în folosul poporului, care a susţinut-o cu încredere ani de zile.

În caz contrar, PPRM declară cu responsabilitate că îşi asumă angajamentul de a iniţia acţiuni şi procedura de naţionalizare a BEM, pentru a reîntoarce controlul statului asupra acestei instituţii financiare strategice.

Sursa: www.pprm.md

Alexandru Oleinic: Pentru atragerea remitenţelor în economia Republicii Moldova, statul trebuie să garanteze depozitele bancare Alexandru Oleinic: mesaj de felicitare cu ocazia Zilei lucrătorului medical