Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSL

Comunicat de presă al Partidului Social-Liberal

|versiune pentru tipar||
PSL / 7 februarie 2008
Partidul Social-Liberal

Serviciul Presă şi Relaţii Externe al Partidului Social-Liberal a luat act cu nedumerire şi consternare de “declaraţiile” unor foşti sau pretinşi membri ai PSL din raioanele Criuleni şi Ştefan Vodă, făcute publice astăzi. Modul în care s-a produs lansarea acestor “declaraţii” este unul surprinzător, dacă ţinem cont de faptul că la nici una din şedinţele Consiliului Naţional al PSL din ultima vreme semnatarii n-au avut nici un fel de remarci referitoare la fuziunea între PSL şi PDM şi nici la modul în care urmează să se producă această acţiune. Preşedintele organizaţiei raionale Ştefan Vodă a PSL, dl Ion Ţurcanu, a fost acuzat pentru rezultatul sub aşteptări pe care l-a acumulat PSL-ul în acest raion. De altfel, anume asta a şi servit drept motiv de supărare pentru ex-liderul raional al PSL care, după ce s-a erijat în funcţia de secretar al consiliului raional Ştefan Vodă cu sprijinul consilierilor raionali ai PDM, invocă motive de puritate doctrinară şi face trimitere la interesele personale “ale cuiva”.

În privinţa fostei lidere a organizaţiei raionale Criuleni a PSL, dna Elena Frumosu, ţinem să informăm opinia publică că dînsa a fost exclusă din rîndurile PSL încă la finele anului 2007. Printre motivele excluderii se numără şi absenţa nemotivată de la trei şedinţe consecutive ale Consiliului Naţional al PSL, trimiterea la prevederile statutare privind ruperea relaţiilor cu partidul, precum şi faptul că pînă la ora actuală Elena Frumosu n-a prezentat nici o explicaţie privind modul de utilizare a banilor alocaţi de PSL pentru desfăşurarea recentei campanii electorale din raionul Criuleni. Dna Elena Frumosu a fost scoasă din lista membrilor PSL la 18 decembrie 2007. Totodată, dînsa a fost informată în formă scrisă, copia fiind expediată şi preşedintelui raionului Criuleni, despre faptul că dacă nu prezintă o explicaţie exhaustivă privind modul de cheltuire a banilor în campania electorală din 2007 şi nu restituie sumele luate cu împrumut va fi acţionată în judecată.

Serviciul Presă şi Relaţii Externe al PSL regretă această ieftină acţiune publicitară orchestrată de PLDM. Totodată, cunoscînd calitatea acestor transfugi, ne putem da seama că PLDM n-a suportat cheltuieli prea mari pentru achiziţionarea lor dar n-ar trebui să-şi facă nici iluzii privind calitatea şi valoarea acestor indivizi.

Serviciul de presă al PSL
Discursul dlui Oleg Serebrean, preşedintele Partidului Social-Liberal, la deschiderea şedinţei în plen a Parlamentului Discursul preşeditelui Partidului Social-Liberal Oleg Serebrian la congresul XII extraordinar al PSL din 10 februarie 2008