Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

PSD solicită interzicerea accesului pe teritoriul RM pentru Traian Băsescu, Preşedintele României

|versiune pentru tipar||
PSD / 13 ianuarie 2014
Partidul Social Democrat

Astăzi, Partidul Social Democrat a solicitat Procuraturii Generale să ia măsuri cu privire la declaraţiile Preşedintelui României, Traian Băsescu, care tot mai des insistă asupra unirii statelor noastre, astfel denigrînd statalitatea şi suveranitatea RM.

În demersul său, PSD consideră că deşi Traian Băsescu este cetăţean străin, toate expunerile sale cad sub incidenţa Codului Penal, art. 341 şi art. 346, şi încalcă flagrant prevederile constituţionale ale Republicii Moldova.

Social-democraţii consideră că prin atitudinea şi nerespectul faţă de cetăţanii Moldoveni, Trăian Băsescu ar fi trebuit să fie lipsit de dreptul de a intra pe teritoriul Republicii Moldova, iar instituţiile abilitate să aibă grijă de aceasta. În acelaşi timp, reprezentanţii mass-media trebuie să fie mai precauţi în difuzarea şi tirajarea anumitor declaraţii instigatoare, mai mult ca atît, că expunerile preşedintelui României au fost împotriva statalităţii Republicii Moldova şi a cetăţenilor moldoveni.

Sursa: www.psdm.md

Crăciun Fericit! PSD s-a adresat cu un demers către Consiliul Concurenţei